SPORTURI  »  TENIS  »  INSTANȚĂ

Ion Țiriac, de la petrecere la Tribunal » Președintele FRT, reacție dură: „Credeți că mă interesează pe mine asta?” / „Agresivitatea lui e incredibilă”

Articol de GSP - Publicat joi, 18 iulie 2019 15:37

Ion Țiriac (80 de ani) a fost prezent ieri la festivitatea de pe Arena Națională, unde Simona Halep a prezentat publicului trofeul de la Wimbledon. Astăzi, omul de afaceri a mers la Tribunal.

Țiriac a fost ales președintele Federației Române de Tenis la 19 iunie, însă Marius Vecerdea a contestat în instanță valabilitatea alegerilor.

„Dacă aș ști ce s-a întamplat, aș spune. Nu am înțeles nici 1% din termenele juridice, se pare că e un cetățean american și de 4 ani dă în judecată Federația de Tenis din orice motiv, eu am treabă. S-a ales democratic, că eram în sală când s-a ales.

Din păcate, nu s-a ales cum voia dumnealui, nu înțeleg și să fiu sincer, dumneavoastră credeți că mă interesează pe mine unul care vine din Congo sau din altă parte și ne dă în judecată, nu mă interesează”, a spus Ion Țiriac la Tribunalul București, conform TV Digi Sport.

„agresivitatea domnului țiriac e incredibilă”

Marius Vecerdea susține că Ion Țiriac nu are calitatea de președinte a FRT până la o decizie definitivă a magistraților.

marius vecerdea
Marius Vecerdea

„Dumnealui nu are nicio funcție la tenis, până la sentință el nu poartă calitatea de presedinte. Nu am să cred niciodată că într-o țară europeană doar apariția unui tătuc, unui aproape dictator, așa cum chiar în primul discurs după adunarea generală a ținut să precizeze într-o formă foarte interesantă Țiriac, nu cred că instanțele de judecată vor reacționa doar la apariția unui nume, unui om care nu respectă legea. Agresivitatea domnului Țiriac este incredibilă.

Toată lumea s-a strâns în jurul «Tătucului», care a pus mâna pe federaţie. Şi la nivelul vicepreşedinţilor este o mare problemă. Există o sincopă în lege, care a fost lăsată intenţionat pentru a lăsa calea unor găşti să dicteze tot ce înseamnă în federaţiile sportive naţionale şi, deci, în aproape tot sportul românesc. Aceşti indivizi au acaparat FRT şi se caţără pe succesul Simonei Halep şi al naţionalei de fete a României”, a spus și Marius Vecerdea.

Vezi și:

VIDEO Ion Țiriac, reacție fabuloasă! Cum a ironizat-o pe Dinamo pe Arena Națională

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (15)
10214720623188985
Ioan Baceanu  •  19 Iulie 2019, 11:58

Acest stimabil domn, Vecerdea, poate sa isi fac propria sa federatie, pe persoana fizica si sa se planteze in functia de presedinte la el in gradina lui comunala , dar sa nu se avante pe culoarele justitiei din Romania intr-o speta cu tangente la tenisul si la titanii tenisului romanesc. Ce facea acest stimabil domn Vecerdea in 1972, cand Romania juca finala Cupei Davis la Bucuresti, era cumva cu degetelul prin nisipul comunei sale din Florida sau era in stadiul de intentie de proiect?

whiteredarad
whiteredarad  •  19 Iulie 2019, 09:43

Acest domn Vecerdea, de mai multi ani, da in judecata Federatia de tenis. Mai ales ca , dansul, participand la alegeri, nu este ales presedinte. Acum contesta alegerea dlui Tiriac. dar dl Vecerdea are o problema de perceptie, nu este cum spune dansul ca, Tiriac nu este presedinte pina la sentinta, din contra procesul trebuie sa spuna ca alegerea sa nu a fost legala, abia atunci isi pierde dreptul ca a fost ales presedinte la FRT, Cred ca toate procesele inventate de dl Vecerdea sint "o furtuna intr-un pahar cu apa". daca nici Tiriac nu poate ajuta tenisul, apoi dl Vecerdea imi pare atunci chiar o persoana de extras din sistem

traian_v
traian_v  •  19 Iulie 2019, 03:12

Sa ma iertati, dar eu nu am auzit pana acum de acest domn Vecerdea. Si nici de performante notabile ale dansului in tenis.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează