Articol de GSP - Publicat vineri, 11 octombrie 2019 09:06
Simona Halep (28 de ani, 6 WTA) s-a hotărât să se ocupe mai mult de viața personală și e gata să se mărite cu Toni Iuruc (40 de ani).
Omul de afaceri de origine machedonească a cucerit-o pe Simona, care a acceptat să se căsătorească cu el, anunță Wowbiz.ro.
Conform sursei citate, Simona a fost cerută în căsătorie de Toni Iuruc de curând, însă totul a fost făcut în mare secret.
„Se vor căsători, la anul, în luna septembrie, după ce va participa la US Open. Evenimentul va fi unul fabulos, la un restaurant de lux din Constanța și, normal, va fi organizat conform tuturor tradițiilor machedonești”, a declarat un apropiat al familiei Halep.
„Evident, au mai rămas lucruri de rezolvat, precum rochia, costumul de nuntă al lui Toni Iuruc, dar, în mare, totul a fost stabilit”
- Sursa citată
„După ce mă voi retrage din tenis, îmi doresc foarte mult o familie și să mă dedic total copiilor mei. Sper să am copii. Mă voi ocupa de ei să facă un sport, dacă vor. Dacă nu, o să-i susțin în totalitatea în tot ceea ce vor ei să facă. Viața mea o să fie împlinită după tenis”
- Simona Halep în urmă cu câteva luni
Citește și:
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”