SPORTURI  »  HOCHEI  »  CORONA BRAȘOV

Calvarul hocheistului canadian Garrett Clarke la Corona Brașov: „Președintele mi-a spus «Mai bine îți păzești spatele! Aici e România »” + Episod horror la un adăpost de animale

Articol de GSP - Publicat marti, 19 martie 2019 14:58

Hocheistul canadian Garrett Clarke, 25 de ani, a povestit pe blogul său modul în care a fost tratat de conducerea echipei Corona Brașov și cum a decis să plece din România. Fundașul a venit în vara lui 2018 la Corona și a plecat în noiembrie. Acesta a mai evoluat pentru brașoveni și în finalul sezonului, 2016-2017.

În postarea de pe blog, Clarke susține că nu a fost plătit de conducerea clubului Corona Brașov și afirmă că a fost amenințat de președintele clubului, Cernica Emilian, când și-a cerut banii.

„A fost un sezon dat naibii. Cred că trebuie să spun că lucrurile au mers prost de la început. Nu am fost plătiți timp de 3 luni, imediat după ce am ajuns. Scuzele și minciunile ne-au înnebunit. Ce mi se pare pare incredibil, în privința salariilor, este faptul că noi suntem plătiți din bani publici, veniți din taxe, și nu am nicio idee unde s-au dus acești bani în acele luni.

Practic, toate aspectele din contract au fost încălcate și nu aveam cele
necesare pentru a ne face treaba. Deși eram tratați ca niste câini, am rămas uniți și am avut succes. La începutul lunii noiembrie, lucrurile au devenit destul de instabile. Colegii au vrut să renunțe, dar în România este mai ușor să spui asta decât să o faci. Urma să simt pielea mea.

garrett clarke

Am decis că mi-a ajuns și l-am informat pe președintele echipei că vreau să îmi primesc banii și să plec pe drumul meu. Pentru nord-americanul de rând este destul de simplu, nu? Greșit! Cuvintele exacte folosite de președinte au fost: «Nu pleci nicăieri! Ești al meu și mai bine îți păzești spatele pentru că nu mai ești în Canada. Aici e România!». După cum vă puteți imagina, astea nu sunt cuvintele pe care vrei să le auzi de la cineva care lucrează pentru Guvernul țării în care trăiești. Acest domn este un măgar. Nu l-aș angaja nici măcar pentru a curăța toalete la Taco Bell. «Ai jucat vreodată hochei? Nu? Măcar știi ceva despre hochei? Nu? La naiba, bine ai venit în conducere!»

Am luat decizia de a pleca fără să îmi primesc banii, iar ei mi-au dat de înțeles destul de clar că îi fură. Știind că practic sunt furat de sute de dolari pe care i-am muncit din greu e destul de rău, dar dacă eram cetățean român și aș fi aflat că banii din taxele plătite de mine sunt furați, aș fi fost foarte furios. Nu sunt legi în România care să te protejeze de această situație, iar cei care conduc profită de cetățeni în mai multe moduri. Fără să dau multe detalii, salariul mediu în România este de 300 de dolari pe lună.

În noaptea de 21 noiembrie, am plecat din apartamentul meu și m-am dus la aeroportul din București, un drum de aproximativ 2 ore. Am luat un zbor de 5 ore până în Doha, iar de acolo am zburat 17 ore până în Dallas, unde am semnat cu Allen Americans, o echipă pentru care am jucat de mai multe ori”, a dezvăluit Garrett Clarke pe blogul său.

  • Sunat de GSP.RO, președintele Emilian Cernica, a spus „Mă aflu într-o ședință. Reveniți în 30 de minute”, iar ulterior nu a mai putut fi contactat.

Episod horror

Garrett Clarke a povestit și un episod dramatic petrecut la un adăpost de câini din Brașov.

„Am adoptat un cățel drăguț în România, dar din cauza problemelor de sănătate a trebuit să îl las în România. Bărbatul care se ocupa de adăpostul de animale a acceptat să aibă grijă de Elliot până îi găsesc o nouă familie. Am fost foarte trist când l-am lăsat, dar în acel moment mă concentram pe plecarea mea.

Când simțeam că lucrurile încep să meargă bine pentru mine, am primit mai multe mesaje în care mi se spunea că omul care deținea adăpostul a omorât toate animalele și le-a lăsat acolo. Erau câini cu capetele tăiate, cu picioare rupte, băgați în saci de gunoi. Câțiva câini erau în viața și au fost nevoiți să mănânce din animalele moarte pentru a nu muri de foame. A fost cel mai îngrozitor și macabru lucru de care am auzit. Când poliția l-a arestat pe nebun, Elliot era cu el, ceea ce a fost o surpriză, pentru că el își omorâse chiar și propriul câine. I-am găsit repede o familie minunată lui Elliot. Din păcate, justiția din România nu există și cel mai probabil va scăpa”, a adăugat Garrett Clarke.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (38)
adriann_
adriann_  •  20 Martie 2019, 10:36
Postat de tristan pe 20 Martie 2019, 07:08

După ce vezi specimene ca și Grapini sau Dancila, nu cred ca mai e cazul sa mai facem vreo referire la EBA.

Esti bine ma? Dancila a incurcat Podgorica cu Pristina si se cutremura internetul, tu nu vezi acolo (cu ochii tai, in inregistrare video) ca EBA citea ALT DISCURS, nu intelegea ce face acolo, despre ce e vorba, iar aia n-o puteau opri? :))) Amandoua nu aveau/au ce cauta in functiile lor, diferenta e ca pedelistii dedati la furat sau puiutii de securisti din USR etc o vad doar pe Dancila.

comabi
comabi  •  20 Martie 2019, 09:19
Postat de ge0x pe 19 Martie 2019, 21:43

Bine punctat. PSD sa zicem ca sunt asa și pe dincolo, dar cu ce vine PNL ul? Sau celelalte partide? Din păcate nu avem nici o alternativa.

Pana si PNL-ul este o alternativa mai buna decat PSD-ul, sa fie clar. Macar aia nu sunt atat de interesati sa faca praf jistitia din Ro. Voi vota sigur USR-PLUS, asta ca sa vezi ca exista alternativa. Iar tu, daca vrei sa vezi o schimbare pozitiva in Ro, ai face bine sa nu votezi PSD!!

tristan
tristan  •  20 Martie 2019, 07:11
Postat de ge0x pe 19 Martie 2019, 21:43

Bine punctat. PSD sa zicem ca sunt asa și pe dincolo, dar cu ce vine PNL ul? Sau celelalte partide? Din păcate nu avem nici o alternativa.

Exista alternativa... Ce spui tu aici e retorica PSD ului.. Ce nu înțelegi tu și alții care o votat ciuma roșie este ca pt mizeriile făcute de PSD vom plăti mulți ani de acum incolo. Nu uita ce o fost în Grecia..

Vezi toate comentariile (38)
Comentează