SPORTURI  »  TENIS  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV VIDEO Ilie Năstase, poveste halucinantă de la Revoluție: „Eram cu pușca într-o geantă de piele" + Țiriac a înlemnit: „Tu ești zdravăn la cap?!”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 februarie 2020 20:00 / Actualizat marti, 23 iunie 2020 10:41

Ilie Năstase (73 de ani), primul număr 1 ATP din istoria tenisului mondial, a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu", transmisă în fiecare miercuri, de la ora 20:00, pe GSP.RO. 

Ilie Năstase a povestit un episod incredibil, care a avut loc în decembrie 1989, imediat după declanșarea Revoluției și căderea dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceaușescu.

Ilie Năstase și pușca «Holland Holland» a lui Ion Țiriac

„Ion Țiriac avea o pușcă de la domnul Maurer (nr. Ion Gheorghe Maurer, fost ministru în epoca comunistă), model «Holland Holland». Mi-a zis mie de vreo două ori să i-o aduc în Franța, la Paris. Am vorbit cu Valentin (nr. Ceaușescu, fiul dictatorului) și când credeți că mi-a ieșit aprobarea să ies cu pușca? 

În ziua Revoluției! Eu eram cu pușca într-o geantă de piele. Eram cu Cornel Dinu și mă duceam cu ea la aeroport. Atunci s-au împușcat niște soldați... Aveam totul de la poliție, era pușcă de vânătoare. M-am suit cu pușca în avion! Ambasadorul Franței m-a băgat în avionul în care era toată ambasada. Eram într-un Air France! Îmi spunea că nu ne va ataca nimeni...", a povestit Năstase.

Ion Țiriac: „Băi Năstase, tu ești zdravăn la cap?!”

Odată ajuns la Paris, acolo unde se afla Ion Țiriac, a urmat un episod amuzant: 

„Când am ajuns la Paris, i-am pus lui Țirac în brațe pușca. «Băi Năstase, tu ești zdravăn la cap?». «Cum adică?!». «Bă, dacă te împușcau aia că erai cu pușca? Ești inconștient!». Eu am plecat cu primul avion pe 23 decembrie 1989 și i-am dat pușca la un restaurant lângă Arcul de Triumf din Paris... Chiar puteam să mor!”, a explicat Năstase în exclusivitate pentru GSP. 

  • Năstase a fost unul dintre cei mai importanți jucători de tenis ai anilor '70, numărul 1 mondial în 1973. 
  • Printre cele 58 de titluri la simplu, pe care le-a câștigat de-a lungul carierei, se numără și două Grand Slamuri: US Open 1972, respectiv Roland Garros 1973. 
  • A câștigat, de asemenea, de patru ori Turneul Campionilor, în anii 1971, 1972, 1973 și 1975.

AICI TOATĂ EMISIUNEA CU ILIE NĂSTASE

Citește și:

Ilie Năstase, atac incendiar, în Senat, la Mugur Isărescu și ministrul Sportului: „Ați mai pomenit așa ceva? Ha ha!”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (23)
1461177693935533
Sorin Gane  •  14 Februarie 2020, 13:47

CE INTENTIE ARE ACEASTA POVESTIOARA ? CUMVA . O TENTATIVA DE SPALARE DE IMAGINE ?

dynamo.dresden
dynamo.dresden  •  13 Februarie 2020, 22:13
Postat de parpalache pe 13 Februarie 2020, 19:54

Domnule Nastase ne-a facut fericiti in anii 70!El a facut pentru tara infinit mai mult decat"revolutionarii"aia care iesisera si ei sa ciordeasca ceva,la lovitura de stat!

Cu tea facut ma fericit . Comunistilor Ceausistilor de la CSA prin asta ati traiti prin asta muriti

dynamo.dresden
dynamo.dresden  •  13 Februarie 2020, 22:09

Ba lasatima cu nastase asta nea facut de ras in toata lumea

Vezi toate comentariile (23)
Comentează