Articol de Marian Ursescu, Beniamin Osman - Publicat luni, 09 august 2010 00:00
Yeliz Ozel, cea mai valoroasă jucătoare din istoria handbalului turc, a venit în România să cîştige Liga Campionilor
E o tipă specială. O spune şi numele, "ozel" traducîndu-se chiar aşa din limba turcă: "special". Oltchim avea nevoie de un centru pentru a cîştiga Liga Campionilor. După patru ani de tatonări şi oferte, Yeliz Ozel a acceptat să vină în România. E nonconformistă, îi place să conducă BMW-ul său X3 cu peste 200 de kilometri pe oră şi se linişteşte pictînd. Nu-i place să dea interviuri, dar e mereu în centrul atenţiei, pe teren. Pasele sale fac deliciul spectatorilor. La Vîlcea, toată lumea a primit-o ca pe o stea. Vrea să le întoarcă favorurile şi să ajute şi ea echipa ca să cîştige Liga Campionilor.
7 copii, tricoul cu numărul 7
Yeliz Ozel s-a născut la Ankara, într-o familie numeroasă. "Sîntem şapte fraţi, şase fete şi un singur băiat. Eu sînt cea mai mică", îşi începe povestea Yeliz. Cea mai mare dintre surori a făcut handbal şi tot ea a îndemnat-o şi pe Yeliz să meargă la handbal. "Toţi fraţii mei au făcut sport de performanţă: baschet, volei sau handbal. Una dintre surori a jucat şi în naţionala de baschet a Turciei", adaugă Ozel. Centrul reprezentativei Turciei a ales, de altfel, să joace cu tricoul cu numărul 7, după numărul copiilor din familia sa. Ea are tatuat pe ceafă cifra 7. "Şapte e numărul meu norocos. La Vîlcea este însă ocupat şi de aceea am ales numărul 77", a subliniat turcoaica.
"Am găsit o atmosferă deosebită!"
E mulţumită că a ales să vină să joace în România. "Am mai avut oferte din Danemarca, Spania, Norvegia şi Ungaria, dar am preferat Oltchim pentru că românii mi se par nişte oameni mai apropiaţi, mai călduroşi. Am fost primită extraordinar de fete. Mi-am făcut deja prietene în echipă, ieşim la restaurant, mergem la cumpărături", spune Ozel. "Nu m-am simţit stingheră nici o clipă şi mi-a plăcut la ele că sînt profesioniste. Sînt ambiţioase, motivate, îşi doresc enorm să-şi îndeplinească obiectivul. Sper să am şi eu un aport la echipă şi să ajungem pînă în vîrf", e dorinţa turcoaicei.
E obişnuită cu stilul ungurului Istvan Kovacs, de trei ani lucrează cu el la "naţionala" Turciei. "E dur, antrenamentele par grele, dar m-am obişnuit cu ritmul. E normal ca în pregătire să fie mai greu. Oricum, eu nu fug de muncă. Doar aşa poţi să rezişti!".
Maestra paselor decisive
Considerat unul dintre cei mai buni centri din lume, alături de unguroaica Anita Gorbicz, Yeliz Ozel a jucat finala Ligii Campionilor cu Kometal Skopje în 2005, evoluţiile sale entuziasmînd pe toată lumea. "Îmi place să joc la spectacol, să dau pase mai neobişnuite. De altfel, de cînd am început handbalul, în Turcia, antrenorul meu de la junioare lucra cu mine separat. Stăteam şi mă punea să pasez doar fără să mă uit. Acum îmi prind bine acele antrenamente", spune Yeliz. Iubeşte să şi marcheze şi e golgeterul all time al Turciei. "Îmi place mai mult să joc în atac decît în apărare, dar în handbalul de azi nu poţi fără să joci şi în defensivă. Ador să dau goluri, să marchez, dar mai important e să cîştige echipa", a adăugat Ozel.
Rugăciune către Allah
De religie musulmană, Yeliz Ozel e credincioasă. Nu poate ţine însă post de Ramadan. "O să am antrenamente, jocuri cu Oltchim, şi mi-ar fi imposibil. Dar atunci cînd programul îmi permitea, nu mîncam pînă la asfinţitul soarelui. O zi de Ramadan pe care o ţii contează cînd ai credinţă", spune Yeliz. "Fiindcă nu ţin postul, obişnuiesc să dau de pomană ca Allah să-mi ierte păcatele", adaugă turcoaica. Deşi musulmanii nu mănîncă niciodată carne de porc, Yeliz a recunoscut că a încălcat această regulă. "Mi-era foame, eram în cantonament la Kometal, şi am mîncat într-o deplasare. Nu am ştiut însă, am aflat după aceea".
