SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA NAȚIONALĂ

Slobozia face un meci excelent cu CSM București! Campioana a jucat fără Neagu » Rezultate primei etape la handbal feminin

Articol de - Publicat joi, 07 septembrie 2017 13:02

CSM București a debutat cu o victorie fără probleme, la Slobozia, în actualul sezon al Ligii Naționale. Miercuri seara, echipa pregătită de Helle Thomsen a trecut cu 37-29 de Unirea, echipă care a jucat însă excelent și și-a depășit condiția.

Fetele pregătite de Dumitru Muși s-au apropiat în dese rânduri, pe finalul partidei, la doar 5 lungimi distanță, dar e greu să le ții piept prea mult timp bucureștencelor, mai ales că antrenoarea daneză a schimbat mereu liniile pentru a-și odihni jucătoarele. Cristina Neagu, Camille Ayglon și Jelena Grubisici nu au evoluat la Slobozia, fiind menajate.

MVP-ul partidei a fost tânărul inter dreapta al gazdelor, Alina Ilie, campioana mondială de junioare, care a marcat de 11 ori, toate golurile din acțiune, în poarta CSM-ului.

Isabelle Gullden a fost însă golgeterul meciului, suedeza marcând de nu mai puțin de 13 ori. 10 din reușite au fost marcate însă din aruncări de la 7 metri! Evoluții bune și pentru Andreea Enescu, dar și pentru Nathalie Hagman sau Bianca Bazaliu.

Surpriză la Galați, Craiova se impune clar

Tot în prima etapă, Danubius Galați a trecut cu 15-14 de Dunărea Brăila, un meci al orgoliilor între orașele vecine. Au fost lupte aprige pe semicerc, apărările fiind la înălțime. S-au marcat doar 29 de goluri, 13 în partea a doua!
SCM Craiova a trecut fără emoții de CSM Bistrița, oltencele neuitând că sezonul trecut ardelencele au plecat cu toate punctele din Bănie. De această dată echipa pregătită de Bogdan Burcea a tranșat clar disputa, 25-19, dar a avut și 9 lungimi distanță!

U Cluj Napoca a condus toată prima repriză la Cisnădie, dar în partea a doua trupa româno-braziliană a câștigat cu 28-24. Măgura a avut un trio letal: Ada Moldovan, Mariana Costa și Larissa Araujo. De partea cealaltă, Clujul s-a bazat pe Mihaela Ani Senocico, revenită acasă, dar și pe tânăra Ana Berbece, extrema venită de la Brașov.

Rezultate prima etapă feminină
CSM Roman-HC Zalău 26-23 (12-10)
Rapid București-CSM Slatina 28-25 (13-12)
Corona Brașov-HCM Rm. Vâlcea 23-22 (11-11)
Danubius Galați-Dunărea Brăila 15-14 (8-8)
Măgura Cisnădie-U Cluj Napoca 28-24 (14-14)
SCM Craiova-CSM Bistrița 25-19 (13-9)
Unirea Slobozia-CSM București 29-37 (12-19)

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează