Articol de Luminița Paul - Publicat joi, 20 martie 2025 14:24 / Actualizat joi, 20 martie 2025 14:25
Jucătoarea română Anca Todoni (20 de ani, locul 100 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Antalya, disputat pe zgură, după ce a trecut în turul secund de croata Jana Fett (28 de ani, numărul 134 mondial) cu 6-3, 6-2.
Anca Todoni avansează pe tabloul turneului WTA 125 din Turcia, de la Antalya, disputat pe zgură, la Megsaray Tennis Academy. Jucătoarea tricoloră în vârstă de 20 de ani a întâlnit-o în premieră pe croata Jana Fett într-o înfruntare programată pe Terenul Central, pe o vreme destul de rece, 11-12 grade Celsius și o zgură încărcată.
În fața unor tribune în care s-au aflat doar câțiva spectatori, Todoni a făcut prima break, după ce scăpase de un game dificil pe propriul serviciu. Au urmat alte patru break-uri la rând, până când românca a reușit, în cele din urmă, să-și facă game-ul și să închidă primul act la 6-3.

Anca Todoni, dominantă în setul al doilea
În partea a doua, lucrurile au mers mai lin și mai direct în favoarea Ancăi, cap de serie 6 și aflată pe cel mai bun loc al carierei, 100. S-a impus contra serviciului din primul game, apoi a mai reușit un break pentru 5-2, închizând cu 6-2, după ce a avut 40-0 și jocul s-a complicat un pic. S-a impus la a cincea minge de meci, într-un meci care a durat o oră și 35 de minute.
Ea și-a asigurat 27 de puncte WTA și 3.450 de dolari pentru accederea între primele opt, acolo unde o va întâlni pe învingătoarea din partida Arantxa Rus (Olanda, numărul 89 WTA) și Anastasia Zakharova (Rusia, numărul 127 mondial).
Contra lui Rus nu a jucat până acum, la fel și în cazul rusoaicei.
În prima rundă, Todoni se impusese în fața unguroaicei Panna Udvardy (26 de ani, locul 143 WTA), 6-4, 4-6, 6-2. După ce a pierdut în primul tur al calificărilor la Indian Wells, Anca a ales să nu mai joace în calificări la Miami și să se întoarcă pe zgură.
9 victoriiare Anca Todoni în 2025 și șapte înfrângeri
Anca Todoni este la al șaptelea turneu al anului, ea evoluând Brisbane (turul al doilea după calificări), Australian Open (turul 1 după calificări), Linz (turul 1 în calificări), Cluj-Napoca (turul 2 în calificări), Merida (turul 1 în calificări) și Indian Wells (turul 1 în calificări).
Anca Todoni a participat în 2024 la șapte turnee WTA 125, impunându-se în două dintre acestea, la Santa Cruz, Bari, singurele sale trofee de până acum în circuitul WTA.
Turneele WTA 125 sunt o alternativă bună atunci când ai nevoie de meciuri sau ai pierdut repede într-un turneu mare sau, pur și simplu, o opțiune corectă pentru a aduna puncte. Circuitul feminin le-a inclus din 2012 sub titulatura de seria Challenger, denumire similară cu cea din ATP.


