SPORTURI  »  TENIS  »  

GALERIE FOTO Amintiri din România » Cahill, încântat de vizita în țara noastră! Ce imagini au postat Simona Halep și Darren Cahill

Articol de GSP - Publicat marti, 18 iunie 2019 15:15

Darren Cahill (53 de ani) și Simona Halep (27 de ani, locul 8 WTA) au postat pe paginile personale de Instagram mai multe fotografii interesante după sfârșitul de săptămână petrecut împreună.

Cahill a fost impresionat de România după vizita făcută cu ocazia evenimentului Sports Festival de la Cluj-Napoca.

În drumul spre întoarcere către București, Darren a fost pe Transalpina și a vizitat, printre altele, Castelul Bran și Podul Minciunilor din Sibiu.

„O experiență incredibilă într-o țară minunată”, a ținut să menționeze australianul.

De asemenea, Darren Cahill a postat pe Twitter un mesaj în care și-a exprimat propriile trăiri de după evenimentul disputat sâmbătă în Cluj: „Îmbrățișări organizatorilor Sports festival de la Cluj. Au fost 3 zile minunate. Mulțumesc sponsorilor, jucătorilor și bineînțeles Simonei. Ați fost grozavi cu toții. Mulțumesc, România!”, a fost mesajul lui Cahill.

Și Simona Halep a postat pe contul de Instagram imagini de la Cluj, dar și din excursia făcută alături de staff-ul ei și de Cahill. Românca a catalogat weekend-ul recent încheiat drept unul „de neuitat” și a avut un mesaj pentru Darren: „Îți mulțumesc, D., pentru că ai venit și ai făcut ca weekendul ăsta să fie unul foarte special”

Citește și:

Simona Halep, Darren Cahill și Marius Copil au făcut spectacol la Sports Festival, în Cluj: „M-am simțit extraordinar, nu am râs în toată cariera mea cât am râs aici!”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează