SPORTURI  »  TENIS  »  DOSARUL HALEP

EXCLUSIV Începe procesul Simonei Halep la New York! Data fixată pentru prima înfățișare în litigiul de 10 milioane de dolari + prima mare victorie obținută de avocații americani

Simona Halep începe în SUA procesul răsunător contra celor trei companii canadiene identificate pe circuitul colagenului contaminat. Fotomontaj GSP
Simona Halep începe în SUA procesul răsunător contra celor trei companii canadiene identificate pe circuitul colagenului contaminat. Fotomontaj GSP

Articol de - Publicat luni, 10 februarie 2025 23:51 / Actualizat luni, 10 februarie 2025 23:51

Tribunalul Suprem din New York a decis că procesul dintre Simona Halep și triada Quantum Nutrition - RJ Packaging Inc. - General Ingredient poate începe! De la depunerea plângerii, a durat un an de zile, în care companiile canadiene considerate responsabile în cazul de doping al româncei au tras de timp pentru a forța prin proceduri administrative întârzierea litigiului. Avocații lui Halep au obținut o primă victorie de parcurs

Prima înfățișare în ”procesul Simona Halep”: 9 aprilie 2025

Începe procesul Simonei Halep la New York! Data fixată pentru prima înfățișare în litigiul de 10 milioane de dolari + prima mare victorie obținută de avocații americani
Simona Halep a jucat ultimul meci din carieră la Cluj, pe 4 februarie 2025 / foto: Imago

Tenisul a devenit istorie pentru Simona Halep, care s-a retras din circuit cu ocazia turneului „Transylvania Open”, dar numele fostului număr 1 mondial rămâne în prim-plan cu procesul-gigant deschis la începutul lui 2024 la Tribunalul Suprem din New York.
Este vorba despre litigiul în care constănțeanca solicită compensații de 10 milioane de dolari de la Quantum Nutrition, RJ Packaging Inc. și General Ingredient, companiile considerate responsabile pentru procurarea ingredientelor, prepararea și livrarea suplimentului contaminat care a dus în 2022 la suspendarea pentru doping a Simonei Halep. Iar o rezoluție a instanței condusă de judecătoarea Mary Rosado a fixat deja primul termen al procesului: 9 aprilie 2025.

Capete de acuzare: „Neglijență, umilire, durere, publicitate falsă”

Pe 15 februarie se împlinește exact un an de când avocații Simonei Halep au demarat procedurile juridice peste Ocean. Cererea româncei vizează obținerea de daune financiare (”nivel de neglijență gravă”), reputaționale (”umilire trecută și viitoare”) și emoționale (”durere, suferință, pierderea plăcerii de viață”).

Și, printre cauze, invocă ”răspunderea absolută pentru produs, încălcarea garanției de conformitate implicite și exprese, denaturare intenționată și din neglijență, publicitate falsă, cu încălcarea legii generale a afacerilor din New York”. Cazul e pe rolul unui tribunal din NY deoarece Halep a primit la un hotel de aici colagenul sub marca Schinoussa, în zilele în care pregătea startul la US Open 2022.

Începe procesul Simonei Halep la New York! Data fixată pentru prima înfățișare în litigiul de 10 milioane de dolari + prima mare victorie obținută de avocații americani
Acesta este produsul Keto MCT, colagenul contaminat care a dus la suspendarea cu cântec a Simonei Halep pentru ingerare de roxadustat

Procedurile față de Quantum Nutrition îndeplinite, extensie de 180 de zile pentru citarea celorlalte două companii canadiene

A fost un interval în care cele trei firme reclamate au încercat să tragă de timp prin tot felul de subterfugii administrative, DETALIATE AICI.

În special, la mijloc s-au aflat proceduri complicate de notificare și citare în Canada, unde se află sediul companiilor pârâte, dintre care una, RJ Packaging Inc., nu mai există încă din octombrie 2022, la scurtă vreme după izbucnirea scandalului cu Halep. Sub numele comercial „Custom Food Packaging”, RJ Packaging Inc. e cea care a amestecat ingredientele pentru fabricare, a ambalat produsul și a etichetat ambalajul.

Începe procesul Simonei Halep la New York! Data fixată pentru prima înfățișare în litigiul de 10 milioane de dolari + prima mare victorie obținută de avocații americani
Așa arăta în octombrie 2023 intrarea în depozitul Quantum Nutrition din Toronto. Foto: arhiva GSP

Dar, prin decizia instanței din 27 ianuarie 2025, se constată că procedurile față de Quantum Nutrition au fost îndeplinite, iar termenele de notificare și citare pentru RJ Packaging Inc. și General Ingredient se extind cu 180 de zile (6 luni) din momentul emiterii rezoluției. Adică până la sfârșitul lui iulie! Este, cap-coadă, exact ce au solicitat apărătorii lui Halep printr-o cerere specială înaintată în octombrie 2024, când au realizat că adversarii caută să scape din împrejmuire printr-o strategie de fugă din fața comunicărilor cu Team Halep.

Doamna Halep a început notificarea de proces în temeiul Convenției de la Haga. A angajat cu diligență servicii internaționale de procesare pentru a notifica în mod corespunzător pârâții străini. Chiar dacă doamna Halep a demarat în timp util procedura și s-a asigurat că documentele au fost transmise cu promptitudine Autorității Centrale din Canada, nu se știe și nici nu se poate estima cu exactitate când comunicarea procesului va fi finalizată sau când doamna Halep va primi dovada notificării către pârâți, (...) fiind în mod clar o circumstanță în afara controlului său
pasaj din cererea formulată la Tribunalul din New York în octombrie 2024

Cinci decizii ale instanței prin ordinul din 27 ianuarie

Începe procesul Simonei Halep la New York! Data fixată pentru prima înfățișare în litigiul de 10 milioane de dolari + prima mare victorie obținută de avocații americani
Așa arată partea de final a ordinului emis pe 27 ianuarie 2025 de Tribunalul Suprem din New York în „dosarul Halep”

Acum, instanța din NY a prezentat cinci decizii prin ordinul din 27 ianuarie:

- se acceptă cererea reclamantului de prelungire a termenului de notificare a procesului către pârâtele RJ Packaging Incorporated și General Ingredient, Inc.;

- se stabilește că termenul acordat reclamantului pentru citarea pârâtelor RJ Packaging Incorporated și General Ingredient, Inc. se prelungește cu 180 de zile de la data emiterii prezentei ordonanțe;

- se constată că citarea de către reclamant a pârâtului „Quantum Nutrition Inc”, d/b/a Schinoussa Super Foods este completă, iar Quantum trebuie să depună răspunsul în termen de 20 de zile de la notificarea prezentului ordin;

- se dispune ca, până la 8 aprilie 2025, părțile să se întâlnească, să se consulte și să transmită o propunere de ordin de conferință preliminară către Curte prin e-mail la adresa [email protected]. În cazul în care, din anumite motive, părțile nu pot conveni asupra unei propuneri de ordin de conferință preliminară, părțile se prezintă pentru o conferință preliminară în persoană la data de 9 aprilie 2025, ora 9:30, în sala 442, 60 Centre Street, NewYork, NewYork;

- în termen de 10 zile de la emitere, reclamantul va transmite o copie a prezentei ordonanțe tuturor părților active, cu notificarea deciziei, prin intermediul sistemului NYSCEF.

Ordinul de conferință preliminară: părțile obligate să fixeze un calendar comun

Ce semnifică ordinul de conferință preliminară, invocat de judecător? Este vorba despre o procedură prin care părțile sunt invitate să înfățișeze printr-un acord comun un calendar de prezentare a probelor și de abordare a oricăror chestiuni preliminare din caz. Acesta ar trebui să fie atașat la dosar până pe 8 aprilie.
În caz contrar, taberele vor ajunge o zi mai târziu în fața judecătorului, astfel încât acesta să intermedieze și să stabilească exact pașii următori, după un țintar riguros.

