SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

Iulia Dumanska a ajuns în cantonamentul „naționalei” și va merge la Euro

Iulia are de ce să fie fericită FOTO Marius Ionescu
Iulia are de ce să fie fericită FOTO Marius Ionescu

Articol de - Publicat joi, 26 noiembrie 2020 16:47 / Actualizat joi, 26 noiembrie 2020 18:36

Iulia Dumanska a scăpat de problemele cu testele COVID-19 și a ajuns la București. Ea s-a alăturat în pregătire colegelor din prima reprezentativă a României pentru Campionatul European de Handbal feminin. Primul meci va fi pe 3 decembrie. 

Portarul campioanei Croației Podravka Koprivnica, Iulia Dumanska, a intrat în carantină duminica trecută după ce o colegă de la echipă a fost diagnosticată cu virusul SARS CoV-2. Conform legilor din Croația, Iulia ar fi trebuit să stea 10 zile în izolare și ar fi ratat astfel Europeanul din Danemarca. A plecat însă din Croația pe semnătură și s-a izolat la Baia Mare, acasă la familia Marta, acolo unde jucătoarea de origine ucrainieană a și crescut. A efectuat două teste RT-PCR pentru a putea ieși din izolare. "Ambele teste au fost negative. Iulia ni s-a alăturat joi după-amiaza", a declarat selecționerul Bogdan Burcea.

Lotul României pentru EURO, până mâine la prânz

Cu o seară înainte ajunsese în cantonamentul „naționalei" și Ana Maria Măzăreanu, goal-keeperul de la Gloria Bistrița. Ea avusese COVID, dar două teste efectuate ulterior au ieșit neconcludente. „În cele din urmă s-a negativat și ea", a subliniat Burcea.

Până vineri, la prânz, Bogdan Burcea și „secundul" său, Robert Licu vor trebui să anunțe lotul de 18 jucătoare care va face deplasarea în Danemarca, la Campionatul European de Handbal feminin. Va trebui astfel să renunțe la patru fete, un portar și trei jucătoare de câmp. Luni, 30 noiembrie, echipa României va pleca în Danemarca, startul la Euro 2020 fiind prevăzut pentru 3 decembrie, contra Germaniei. Din grupa României mai fac parte Norvegia și Polonia.

Guvernul danez a dat undă verde: Danemarca organizează Euro 2020!

Iulia Dumanska e la un pas să rateze Euro 2020!

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează