SPORTURI  »  TENIS  »  INDIAN WELLS

GALERIE FOTO Spectaculoasa poveste a puștoaicei de 16 ani, americancă din părinți ruși, care a uimit la Indian Wells » Ținta supremă: locul 1 și toate turneele de Mare Șlem

FOTO: Twitter Amanda Anisimova +3   FOTO
FOTO: Twitter Amanda Anisimova

Articol de - Publicat marti, 13 martie 2018 09:34

Americanca Amanda Anisimova, 16 ani, a impresionat la Indian Wells, iar azi va încerca să treacă unul dintre cele mai dure teste în confruntarea contra cehoaicei Karolina Pliskova, în optimile de finală de la Indian Wells.

Sezonul acesta mai mult ca niciodată aduce sub lumina reflectoarelor tinere care lovesc din ce în ce mai puternic și care știu foarte bine ce vor de la tenis. După perioada maturității în circuitul profesionist, pare că vine din nou una a copiilor-minune.

Adolescentele par că nu mai au răbdare, deși deocamdată federația internațională încă le ține în frâu impunându-le un număr redus de turnee. Cu toate acestea, tinerele speranțe sunt remarcate și primesc invitații.

După ce la Australian Open s-a remarcat Marta Kostiuk, 15 ani, care a ajuns până în turul al treilea, acum, la turneul de la Indian Wells, cea care a impresionat este americanca Amanda Anisimova.

Jucătoarea în vârstă de 16 ani a reușit să le învingă până în optimi de finală pe Pauline Parmentier, pe Anastasia Pavliucenkova și pe Petra Kvitova, una dintre cele mai în formă jucătoare ale începutului de an.

De 20 de ani în SUA

Amanda provine dintr-o familie cu origini ruse, care s-a mutat în 1998 în SUA cu speranța ca fiica lor Maria, pe atunci de zece ani, să aibă mai multe oportunități.

"Soția mea avea rude care locuiau aici de multă vreme. Ne-au invitat și pe noi și ne-a plăcut. Ne atrăgea foarte mult și Spania, dar mereu în Europa dacă te muți din țara ta ești privit ca un străin, pe când în SUA nu e așa. E o țară unită, cu oameni din toate colțurile lumii, iar după câțiva ani aici te simți ca acasă", a spus Konstantin Anisimov pentru New York Times în 2017. La Moscova el lucra în domeniul bancar, traseu pe care fiica sa Maria l-a urmat.

Sacrificiul părinților

La patru ani de la sosirea în SUA, a venit pe lume Amanda, în Freehold Township. Ea a început să joace tenis la vârstă de doi ani, iar timp de alți cinci nimeni nu a intervenit asupra tehnicii sale.

Olga și Konstantin au învățat împreună cu fiicele lor tainele acestui sport, iar acum tatăl a ajuns antrenor. "Părinții ei au sacrificat multe", spune Nick Saviano, unul dintre mentorii americancei la academia căruia se antrenează Amanda. Anisimova a beneficiat de la o vârstă fragedă de o echipă cu preparator fizic, cu antrenor sau cu manager, ea fiind reprezentată de celebra firmă IMG.

"E foarte determinată să devină o jucătoare mare, iar părinții săi s-au devotat acestei idei în totalitate. Are calități incredibile, lovește minunat de pe linia de fund a terenului. Poate să vină la fileu și e îndemânatică la voleu, are o atingere foarte bună, e o atletă minunată și o jucătoare cu multă forță. E ca și cum mingea explodează atunci când pleacă din racheta sa, iar acest lucru o ajută să lovească direct câștigător dintr-una care pare normală", a explicat Saviano pentru New York Times.

Anisimova a explicat și ea că uneori adversarele sale par că nu pot face față forței pe care o pune în jocul său.

Ținta: numărul unu și toate trofeele de Mare Șlem

Amanda a renunțat complet să mai joace în concursurile de juniori, perla carierei sale va rămâne trofeul de la US Open în 2017. După ce a câștigat la New York a devenit profesionistă, iar la cinci luni de la acest eveniment deja impresionează. "Vreau să devin numărul unu în lume și să câștig toate turneele de Mare Șlem, câte unul din fiecare ar fi minunat", a spus ea pentru New York Times.

A debutat pe tabloul unui turneu de Mare Șlem la seniori în 2017, pe când avea doar 15 ani, la Roland Garros, grație unui wildcard. Însă a pierdut în primul tur la japoneza Kurumi Nara. Deocamdată este singura experiență pe grila unei astfel de competiții. La Indian Wells, în optimi de finala se va duela cu a cincea jucătoare a lumii, Karolina Pliskova.

