SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Mărturie terifiantă a fostei jucătoare de Top 40 despre cel care a antrenat-o și a abuzat-o: „Întotdeauna trebuia să mă supun, chiar și când era vorba de sex. Am fost obiectul lui!”

Julia Vakulenko în 2003 la un turneu de tenis FOTO Imago Imges
Julia Vakulenko în 2003 la un turneu de tenis FOTO Imago Imges

Articol de - Publicat marti, 18 martie 2025 15:54 / Actualizat marti, 18 martie 2025 23:08

Julia Vakulenko (41 de ani) și-a găsit curajul să povestească prin ce a trecut pe când era doar un copil, abuzurile suferite timp de trei ani. Interviul face parte dintr-un dosar al celor de la L’Equipe despre partea întunecată a circuitului feminin.

Ideea dosarului a pornit de la suspendarea pe care a primit-o Stefano Vukov din partea WTA pentru abuzuri psihologice asupra Elenei Rybakina.

Jurnaliștii francezi au adunat mai multe mărturii despre abuzuri suferite de jucătoare din partea antrenorilor, iar printre acestea se numără și cea a ucrainencei Julia Vakulenko.

Schimbare radicală pentru un fost număr patru mondial: „Nu mai judecați pe nimeni după mărimea corpului”
WTA
Schimbare radicală pentru un fost număr patru mondial: „Nu mai judecați pe nimeni după mărimea corpului”

Ea și-a găsit curajul să povestească drama prin care a trecut timp de trei ani, când încă era în formare.

Născută la Yalta, în Uniunea Sovietică, ea s-a mutat la Belgrad la o vârstă fragedă. Campioană U12 și U14 în Iugoslavia la vârsta de 12 ani și numărul 3 european al generației Kim Clijsters, Vakulenko și-a confirmat potențialul enorm câștigând șaisprezece din primele sale șaptesprezece meciuri în circuitul profesionist la vârsta de 15 ani. „Datorită acestui fapt, am obținut un wild card pentru tabloul de junioare de la Roland Garros 1999. Iar acest antrenor s-a oferit să mă însoțească”, a povestit Vakulenko.

Plecase din Serbia în Spania alături de mama sa, la Barcelona, unde se antrena la o academie.

Julia Vakulenko: „Începi să te urăști, îți spui: «Este din cauză că sunt frumoasă, este vina mea»”

Bărbatul în cauză, un fost jucător aflat în Top 50 în anii 1980, a avut grijă de ea timp de câteva luni la academie. „El spunea că știe totul. Așa că mama mea, care nu știa nimic despre această lume, i-a delegat totul. El a organizat totul. Chiar și rezervările la hotel. La Paris, el a fost cel care a decis că vom împărți o cameră. Așa a început totul”, a mărturisit ea.

Mărturie terifiantă a fostei jucătoare de Top 40 despre cel care a antrenat-o și a abuzat-o: „Întotdeauna trebuia să mă supun, chiar și când era vorba de sex. Am fost obiectul lui!”
Julia Vakulenko în timpul interviului cu jurnaliștii francezi

„S-a întins lângă mine, m-a mângâiat, m-a îmbrățișat”. Ea avea 15 ani, el 41: „Mi-a spus că este foarte îndrăgostit de mine, că sunt a lui, că voi deveni soția lui și campioană doar datorită lui. Întotdeauna a trebuit să mă supun, chiar și când era vorba de sex. Eu eram obiectul lui. A fost multă suferință. Începi să te urăști, îți spui: «Este din cauză că sunt frumoasă, este vina mea». Viața de zi cu zi era un coșmar. Nu voiam să vină dimineața”, a povestit ucraineanca.

Pentru a-și prelungi influența, antrenorul a forțat-o să părăsească academia din Barcelona, unde o antrena, pentru un club privat din regiune. „Eram singură cu el tot timpul. Nu mă lăsa să vorbesc cu ceilalți, îmi verifica telefonul, verifica totul. Dacă nu era mulțumit, putea să nu vorbească cu mine sau să mă antreneze prost. Era foarte manipulator. El a creat această dependență mintală. Eram complet izolată, nimeni nu mă putea ajuta. Nu vedeam o cale de ieșire”, a mărturisit Julia, care acum locuiește la Yvelines, în Franța, și are patru copii.

Cu puțin înainte de a împlini 18 ani, scăparea a venit sub forma unei accidentări, și-a fracturat ambele mâini după ce a lovit cu una un coș de mingi, apoi a căzut pe cealaltă. „Am încetat să mai joc și nu m-a mai luat cu el la turnee. Am vrut să merg mai departe. Și să rămân în viață”.

Urmări asupra vieții de după tenis

Julia Vakulenko a reușit să ajungă numărul 32 mondial în 2007, iar în 2011 s-a retras, dar spune că i-a fost greu să se întoarcă la tenis, că a avut probleme în relația cu mama sa pentru că nu înțelegea cum de aceasta nu a văzut că antrenorul său e un prădător.

Ea a mărturisit că nu i-a spus nimic mamei sale de teama că sponsorii pe care îi avea atunci se vor retrage, că nu va mai primi wild card-uri, cel puțin așa gândea la acea vârstă. Acum le atrage atenția părinților jucătoarelor să fie cu băgare de seama la tot ce se întâmplă în jurul fetelor lor.

Vakulenko a apelat la specialiști pentru a trata o depresie profundă și spune că la început nu a putut vorbi despre cariera sa în mijlocul familiei pentru că a vrut să uite tot acest coșmar.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Șumudică, „ploaie” de atacuri la adresa jucătorilor de la FCSB: „Vă aduc 10 imagini cu el când face asta”
Superliga
Șumudică, „ploaie” de atacuri la adresa jucătorilor de la FCSB: „Vă aduc 10 imagini cu el când face asta”
Victor Angelescu s-a dus peste arbitri » Ce s-a întâmplat în Giulești, după Rapid - FCSB: „Jegosul ăsta nu mai arbitrează aici!”
Superliga
Victor Angelescu s-a dus peste arbitri » Ce s-a întâmplat în Giulești, după Rapid - FCSB: „Jegosul ăsta nu mai arbitrează aici!”
„L-am pierdut pentru restul sezonului” » Curg veștile proaste la Rapid după eșecul cu FCSB
Superliga
„L-am pierdut pentru restul sezonului” » Curg veștile proaste la Rapid după eșecul cu FCSB

Distanța de la care radarele din România înregistrează șoferii vitezomani. Când rămâi fără permis auto

Chinezii atacă piața SUV-urilor din România » Cum arată modelele care vor concura cu Dacia Bigster și Duster


Comentarii (15)
traian_v
traian_v  •  19 Martie 2025, 14:58
Postat de Floron2 pe 18 Martie 2025, 20:19

La momentul abuzului sexual, eu zc viol, sportiva avea 15 ani iar ferocele mascul 41. Bai nene, cu el in camera, chiar in pat....ce sa faca? O acuzi ca a luat bani...ba mai mult afirmi ca e un fel de prostituata, ti se pare normal, sa fii zmeu,mascul feroce...Ba era o fetita de 15 ani iar el un animal de 41. N u a facut-o pentru bani stimabile, nu a reclamat abuzurile antrenorului pentru a nu pierde sponsorii, ceea ce nu e acelasi lucru. Dar de.... dumneata stii mai bine probabil...

Nu, nu am implicat nici o clipa ca era prostituata, nu imi baga cuvinte in gura. Chiar ea a spus (ma rog, presa le mai si manipuleaza cateodata) ca daca nu o facea isi pierdea sponsorii si nu mai putea merge la turnee. Inainte sa ma intrebi pe mine de sanatate, te rog citeste si incearca sa intelegi un articol scris. Cuvintele nu sunt asa de lungi si gramatica nu e complicata in cele 9 paragrafe. Hai ca nu e greu.

traian_v
traian_v  •  19 Martie 2025, 14:55
Postat de paiazze pe 18 Martie 2025, 20:52

Tu nu o sa te trezesti nici peste o mie de ani. Ai mai invata si tu un cuvant, doua, si te crezi genial cand le folosesti, sunt sigur. Faptul ca unele femei "se trezesc" dupa 25 de ani sa spuna ce au patit cand erau niste copii e din cauza unor masculi feroce, ca tine. Fereasca sfantul sa ai vreo fiica...

"Mascul feroce" e vreun compliment si nu ma prind eu? Da am, doua fiice si un fiu. Ba am si nepoti daca chiar te intereseaza.

_Van_Basten
_Van_Basten  •  19 Martie 2025, 09:57
Postat de boierasul. pe 19 Martie 2025, 09:13

Paiață sorosista, curentul care vă împingea în dos (woke) a trecut)))) urmează greul pentru "fetițe")))) PS - să nu crezi că sunt lipsit de empatie, dar pentru mine sună ciudat anumite aspecte din așa zisa relatare a sportivei ucrainence. Eu nu prea am încredere în presă:D

Raman la parerea initiala: esti doar un *** cu acces la internet.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează
Close