SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN

EXCLUSIV Prima reacție după tragerea infernală de la Australian Open: "Sunt încrezătoare, abia aștept meciul"

La ediția de anul trecut de la Australian Open, Ana Bogdan a fost eliminată în turul inaugural // FOTO: Guliver/ Getty Images
La ediția de anul trecut de la Australian Open, Ana Bogdan a fost eliminată în turul inaugural // FOTO: Guliver/ Getty Images

Articol de GSP - Publicat joi, 11 ianuarie 2018 13:55

Ana Bogdan (25 de ani, 104 WTA), una dintre cele șase românce prezente pe tabloul principal de la Australian Open, a avut ghinion la tragerea la sorți. Românca urmează să se dueleze cu jucătoarea franceză Kristina Mladenovici (24 de ani, 11 WTA).

Imediat după ceremonia tragerii la sorți, Ana a prefațat pentru GSP.ro duelul din primul tur de la Melbourne cu Mladenovici. 

"Sincer, mă așteptam să am parte de un adversar dificil încă din primul tur, dar e un turneu de Mare Șlem. Cine ajunge aici, nu ajunge întâmplător, iar nivelul valoric e foarte ridicat.

O cunosc pe Kristina, am jucat de două ori împotriva ei, prima oară chiar la Australian Open, la juniori, atunci când am câștigat. Apoi, ne-am întâlnit la Moscova, în 2015. Cu siguranță nu va fi ușor, dar sunt încrezătoare în șansele mele, abia aștept meciul", a declarat Ana Bogdan, în exclusivitate pentru GSP.ro.

Ana s-a antrenat astăzi la Melbourne la ora prânzului pe o temperatură epuizantă, 33-35 de grade, tocmai pentru a se acomoda cu temperatura la care se va juca meciul cu Mladenovici.

Vezi aici toate adversarele româncelor din primul tur de la Australian Open

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
1461177693935533
Sorin Gane  •  11 Ianuarie 2018, 15:07

N-am inteles in ce consta ghinionul

Vezi toate comentariile (1)
Comentează