Cînd a fost ultima oară cînd...
- ai încălcat legea?
Vara această, în Antalya. Am condus pe autostradă cu 200 de kilomteri pe oră. Îmi place la nebunie să şofez, e hobbyul meu.
- ai măturat?
- Cînd am primit noul apartament de la Oltchim, am dat cu aspiratorul în toată casa, deşi era curat. În rest, nu-mi prea place să fac curăţenie. Doar atunci cînd sînt nervoasă, nu mi-a ieşit bine la meci, vin acasă şi dau cu aspiratorul.
- ai stat două ore în faţa oglinzii?
- Ooo! Două ore am stat o singură dată, după ce am pierdut finala Ligii Campionilor în 2005. Am vorbit un pic cu mine, mi se mai întîmplă. Cînd mă îmbrac şi mă aranjez, nu stau mai mult de o oră. Nu am răbdare.
- ai plîns?
- Pe aeroport, cînd am plecat din Turcia şi am venit în România. E greu să te desparţi de cei dragi, de familie, de părinţi.
- te-ai îmbătat?
- Cu o zi înainte de a veni la Vîlcea, am dat un chef cu prietenii şi apropiaţii. Am băut uzo şi am simţit că m-am cam ameţit. În rest, nu beau des, la ocazii doar şi să am motive. Dar dacă o să cîştigăm Liga Campionilor, promit că o să mă îmbăt rău.
Pictoriţă de ocazie
Yeliz Ozel are acasă, în Turcia, o adevărată expoziţie de pictură. "Îmi place foarte mult să pictez peisaje, fructe. Prietenii mi-au spus că am chiar talent, dar nu m-am gîndit să deschid o expoziţie. Tablourile le-am păstrat sau le-am dat cadou", a subliniat Ozel.
Cum cheamă taxiul
Ozel nu şi-a adus maşina în România şi în Rîmnicu Vîlcea merge cu taxiul. Ucraineanca Anastasia Pidpalova, cu care Ozel se înţelege cel mai bine, i-a scris pe o hîrtie în româneşte: "Vreau şi eu un taxi pe strada Banu Mărăcine!", acolo unde locuieşte turcoiaca. "În prima zi, cînd am sunat la taxi, de trei ori dispecera mi-a închis telefonul. Îţi dai seama ce înţelegea ea de la mine!", a povestit amuzată Yeliz, care o are profesoară de limba română tot pe Pidpalova.
Yeliz Ozel, cea mai valoroasă jucătoare din istoria handbalului turc, a venit în România să cîştige Liga Campionilor
E o tipă specială. O spune şi numele, "ozel" traducîndu-se chiar aşa din limba turcă: "special". Oltchim avea nevoie de un centru pentru a cîştiga Liga Campionilor. După patru ani de tatonări şi oferte, Yeliz Ozel a acceptat să vină în România. E nonconformistă, îi place să conducă BMW-ul său X3 cu peste 200 de kilometri pe oră şi se linişteşte pictînd. Nu-i place să dea interviuri, dar e mereu în centrul atenţiei, pe teren. Pasele sale fac deliciul spectatorilor. La Vîlcea, toată lumea a primit-o ca pe o stea. Vrea să le întoarcă favorurile şi să ajute şi ea echipa ca să cîştige Liga Campionilor.
7 copii, tricoul cu numărul 7
Yeliz Ozel s-a născut la Ankara, într-o familie numeroasă. "Sîntem şapte fraţi, şase fete şi un singur băiat. Eu sînt cea mai mică", îşi începe povestea Yeliz. Cea mai mare dintre surori a făcut handbal şi tot ea a îndemnat-o şi pe Yeliz să meargă la handbal. "Toţi fraţii mei au făcut sport de performanţă: baschet, volei sau handbal. Una dintre surori a jucat şi în naţionala de baschet a Turciei", adaugă Ozel. Centrul reprezentativei Turciei a ales, de altfel, să joace cu tricoul cu numărul 7, după numărul copiilor din familia sa. Ea are tatuat pe ceafă cifra 7. "Şapte e numărul meu norocos. La Vîlcea este însă ocupat şi de aceea am ales numărul 77", a subliniat turcoaica.
"Am găsit o atmosferă deosebită!"
E mulţumită că a ales să vină să joace în România. "Am mai avut oferte din Danemarca, Spania, Norvegia şi Ungaria, dar am preferat Oltchim pentru că românii mi se par nişte oameni mai apropiaţi, mai călduroşi. Am fost primită extraordinar de fete. Mi-am făcut deja prietene în echipă, ieşim la restaurant, mergem la cumpărături", spune Ozel. "Nu m-am simţit stingheră nici o clipă şi mi-a plăcut la ele că sînt profesioniste. Sînt ambiţioase, motivate, îşi doresc enorm să-şi îndeplinească obiectivul. Sper să am şi eu un aport la echipă şi să ajungem pînă în vîrf", e dorinţa turcoaicei.
