SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN

Mihaela Buzărnescu răspunde jucătoarei care a acuzat-o că s-a înscris la US Open doar pentru bani: "Ea mi-a trimis un mesaj"

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat joi, 13 septembrie 2018 14:08

La o săptămână după ce a fost acuzată de Mandy Minella (locul 139 WTA) că s-a înscris la US Open doar pentru bani și n-a mai jucat fiind accidentată, Mihaela Buzărnescu (23 WTA) i-a transmis un mesaj jucătoarei din Luxemburg.

"Am văzut aceste declarații. Am fost contactată, Minella mi-a trimis un mesaj. Din păcate pentru ea, eu am respectat toate regulile ITF. Am discutat inclusiv cu președintele ITF, care a făcut aceste reguli. Am discutat și cu cei de la WTA, iar ei m-au încurajat să rămân înscrisă până în ultima clipă la turneu.

Pur și simplu, am respectat toate regulile. Inclusiv medicii de la US Open mi-au spus că pot juca dacă vreau, că sunt aptă, am făcut teste, doar că în ziua meciului mi-a fost teamă, nu am vrut să risc", a spus Buzărnescu pentru Antena 1.

Mihaela Buzărnescu s-a retras încă din primul tur de la US Open, înaintea meciului cu Marketa Vondrousova (71 WTA). Minella ar fi intrat pe tabloul principal dacă Mihaela n-ar fi confirmat participarea în competiție.

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”


Comentarii (9)
1954549431483281
Nicoleta Macovei  •  14 Septembrie 2018, 08:07

Si care - i problema dacă s - a înscris pentru bani ? A respectat regulamentul.

625174667853085
Leonard Giubelan  •  13 Septembrie 2018, 20:56

Măi fraților, în cele trei săptămâni premergătoare USO, în timp ce se recupera, fata asta se chinuia inclusiv cu antrenamente. Prin urmare, ea spera să joace... Q.E.D., asa că liniștiți-vă mintea...

344018929370831
Adrian Nistor  •  13 Septembrie 2018, 19:01
Postat de dora pe 13 Septembrie 2018, 15:52

E cusuta cu ata alba. E clar la acel moment - si chiar acum - este inca accidentata. S-a inscris pentru bani. Chiar daca nu a jucat niciun minut la US Open a castigat zeci de mi de dolari.

si ce este rau ca a luat bani meritati,legali ?prostul moare de grija altuia...

Vezi toate comentariile (9)
Comentează