Articol de GSP - Publicat joi, 15 ianuarie 2009 00:00
Acesta este obiectivul cu care elevele Gabrielei Manea pleacă la drum la acest turneu. Maximum de puncte le-ar asigura studentelor, într-un procent destul de mare, promovarea în prima ligã.
Ştiinta Bacău este lideră în clasament, după ce a cîştigat şapte meciuri din tot atîtea posibile şi porneşte la acest turneu din postura de favoritã.
“În primul rând, avem un singur portar valid, pe Ramona Angheluţã. Elena Gîrţu este, în continuare, inaptã de joc. Dacã, Doamne-fereşte!, s-ar accidenta Ramona, am fi obligate sã folosim o jucãtoare de câmp între buturi. În al doilea rind, pe foaia de arbitraj putem trece doar 12 jucãtoare, câte avem, şi nu 14, cât ne permite regulamentul. Chiar şi în aceste condiţii, rãmân optimistã. Meciurile mai grele, de care mã tem, sunt cele cu Piatra Neamţ şi cu Râmnicu Vâlcea. Dacã încheiem cu maximum de puncte acest turneu, suntem aproape promovate în prima ligã. Sper sã avem cât mai mulţi susţinãtori în tribunã. Mãcar sâmbãtã şi duminicã, joi şi vineri fiind zile lucrãtoare”, a declarat Gabriela Manea. (ziaruldebacau.ro)
Programul zilei de astãzi:
U Tîrgovişte - Sfintu Gheorghe (ora 10:00)
CSM Bucureşti – HC Activ Ploieşti (ora 12:00)
Stiinţa Bacãu – HC Piatra Neamţ (ora 14:00)
Naţional Râmnicu Vîlcea – CSM Slobozia (ora 16:00)

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America