E obişnuită cu stilul ungurului Istvan Kovacs, de trei ani lucrează cu el la "naţionala" Turciei. "E dur, antrenamentele par grele, dar m-am obişnuit cu ritmul. E normal ca în pregătire să fie mai greu. Oricum, eu nu fug de muncă. Doar aşa poţi să rezişti!".
Maestra paselor decisive
Considerat unul dintre cei mai buni centri din lume, alături de unguroaica Anita Gorbicz, Yeliz Ozel a jucat finala Ligii Campionilor cu Kometal Skopje în 2005, evoluţiile sale entuziasmînd pe toată lumea. "Îmi place să joc la spectacol, să dau pase mai neobişnuite. De altfel, de cînd am început handbalul, în Turcia, antrenorul meu de la junioare lucra cu mine separat. Stăteam şi mă punea să pasez doar fără să mă uit. Acum îmi prind bine acele antrenamente", spune Yeliz. Iubeşte să şi marcheze şi e golgeterul all time al Turciei. "Îmi place mai mult să joc în atac decît în apărare, dar în handbalul de azi nu poţi fără să joci şi în defensivă. Ador să dau goluri, să marchez, dar mai important e să cîştige echipa", a adăugat Ozel.
Rugăciune către Allah
De religie musulmană, Yeliz Ozel e credincioasă. Nu poate ţine însă post de Ramadan. "O să am antrenamente, jocuri cu Oltchim, şi mi-ar fi imposibil. Dar atunci cînd programul îmi permitea, nu mîncam pînă la asfinţitul soarelui. O zi de Ramadan pe care o ţii contează cînd ai credinţă", spune Yeliz. "Fiindcă nu ţin postul, obişnuiesc să dau de pomană ca Allah să-mi ierte păcatele", adaugă turcoaica. Deşi musulmanii nu mănîncă niciodată carne de porc, Yeliz a recunoscut că a încălcat această regulă. "Mi-era foame, eram în cantonament la Kometal, şi am mîncat într-o deplasare. Nu am ştiut însă, am aflat după aceea".
Cînd a fost ultima oară cînd...
- ai încălcat legea?
Vara această, în Antalya. Am condus pe autostradă cu 200 de kilomteri pe oră. Îmi place la nebunie să şofez, e hobbyul meu.
- ai măturat?
- Cînd am primit noul apartament de la Oltchim, am dat cu aspiratorul în toată casa, deşi era curat. În rest, nu-mi prea place să fac curăţenie. Doar atunci cînd sînt nervoasă, nu mi-a ieşit bine la meci, vin acasă şi dau cu aspiratorul.
- ai stat două ore în faţa oglinzii?
- Ooo! Două ore am stat o singură dată, după ce am pierdut finala Ligii Campionilor în 2005. Am vorbit un pic cu mine, mi se mai întîmplă. Cînd mă îmbrac şi mă aranjez, nu stau mai mult de o oră. Nu am răbdare.
- ai plîns?
- Pe aeroport, cînd am plecat din Turcia şi am venit în România. E greu să te desparţi de cei dragi, de familie, de părinţi.
- te-ai îmbătat?
- Cu o zi înainte de a veni la Vîlcea, am dat un chef cu prietenii şi apropiaţii. Am băut uzo şi am simţit că m-am cam ameţit. În rest, nu beau des, la ocazii doar şi să am motive. Dar dacă o să cîştigăm Liga Campionilor, promit că o să mă îmbăt rău.
Pictoriţă de ocazie
Yeliz Ozel are acasă, în Turcia, o adevărată expoziţie de pictură. "Îmi place foarte mult să pictez peisaje, fructe. Prietenii mi-au spus că am chiar talent, dar nu m-am gîndit să deschid o expoziţie. Tablourile le-am păstrat sau le-am dat cadou", a subliniat Ozel.
Cum cheamă taxiul
Ozel nu şi-a adus maşina în România şi în Rîmnicu Vîlcea merge cu taxiul. Ucraineanca Anastasia Pidpalova, cu care Ozel se înţelege cel mai bine, i-a scris pe o hîrtie în româneşte: "Vreau şi eu un taxi pe strada Banu Mărăcine!", acolo unde locuieşte turcoiaca. "În prima zi, cînd am sunat la taxi, de trei ori dispecera mi-a închis telefonul. Îţi dai seama ce înţelegea ea de la mine!", a povestit amuzată Yeliz, care o are profesoară de limba română tot pe Pidpalova.
