SPORTURI  »  JOCURILE OLIMPICE  »  RUBGY ÎN 7

VIDEO + FOTO Sărbătoare națională în Fiji, după aurul olimpic de la rugby în 7: „Am stat 5 luni izolați! Am improvizat o sală de forță în garaj”

Naționala de rugby în 7 din Fiji și-a apărut titlul olimpic și a declanșat o adevărată sărbătoare națională. +10   FOTO
Naționala de rugby în 7 din Fiji și-a apărut titlul olimpic și a declanșat o adevărată sărbătoare națională.

Articol de - Publicat joi, 29 iulie 2021 05:19 / Actualizat joi, 29 iulie 2021 05:26

Naționala de rugby în 7 din Fiji și-a apărat titlul olimpic și a declanșat o adevărată sărbătoare națională.

Rubgy-ul în 7 a fost introdus la Jocurile Olimpice de la Rio, în urmă cu 5 ani. Competiția a fost dominată de Fiji, la fel ca în acest an. Ieri, în ultimul act, a învins reprezentativa din Noua Zeelandă, scor 27-12. Triumful a declanșat sărbătoarea pe străzile din țară. 

Fiji, din nou campioană olimpică: „Nu ne-am văzut familiile de 20 de săptămâni”

Gareth Baber, antrenorul campionilor olimpici din Fiji, a vorbit despre sacrificiile făcute de la declanșarea pandemiei de coronavirus.

„Am stat în izolare timp de 5 luni. A fost un an ciudat, multe lucruri ne-au fost interzise. Trebuie să le mulțumesc jucătorilor și oamenilor din staff. Au îndurat multe. Am intrat în cantonament în lunea din săptămâna Paștelui. 

Toată lumea credea că vineri vom merge acasă, dar am fost anunțați că trebuie să ne izolăm. A fost o lovitură pentru familii. A trebuit să improvizăm o sală de forță în garajul unui hostel. Acolo am stat 12 săptămâni. Jucătorii nu i-au mai văzut pe cei dragi de 20 de săptămâni”, a povestit Barber.

+6 FOTO

Campionii olimpici, eroi în Fiji

Fiji este un stat cu aproape 900.000 de locuitori, care știe să își prețuiască sportivii. În 2016, după titlul de la Rio, guvernul a decretat o zi de săbătoare națională, iar banca din Fiji a tipărit bancnote de 7 dolari, cu chipurile campionilor. Cele două medalii de aur ale naționalei de rugby în șapte sunt singurele cucerite în istoria țării. 

Sărbătoare națională în Fiji, după aurul olimpic de la rugby în 7: „Am stat 5 luni izolați! Am improvizat o sală de forță în garaj”

Medaliile cucerite de sportivii români la Jocurile Olimpice de la Tokyo

ProbăSportiviMedalie
Canotaj - dublu vâsle femininSimona Radiș și Ancuța BodnarAur
Canotaj - patru rame masculinMihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu și Cosmin Pascari Argint
Scrimă - spadăAna Maria PopescuArgint
Canotaj - dublu rame masculinMarius Cozmiuc - Ciprian TudosăArgint

VIDEO VIDEO Ana Maria Popescu, prima medaliată revenită în România: „Nu renunțați la visul vostru! Dacă eu am putut, poate oricine”

Citește și alte știri de la Jocurile Olimpice: 

CORESPONDENȚĂ DIN JAPONIA Claudia Nechita rămâne cu un gust amar după eliminarea de la Jocurile Olimpice: „Dacă nu era japoneză, aș fi câștigat”

Pe ce loc se află România la capitolul medalii câștigate la Jocurile Olimpice » Diferența uriașă față de primul loc

Playtech: BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’


Comentarii (2)
traian_v
traian_v  •  29 Iulie 2021, 15:22

Ar trebui sa luam exemplu de la Fiji !!! Probabil jumatate din GDP-ul lor s-a dus spre aceasta echipa de rugby. Dar uite cum isi pretuiesc sportivii !!!

dubluv
dubluv  •  29 Iulie 2021, 06:57

au putut sa ia aurul fara 5 milioane de la Novak? Ciudat.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close