Începe procesul Simonei Halep la New York! Data fixată pentru prima înfățișare în litigiul de 10 milioane de dolari + prima mare victorie obținută de avocații americani
Imran Ansari este principalul avocat al lui Halep în dosarul deschis la New York

Cine sunt avocații lui Halep pe drumul spre cele 10 milioane de dolari?
Simona va avea în spate o echipă de patru apărători, condusă de casa newyorkeză ”Aidala, Bertuna & Kamins”. Titulari sunt Imran Ansari și Giovanni Orlando Conti. Primul conduce divizia de drept civil de la ABK și e analist de specialitate la mari posturi TV americane, precum CNN, CBS sau Fox News.
Ceilalți doi sunt Daniel Fleck de la Baroul din Wyoming și Howard Jacobs din California, ultimul fiind cel care a obținut la TAS reducerea suspendării Simonei de la 4 ani la 9 luni. Iar Fleck are o experiență formidabilă în spețe similare cu cea a lui Halep.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Sara Salamo a mers cu „cel mai intim proiect” la Festivalul de Film de la Malaga » Protagonist e un star al fotbalului mondial
Stiri extrasport
Sara Salamo a mers cu „cel mai intim proiect” la Festivalul de Film de la Malaga » Protagonist e un star al fotbalului mondial
Mărturie terifiantă a fostei jucătoare de Top 40 despre cel care a antrenat-o și a abuzat-o: „Întotdeauna trebuia să mă supun, chiar și când era vorba de sex. Am fost obiectul lui!”
Tenis
Mărturie terifiantă a fostei jucătoare de Top 40 despre cel care a antrenat-o și a abuzat-o: „Întotdeauna trebuia să mă supun, chiar și când era vorba de sex. Am fost obiectul lui!”
Adio, Tesla?! Sponsorul EURO anunță o inovație ISTORICĂ: 4000 de stații intră deja în producție!
Noutati auto
Adio, Tesla?! Sponsorul EURO anunță o inovație ISTORICĂ: 4000 de stații intră deja în producție!

Gazzetta dello Sport despre Ionuț Radu: „Își plătește o datorie față de Inter. A devenit decisiv pentru fosta echipă””

Lamine Yamal, după remontada anului cu Atletico Madrid: „E o declarație. Mânia și neputința ne-au ajutat!”


Comentarii (28)
Freyya
Freyya  •  12 Februarie 2025, 21:54
Postat de StMike pe 12 Februarie 2025, 16:07

Ar trebui intai sa dea in judecata ITIA pentru dubla masura si discriminare. Cazul Sinner e mai mult decat elocvent! ITIA a tratat ilegal si cu masura diferita acest caz. Pe Sinner l-a mangaiat pe crestet putin, ca a gresit si el, dar are potential si, sa nu uitam, sponsori puternici! Cam aici s-a ajuns in sport! Ca o fi fost Halep vinovata sau nu, asta sa decida medicii si judecatorii, pe baza probelor, nu pe baza presiunii puse de ITIA.Trebuie sa existe un standard de la care ITIA sa nu se abata! I-ai prins cu nereguli, suspendare standardizata. Nu 4 ani la unii si 4 luni la altii, ca au incalcat si unii si altii.In rest,o sa ia de la firmele alea fix nimic.E si Mouratoglou implicat, el sau nevasta-sa!

faptul ca nu o face nu-ti spune ca se stie cu musca pe caciula? ca s-a multumit cu aranjamentele de dinainte de tas - chiar atunci cand s-a mutat la Dubai ca sa nu mai plateasca taxe in Romania?

Freyya
Freyya  •  12 Februarie 2025, 21:42
Postat de CiprianBirtea_84 pe 12 Februarie 2025, 14:09

Probabil de asta. Și cred că nevasta greco-turcului i-a făcut-o suplimentul contaminat, din gelozie.

oare ce a starnit gelozia? a gasit-o sub el?

StMike
StMike  •  12 Februarie 2025, 16:07

Ar trebui intai sa dea in judecata ITIA pentru dubla masura si discriminare. Cazul Sinner e mai mult decat elocvent! ITIA a tratat ilegal si cu masura diferita acest caz. Pe Sinner l-a mangaiat pe crestet putin, ca a gresit si el, dar are potential si, sa nu uitam, sponsori puternici! Cam aici s-a ajuns in sport! Ca o fi fost Halep vinovata sau nu, asta sa decida medicii si judecatorii, pe baza probelor, nu pe baza presiunii puse de ITIA.Trebuie sa existe un standard de la care ITIA sa nu se abata! I-ai prins cu nereguli, suspendare standardizata. Nu 4 ani la unii si 4 luni la altii, ca au incalcat si unii si altii.In rest,o sa ia de la firmele alea fix nimic.E si Mouratoglou implicat, el sau nevasta-sa!

Vezi toate comentariile (28)
Comentează