Articol de GSP - Publicat luni, 28 mai 2007 00:00
Serena Williams a revenit pe zgura din Franta mai relaxata ca niciodata ;i cu echipament roz mai cuminte ca in alti ani. Serena Wiliams este capricioasa, poarta echipamente care iti fura privirea si o pastreaza acolo. Nu poate trece neobservata, chiar daca incearca. La meciul surorii sale Venus disputat ieri, Serena a vrut sa stea departe de atentia jurnalistilor acoperindu-si capul cu un batic colorat. N-a putut sa se ascunda, camerele o iubesc si de aceea au gasit-o in mijlocul multimii zgribulite in tribunele terenului "Philip Chatrier". Performantele din tenis indreapta aparatele de fotografiat inspre ea, are opt trofee in turneele de Mare slem. inclusiv unul la Roland Garros. Nici o suprafata nu i-a fost adversar. A debutat anul acesta la Paris duminica cu un meci care a durat aproape o zi intreaga din cauza ploii. La conferinta de presa de la sfirsitul partidei ea a vorbit despre aventura sa cu tenisul si cu zgura.
-Serena, ai avut de infruntat cele mai grele conditii meteo din ultimii ani la Roland Garros. A fost greu?
-Ti-a trecut vreodata prin minte ca ai putea sa pierzi inca din primul tur aici la Roland Garros?
-Nu ai fost invinsa niciodata in primul tur al unui turneu de Mare slem. E greu?
-Care este cea mai trista amintire a ta de pe zgura pariziana?
-Ai momente in care pari ca te superi pe tine. Ce se intimpla?
-Ce culoare este echipamentul tau din acest an?
-Ce faci in timpul in care jocul este intrerupt?
-A trecut ceva vreme de cind tu si sora ta Venus nu ati mai fost la un turneu impreuna.
-Da, ploaia participa la incetinirea vitezei de joc. Cind a inceput sa ploua, totul aluneca.
-Nu, intotdeauna lupt pina la ultima picatura. Daca e sa cad, o voi face luptindu-ma si tipind. Din fericire, nu a fost cazul meciului cu Tvetana Pironkova.
-Ar trebui sa bat in lemn pentru a nu se intimpla vreodata, dar va veni si momentul acela. Sint mindra ca detin un record de 30 de meciuri jucate si cistigate in prima faza. Ar putea fi telul meu sa nu pierd.
-Cred ca m-am simtit cel mai dezamagita in 1998, in meciul cu Arantxa Sanchez. Aveam saisprezece ani, cred ca trebuia sa cistig acel meci. Daca as putea da timpul inapoi, m-as intoarce in mod cert la acel Roland Garros.
-De multe ori se intimpla asa, de multe ori incerc sa ascund, dar se pare ca nu-mi prea iese. Ma strimb foarte mult si totul se vede pe fata mea. Sint un copil, mezina familiei, si am fost rasfatata. Sint o plingacioasa si o mofturoasa.
-N-as putea sa spun care este numele ei, cred ca e roz inchis. Movul a fost culoarea mea pentru multa vreme, dar acum m-am maturizat si port mai multe culori.
-De fiecare data am o carte la mine. Cred ca am si adormit in timpul celor sase ore de intrerupere, deci nu ma plictisesc. Imi place ploaia, imi plac intreruperile din cauza ei.
-Da. Nu m-am gindit la acest lucru. Ne place sa fim impreuna, ne distram foarte mult si are cine sa aiba grija de ciinii mei sau cel putin eu incerc sa o fac sa se ocupe de ei.