Articol de GSP - Publicat joi, 01 iulie 2010 00:00
Finalistul ediţiilor 2006, 2007 şi 2008, Rafael Nadal s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon unde îl va întîlni pe favoritul gazdelor, Andy Murray.
După victoria din sferturi, obţinută în faţa lui Robin Soderling (3-6, 6-3, 7-6, 6-1), liderul mondial a vorbit despre victoria care l-a propulsat în careul de aşi şi despre eşecul lui Roger Federer.
Rafael Nadal a pierdut primul set, însă le-a cîştigat pe următoarele trei, reuşind să preia controlul meciului. "Am început mai greu pentru că am jucat în faţa unui jucător care serveşte foarte bine. În aceste condiţii este foarte greu să poţi reveni în set. Nu am avut foarte multe şanse. Însă după primul game al setului secund totul s-a schimbat."
Spaniolul a adăugat că pe durata zilei şi chiar în timpul meciului a urmărit evoluţia scorului în celelalte sferturi şi astfel a aflat şi despre surpinzătoarea eliminare a lui Roger Federer.
"Sigur, am văzut asta. Nu mi-a afectat jocul. Mereu mă uit la rezultatele de pe celelalte terenuri. Îmi place să fac asta. Jucători ca Berdych şi Soderling servesc foarte bine şi au un joc foarte agresiv. Este foarte difficil să-i opreşti cîteodată. Roger a fost fenomenal în ultimii şapte ani, dar într-o zi trebuia să se întîmple şi asta. S-a întîmplat acum. Îmi pare rău pentru el şi îi urez mult noroc în restul sezonului."
Rafael Nadal consideră că a ajuns la un nivel foarte ridicat al jocului şi speră să obţină cît mai multe rezultate pozitive de acum încolo. "Sunt foarte fericit să fiu din nou în semifinalele. Este un vis pentru mine. Trec printr-unul dintre cele mai bune momente din viaţa mea sportivă şi voi încerca să joc cît mai bine în semifinale pentru a ajunge cît mai sus", a adăugat ibericul.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America