Fără presiune

Chiar dacă se implică foarte mult în cariera fetei lor, Olga și Konstantin susțin că nu pun presiune pe Amanda. "Presiunea e un aspect important, iar ea crește atunci când apar rezultatele. E greu să rămâi pe același drum, să nu o iei razna. Am văzut mulți părinți care au pierdut busola, iar poveștile lor s-au terminat urât", a spus Konstantin pentru New York Times.

Deși vorbește rusa cu părinții săi, Olga și Konstantin, Amanda nu a fost niciodată în țara lor. "Nu m-am gândit niciodată să reprezint Rusia. Îmi doresc să ajung să o vizitez, ca să înțeleg mai mult din cultura rusă", a spus ea în 2017 pentru New York Times.

Se gândește ca după tenis să urmeze o carieră în medicina, și se pregătește urmârind serialului Grey's Anatomy. Până acolo o aștepta un viitor luminos pe terenul de tenis. 

149este locul pe care-l ocupa Anisimova înainte de turneul de la Indian Wells

26 de jucătoare
de jucătoare are SUA în Top 200 WTA

1.80 mînălțime are Amanda Anisimova

122.456 $a câștigat în carieră americanca. Premiul pentru atingerea optimilor de finală la Indian Wells fiind de 88.125 de dolari

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (14)
maxp
maxp  •  14 Martie 2018, 11:48

Performanta ei la Indian Wells e foarte buna, dar momentan nu inseamna nimic mai mult decat ce ar fi insemnat o optime de finala pt o jucatoare de orice varsta. Am tot vazut in ultimii ani o groaza de oameni extaziati de niste jucatori/jucatoare foarte tineri care obtineau niste rezultate peste asteptarile varstei lor. Atata tot ca pt multi si la 5-6 ani dupa raman cele mai bune performante. Pai in tenisul feminin cred ca primul exemplu de genul este Donna Vekic, care pe la 15-16 ani juca prima ei finala WTA, la un turneu de vreo 500 de puncte. La multi ani dupa, n-a ajuns nici la 10% din nivelul asteptarilor. Apoi a venit Belinda Bencic, cu finale, daca bine imi amintesc chiar si titlu, de turnee Premier 5. Dupa cativa ani, nu e o jucatoare rea, dar nici ce se astepta de la ea nu e. Nu cred ca faptul ca reusesti primele performante la o varsta foarte frageda inseamna ceva, pana la urma mai bine mai tarziu dar cu eficacitate mult mai mare.

maxp
maxp  •  14 Martie 2018, 11:41
Postat de Lengyel Adrian pe 13 Martie 2018, 12:35

Tinta suprema ar trebui sa fie sa nu se descopere ce a "papat" ca sa ajunga la dimensiunile astea la varsta ei!!! Asteptam cu nerabdare hackerii (rusi sau altii) sa aflam si noi de ce boli incurabile sufera noua generatie de americance care arata la varsta adolescentei ca niste *** (sau ma rog, ceva mai nou si evident mai performant)

Desi dopajul este in mod cert o regula in sport la ora actuala, bag de seama ca deja incep sa se spuna o groaza de basme. Deja acuzatiile sunt in toi pt absolut orice, ai facut un *** mai mare si esti sportiv, vai de mine, esti dopat, n-ai cum sa faci un *** atat de mare! Eu vad fete de 15-16 ani cu dimensiuni de femei de 25 (daca ne luam dupa cum aratau oamenii acum cateva decade) si prin scoli, pe strada, locuri publice si ma indoiesc ca toate acele fete sunt dopate, majoritatea nici macar nu practica sportul.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dudulici
dudulici  •  14 Martie 2018, 07:55
Postat de Lengyel Adrian pe 13 Martie 2018, 13:26

Dopajul la scara mare (sau in serie cum ii spui tu) este practicat de toate natiunile puternice dar problema este ca sunt suspendati doar unii pe criterii strict politice. Occidentalii o fac cu acordul WADA iar rusii sprijiniti si acoperiti de stat. Acestea fiind zise eu nu pot decide care sut *** mai mari , rusii sau occidentalii!!

Degeaba ii explici,haxor ala are creierul spalat.El a invatat ca americanii sunt cei mai buni si rusii cei mai rai.Si daca nu gandesti ca el,esti ori comunist,ori prorus!Ca in filmele proaste americane(pardon,e un pleonasm-haxor nu stie ce e aia!!!),americanii baietii buni,rusii,nemtii,indienii,arabii,iugoslavii si cam tot globul,sunt baietii rai!!!Saracii de ei,ce rau e sa traiesti fara creier si sa mananci la Mcdonalds!

Vezi toate comentariile (14)
Comentează