SPORTURI  »  TENIS  »  BRD BUCHAREST OPEN

BRD BUCHAREST OPEN. VIDEO și FOTO Debut victorios pentru Sorana Cîrstea și Mihaela Buzărnescu » Ana Bogdan a pierdut un meci maraton!

FOTO: Raed Krishan +14   FOTO
FOTO: Raed Krishan

Articol de GSP - Publicat marti, 17 iulie 2018 22:53

Nu mai puțin de 6 românce au evoluat marți în primul tur la BRD Bucharest Open, după ce Bulgaru, Ruse și Dulgheru au pierdut luni. (vezi detalii AICI). 

  • Sorana Cîrstea, 57 WTA, Mihaela Buzărnescu, 25 WTA, și Irina Maria Bara, 157 WTA, s-au calificat mai departe, în timp ce campioana en-titre Irina Begu  (42 WTA), Andreea Roșca (228 WTA) și Ana Bogdan au fost eliminate. Detalii despre meciurile româncelor, mai jos:

Ana Bogdan pierde după un meci maraton

Într-un meci care s-a terminat aproape la miezul nopții, lucru nespecific turneului de la București, Ana Bogdan (66 WTA) a pierdut un meci epuizant în fața slovacei Anna Karolina Schmiedlova (85 WTA), scor 6-4, 6-7 (4), 5-7, după 3 ore și 20 de minute de joc.

A fost cel mai lung meci al zilei, unul în care Ana Bogdan a fost aproape de victorie, mai ales în setul decisiv, când a condus cu 3-1. Schmiedlova a fost însă mai solidă, a revenit și s-a impus cu 7-5, calificându-se în turul secund.

Sorana merge în turul II

Sorana Cîrstea, 57 WTA, a învins-o în meciul din tur pe Cagla Buyukakcay, 195 WTA, scor 6-3, 6-3, după o oră și 12 minute de joc.

Primul set a fost unul cu o desfășurare incredibilă, în care s-au produs nu mai puțun de 7 break-uri. Mult mai agresivă spre finalul setului, Sorana s-a impus cu 6-3. Serviciul româncei a funcționat la parametri mult mai buni în setul secund. Sorana nu și-a mai cedat deloc serviciul, a făcut două break-uri și s-a impus cu 6-3.

Sorana Cîrstea o va înfrunta în turul secund pe Maria Zanevska (166 WTA).

Andreea Roșca a fost aproape de surpriză

Andreea Roșca (228 WTA) a luptat admirabil la prima sa apariție pe tabloul principal al unui turneu WTA. I-a luat primul set lui Claire Liu (170 WTA), câștigătoarea din turneul junioarelor de la Wimbledon 2017, 6-4, dar americanca a revenit și le-a câștigat pe următoarele două, 6-3, 6-4, după două ore de joc. 

Campioana en-titre, eliminată

Irina Begu (42 WTA), campioana din 2017 de la BRD Bucharest Open, a suferit o înfrângere umilitoare în turul 1, împotriva tunisiencei Ons Jabeur, scor 2-6, 1-6.

Irina Begu a servit extrem de slab, niciun as și 7 duble greșeli, în cele 59 de minute de joc. Jabeur a atacat excelent pe primul serviciu, câștigând nu mai puțin de 80 la sută dintre punctele jucate cu el.  La prima vizită în România, Jabeur a fost eclipsată în momentul autografelor. Simona Halep, spectator de lux alături de George Cosac, a fost cea care a atras atenția la final. 

  • Jabeur va juca în turul următor împotriva Verei Zvonareva.

Buzărnescu, en-fanfare în turul secund

Mihaela Buzărnescu (25 WTA) este prima jucătoare din România care avansează în turul secund. A 2-a favorită a turneului de la București a trecut fără probleme de muntenegreanca Danka Kovinic, scor 6-2, 6-4, în doar 80 de minute.

Mihaela a început agresiv partida, reușind break-ul chiar în game-ul de debut. A simțit excelent lovitura de forehand și s-a distanțat rapid la 4-0.

89la sută dintre punctele jucate de Buzărnescu cu primul serviciu au fost câștigate în actul de debut

Setul secund părea să aibă aceeași desfășurare. Românca a reușit două break-uri și a servit pentru set. Aici s-a produs un mic declic. Kovinic a profitat de nervozitatea Mihaelei și s-a apropiat la un singur game, 4-5. Concentrată și cu amenințarea prelungirilor deasupra capului, Buzărnescu a reușit două lovituri spectaculoase în cross și a închis partida.

Bara merge mai departe 

Irina Maria Bara, 151 WTA, a trecut de Viktoria Tomova (128 WTA), scor 6-4, 7-5 și o va înfrunta în turul secund pe slovena Polona Hercog, 90 WTA.

Românca a profitat de ziua slabă prinsă de Tomova la serviciu, reușind nu mai puțin de 6 break-uri. Venită din calificări, Bara nu a resimțit oboseala și a fost mai proaspătă în prelungirile setul secund. A reușit break-ul decisiv la scorul de 5-5 și a închis înfruntarea în două ore fără 6 minute.

Urmează duelul dintre Cagla Buyukakcay, 195 WTA și Sorana Cîrstea, 57 WTA. Partida nu va începe mai devreme de ora 17:00.

Ultimul meci al zilei de pe arena centrală va fi Ana Bogdan, 66 WTA, și Anna Karolina Schmiedlova, 85 WTA, cu începere de la ora 20:30. 

Irina Maria Bara, 151 WTA, joacă tot de la 14:00, contra bulgăroaicei Viktoria Tomova, 128 WTA, pe terenul numărul 2. Tot pe această arenă va debuta și Andreea Roșca, revelația tenisului românesc în 2018. Adversara îi va fi campioana de anul trecut din competiția de junioare de la Wimbledon, americanca de 18 ani, Claire Liu (170 WTA). 

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (10)
romeverest
romeverest  •  18 Iulie 2018, 13:29

Ana Bogdan nu mai bate pe nimeni de multa vreme !! Ea are mai multe preocupari cu prietenul Mageanu, decat cu tenisul !!

831959706877275
Cristian Baltaru  •  18 Iulie 2018, 11:02

Felicitari Mihaelei,Soranei si Irinei(Bara)pentru calificarea in turul 2 la BRD Bucharest Open 2018.Irina,daca o va tine tot asa,va putea intra lejer in primele 100 de jucatoare ale lumii la finele acestui an.

whiteredarad
whiteredarad  •  18 Iulie 2018, 09:49
Postat de baruch pe 17 Iulie 2018, 16:31

begu nu bate pe nimeni. pe absolut nimeni.

Meciul lui Begu...."***" ...a *** ! Pierzi, dar nu asa! Fetele au dat de ceva bani si acum , de multe ori, fac figuratie. Singura Buzarneascu ne arata ca este de alta calitate, daca va fi sanatoasa va castiga, Sorana , este tipul de jucatoare care-daca vrei sa te enervezi, trebuie sa vezi un meci al ei. Are tehnica, are lovituri,...ci "bibilica" sta insa tare slab.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează