Articol de Maria Olteanu - Publicat miercuri, 05 februarie 2025 10:48 / Actualizat miercuri, 05 februarie 2025 16:43
Patrick Mouratoglou (54 de ani), antrenorul francez alături de care lucra Simona Halep în momentul în care a fost depistată pozitiv la substanța interzisă Roxadustat, la US Open 2022, a venit miercuri dimineață cu o primă reacție privind retragerea sportivei din Constanța.
Simona Halep a decis să pună punct carierei la doar 33 de ani, simțind că organismul nu îi mai permite să concureze la cel mai înalt nivel. Suspendată inițial pentru 4 ani, Halep a avut câștig de cauză la TAS și a revenit pe teren în martie 2024. Măcinată de accidentări, după un an și jumătate de inactivitate, jucătoarea care a fost lider mondial a mai evoluat în doar 6 partide până acum.
Marți seara, la Transylvania Open, Halep a jucat ultimul meci al carierei, pe care l-a pierdut 1-6, 1-6, în fața italiencei Lucia Bronzetti. Reacțiile din lumea tenisului și nu numai nu au întârziat să apară, iar miercuri dimineața și fostul ei antrenor, Patrick Mouratoglou, a avut un mesaj de transmis.

Patrick Mouratoglou, reacție scurtă după retragerea Simonei Halep

Miercuri dimineață, pe contul personal de Instagram, în secțiunea Insta Story, Mouratoglou a republicat un colaj cu Simona Halep, alături de care a scris mesajul „Poți fi mândră de această carieră excepțională”.
Reacția tehnicianului francez a fost poate una dintre cele mai așteptate în acest moment, în contextul în care mulți oameni au considerat, la momentul suspendării, că acesta este unul dintre vinovați pentru ceea ce i s-a întâmplat Simonei.
Într-adevăr, noi i-am propus să ia colagenul și l-am cumpărat de la o companie. S-a întâmplat ca acest colagen să fie contaminat. Nu aveam de unde să știu, dar mă simt responsabil pentru ce s-a întâmplat, deoarece e vorba despre echipa mea și despre mine
- Patrick Mouratoglou, în noiembrie 2023
A fost oribil, a fost înfricoşător. Ea nu ştia dacă va putea juca din nou cândva. A trecut prin iad cu ceea ce s-a întâmplat cu povestea cu dopajul. Este înfricoşător pentru că nu ştii dacă vei putea stabili ce s-a întâmplat cu adevărat. De fapt, când a început, nici măcar nu ştiam ce s-a întâmplat, pentru că nu ai idee cum poţi avea această substanţă în urină. Şi atunci trebuie să cauţi şi trebuie să dovedeşti de unde provine, altfel primeşti pedeapsa maximă
- Patrick Mouratoglou, în martie 2024

Cu siguranță nu a fost o greșeală intenționată. Nu a vrut să-mi facă niciun rău. Și am auzit multe voci spunând că am fost manipulată de el. Nu este adevărat! El a fost antrenorul meu și am avut întotdeauna încredere în oamenii cu care am lucrat. Eu chiar cred că dacă nu ai încredere în echipa ta, nu poți performa la nivelul tău maxim. Așa că am avut încredere, am lucrat la academia lui, cu oamenii lui, și totul a fost bine. Deci nu mi-a oferit să iau ceva ilegal
- Simona Halep, în aprilie 2024


