SPORTURI  »  SAMURAI 2020 POWERED BY BCR  »  SAMURAI 2020

Prezentarea lotului "Samurai 2020" » Ionela Lehaci: Anul viselor împlinite

Articol de - Publicat marti, 05 decembrie 2017 10:19

Ionela Lehaci a devenit în 2017 campioană mondială și la tineret, și la senioare, ceva de neuitat.

Categoria ușoară la canotaj e o specie aparte. Fetele acelea înalte și subțiri, cu oase înguste și brațe lungi, pe care nu le vezi îngrășându-se niciodată. Te întrebi de unde au atâta forță pentru a mânui atât de energic vâslele, pentru a face barca să alunece iute pe apă. E însă locul potrivit pentru ele. Proba de 2 rame a acestei categorii are o tradiție importantă în România, un argument fiind cele trei titluri olimpice consecutive cucerite între 1996 și 2004 de Constanța Burcică, alături de Camelia Macoviciuc, primul, și de Angela Alupei, următoarele două. Iar tradiția la nivel înalt a prins un nod frumos, rotund, odată cu Campionatele Mondiale din acest an, cele de la Sarasota. La 14 ani distanță de precedenta medalie, două canotoare tinere se încununau campioane ale lumii. Ionela Lehaci e una dintre ele.

A rămas la ușoară

Are 22 de ani și mult entuziasm. Pentru ea, 2017 e un an pe care nu-l va putea uita. Atâtea evenimente, atâtea lucruri bune i s-au întâmplat, atât pe apă, cât și în viața personală! Începuturile în canotaj merge înapoi în timp, până în anii copilăriei. Era elevă la Școala cu clase I-VIII Doroteia din Frasin, Suceava, zona ei natală. Antrenorul Cristi Maliș a selectat-o, văzând în ea potențialul. Când s-a apucat de sport, avea 1,76 metri și 49 de kilograme, acestea fiind criteriile după care a fost remarcată la selecție. "La început am tras la open", povestea Ionela, "la Campionatele Mondiale din 2011, alături de Ioana Vrânceanu, dar la 17 ani, în ultimul an de juniorat, mi-am dat seama că nu voi mai urca în greutate și voi face categoria ușoară". A avut dreptate: acum are 1,79 metri și 57 de kilograme, exact cât trebuie, la limita de sus.

Rezultatele au venit repede. În 2012, la Mondialele de juniori de la Plovdiv, ea și Andreea Asoltanei treceau linia de sosire în poziția de argint. Prima medalie importantă a carierei! Ionela visa însă la aur. Avea să-l obțină, ceva mai târziu, dar alături de altă colegă. În 2015 și-a schimbat partenera din barcă, începând să tragă alături de Geanina Beleagă. Antrenorul Mircea Roman e cel care le-a pus în aceeași ambarcațiune, iar Ionela îi este recunoscătoare pentru această idee, acest fler pe care l-a avut experimentatul tehnician. "Ne-am înțeles bine de la început. Dar o echipă sau o barcă poate rămâne doar dacă are rezultate. Șansa noastră a fost faptul că ne-am calificat la Jocurile Olimpice de la Rio. Aveam 20 de ani atunci. Și competiția de la Rio ne-a călit. Am văzut ce înseamnă marea performanță. Altfel, poate nu am mai fi fost barcă, poate ne despărțeam, cine știe ce am fi făcut acum?", mărturisește Lehaci.

Lecția de la Rio

La Rio, Ionela și Geanina au ieșit pe 3 în serii, apoi și-au câștigat cursa din recalificări. Cu locul 4 în semifinale însă, au rămas în afara ultimului act. Au adunat însă experiență împreună, care le-a fost folositoare pentru fascinantul an 2017. Un an în care a sosit primul aur, la Mondialele de tineret de la Plovdiv. "Am muncit enorm pentru el", spunea atunci Ionela, dar adăuga că mai e mult până la primul loc la senioare sau cel olimpic. Anticipa, fără să-și realizeze, ce urma să se întâmple la Mondialele de la Sarasota.

Își amintea Lehaci că înainte de plecarea la Plovdiv scoseseră un timp excelent pe pista de la Snagov, 6:51 pe 2.000 de metri. Mai bine decât recordul mondial de tineret și cu 4 secunde sub cel al senioarelor. "Sunt reușite care ne dau forța să mergem mai departe". Și au ajuns departe. La Sarasota, au parcurs distanța în 6:55,88, trecând primele linia de sosire după o cursă formidabilă, palpitantă, plină de suspans. Comentatorii se mirau și admirau curajul tinerelor românce, dar tot credeau că ele vor claca la un moment dat. La final, laudele nu mai conteneau: cele două tinere nu cedaseră, luptaseră până la ultimul centimetru pe care îl aveau de străbătut.

"Finala e bonusul vostru!"

"Ne-am legat mult ca echipă, am îmbunătăţit tehnica, lovitura", spunea Lehaci, care readuce în discuție meritele lui Mircea Roman. "E omul care a crezut tot timpul în noi. Înainte de finală, a venit la noi, și ne-a spus. «Fetelor, finala e bonusul vostru! Voi știți ce vreți de la ea!» Și noi am vrut aurul. Am vrut medalie, recunosc, nu ne gândeam la aur, dar medalie am crezut tot timpul că vom lua", mărturisea canotoarea din Suceava. "În 2015, barca de categorie ușoară a României participa în finala C, a treia ca valoare!", observa ea după revenirea acasă, de la Sarasota. "În 2017, am câștigat titlul mondial la tineret, dar și la senioare".

Și în plan personal, Ionela a avut o mare bucurie: s-a căsătorit cu Marius Cozmiuc, și el component al lotului național de canotaj. Erau deja de 8 ani împreună, iar cererea a venit într-un mod original, imposibil de refuzat. Erau pe podiumul de premiere, la Timișoara, când el a lansat întrebarea mult așteptată. Au spus "da" la finalul lui octombrie, mergând în costume populare la Ofițerul Stării Civile. Au făcut apoi și nunta, la Suceava, respectând la literă tradițiile zonei. Apoi au fost incluși amândoi în Proiectul Samurai, pentru JO de la Tokyo 2020.

''Ne simțim samurai. Numele s-a schimbat, dar nu și persoanele. Suntem aceeași luptători cum am fost și până acum. Sper să dovedim și de acum încolo că merităm să facem parte din acest program. Suntem o familie, ne-am dorit acest lucru, să facem sport în familie. Nu putem promite marea cu sarea, dar promitem că vom face tot ce ne stă în putință să obținem aceste medalii", spunea Ionela, referindu-se la ea și la Marius. Într-adevăr, Tokyo îi așteaptă să mai împlinească un vis. Timpul e de partea lor. 

"A fost cel mai frumos concurs pe care l-am tras împreună şi suntem foarte bucuroase pentru rezultatul frumos pe care l-am obţinut. Am vrea să repetăm această figură şi la următoarele competiţii şi să ne întoarcem de fiecare dată învingătoare. Cel mai mare vis al nostru este însă să ne întoarcem învingătoare de la Tokyo şi vom face tot ce putem să reușim acest lucru"
Ionela Lehaci

COSR a lansat " Samurai 2020", programul de asistență specială a sportivilor cu potențial de a obține medalii la cea de a 32-a ediții de vară a Jocurilor Olimpice - Tokyo 2020.

AICI puteți citi toate celelalte prezentări ale sportivilor din programul Samurai 2020

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează