SPORTURI  »  RUGBY  »  POVESTE

Lady Rugby a debutat în prima ligă » Gabriela Popescu e singura femeie-președinte din sportul cu balonul oval!

Gabriela Popescu, elegantă și pasionată de rugby, nu se ferește să care sacul cu mingi Foto Ștefan Constantin
Gabriela Popescu, elegantă și pasionată de rugby, nu se ferește să care sacul cu mingi Foto Ștefan Constantin

Articol de - Publicat duminica, 17 aprilie 2022 20:26 / Actualizat duminica, 17 aprilie 2022 20:26

Campionatul României de rugby s-a reluat într-un nou format, Liga Națională, care reunește primele două eșaloane valorice, SuperLiga și Divizia Națională. Gabriela Popescu a debutat cu echipa sa, RC Gura Humorului, reușind un rezultat onorabil în fața Științei Petroșani.

Povestea de la Gura Humorului e despre renașterea rugby-ului într-un oraș care respiră acest sport. Din 2018, echipa condusă de singura femeie-președinte din rugby-ul românesc, Gabriela Popescu, a jucat în al doilea eșalon și, printr-o fundație gândită tot de ea, a lansat programe de rugby pentru copiii din sate. 

Ce i-a șoptit Prisăcariu lui Swiatek, după „covrigul” administrat la Billie Jean King Cup
Billie Jean King Cup
Ce i-a șoptit Prisăcariu lui Swiatek, după „covrigul” administrat la Billie Jean King Cup

Nu doar din Suceava, ci și din Cluj ori Botoșani. Copiii - și veteranii care completează lotul sucevean - au debutat în Liga Națională, noul campionat al României, care înglobează fostele SuperLiga și Divizia Națională, cedând cu 12-46 în deplasare contra Științei Petroșani. Cine e Gabriela Popescu și cum a ajuns să conducă un club de rugby privat, care primește de la autoritățile locale doar folosirea stadionului și are un buget de sub 100.000 euro?

Gabriela Popescu, formată la Londra, în patria rugby-ului

Născută la Gura Humorului, spune că n-a avut nicio legătură cu sportul. „Am fost un copil grăsuț, care nu mergea la orele de sport. Am descoperit sportul pe la 21 ani, la Londra, unde munceam în domeniul financiar și făceam, din al doilea an, și facultatea. Dar mă sculam foarte de dimineață și vedeam foarte multă lume alergând. M-am apucat de alergat. Apoi, ajunsă acasă, am alergat trei-patru semimaratoane și două maratoane", povestește ea. 

În paralel, cum "la Londra se respira rugby", a aflat, la întoarcerea acasă, acum un deceniu, că sportul e jucat și-n orașul ei de baștină. "Aici se joacă din anii '70. M-am cunoscut cu antrenorul Andrei Varvaroi și le-am dat un rând de echipamente".

Mai mult decât lecții de engleză

În 2014 a lansat și fundația Te Aud România, pentru „sprijinirea și îmbunătățirea condițiilor de viață ale orfanilor și copiilor dezavantajați din România". „Londra m-a format ca adult și am vrut să fac un bine. Am zis că fie mă întorc la Londra, fie rămân în România și fac ceva". Cu o bună prietenă care lucra în domeniul asistenței sociale, Gabriela s-a implicat, încă din primele luni, în acțiuni prin care a dăruit cadouri copiilor defavorizați ori i-a încurajat pe puștii din orașul Gura Humorului să doneze, de 1 iunie, o carte și o jucărie. 

Lady Rugby a debutat în prima ligă » Gabriela Popescu e singura femeie-președinte din sportul cu balonul oval!
Secvență cu acțiune din timpul antrenamentului Foto Ștefan Constantin

Apoi, la Gura Humorului a venit Daniel Kearvell de la DHL, primul sponsor important al viitoarei echipe RC Gura Humorului. „El venise să dea lecții de engleză britanică. Văzuse că se joacă rugby și am discutat să facem mai mult", explică Gabriela. DHL și alte firme private s-au implicat, de atunci, în rugby-ul humorean.

De 3 ani așteptăm acest moment. Am crescut odată cu echipa, am ajuns să mă uit la toate meciurile, am un loc pe stadion de unde privesc mereu
- Gabriela Popescu

Dintr-un program pentru juniori la refacerea seniorilor

Pe Gabriela o impresionaseră poveștile tinerilor defavorizați din mediul rural. „Copii care stăteau singuri, 16 ani, care aveau grijă de doi frați mai mici, cu părinți la muncă în Germania, crescuți de bunică...". Așa că în 2017 s-a lansat și programul Rugby pentru Toți, prin care, până acum, 65 de copii din sate, majoritatea din Suceava - Berchișești, Mitocu Dragomirnei, Stâlpicani, Mănăstirea Humorului -, au primit burse și programe de mentorat. Mai mult, 5 dintre ei și antrenorul au fost plecați printr-un program în Noua Zeelandă.

„În 2018 ne-am dat seama că nu putem să pierdem copiii după clasa a 12-a. Așa că am refăcut echipa de seniori. Până acum, peste 27 de juniori au fost promovați la seniori", spune ea.

Unii dintre ei au făcut deja pasul la echipe fruntașe. Alin Conache, 19 ani, e exemplul perfect, transferat la Timișoara. Acum, va fi adversar în prima ligă chiar cu echipa care l-a format pe el. Și pe alți zeci de copii pentru rugby-ul românesc.

Lady Rugby a debutat în prima ligă » Gabriela Popescu e singura femeie-președinte din sportul cu balonul oval!
Echipa din Gura Humorului reunită pentru fotografia de grup Foto Ștefan Constantin

Rezultatele primei etape din Liga Națională

  • SCM Timișoara - CSU Alba Iulia 96-6
  • CSU Cluj - CSM Suceava 133-6
  • CS Năvodari - RC Grivița 44-37
  • RC Bârlad - CSM Galați 7-30
  • Știința Petroșani - Gura Humorului 46-12
  • Dinamo - Poli Iași 62-0
  • Steaua și Baia Mare stau. (Cele 14 echipe sunt împărțite în două grupe, A și B)

Citește și alte știri din sporturi:

Joan Chelimo, atleta naturalizată a României, a câștigat Maratonul Internațional de la Seul » A doborât recordul național deținut de Constantina Diţă!

Un fost vicecampion mondial și-a ales pilotul favorit: „Verstappen seamană cu Schumacher, dar Leclerc e mai inteligent”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (3)
7kay
7kay  •  18 Aprilie 2022, 20:59

Ar trebui încurajat mai mult acest sport. Este frumos rugby

347655969058390
Ion Popescu  •  18 Aprilie 2022, 11:06

Un articol f bun. Iata ca se poate si la GSP.

belane
belane  •  17 Aprilie 2022, 21:14

In sfarsit un articol f. bun, FELICITARI ! autorul articolului nu ma surprinde ! Bravo, d-le Lutac ! Sa fie binecuvantata doamna Gabriela Popescu ! Cat de important e sportul in a ajuta zonele defavorizate, pentru comunitatile de acolo mai ales daca au o cultura, un istoric, o traditie catre un anumit sport ! Doamna putea f. bine sa ramana la Londra si sa-si vada de interesele ei pur personale, talentul dansei fiind inecat si inghitit de aceaste metropole urbane devoratoare de potential, ramaneai un "anonim", "a cog in the machine" cum zic americanii. In schimb s-a intors si a investit in comunitatea de unde provenea, s-a zbatut pentru a reusi acest lucru, ar fi bine ca multi sa urmeze exemplul doamnei. Un sport de echipa precum rugby-ul si nu numai educa prin insasi regulile sale, te invata un pic de disciplina care e cruciala in a-ti trai viata corespunzator, cate exemple n-avem la nivel mondial de personaje care ar fi devenit o simpla statistica in domeniul infractionalitatii daca nu li s-ar fi oferit sansa sa evolueze prin sport.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează