Articol de David Istrate - Publicat duminica, 23 martie 2025 12:18 / Actualizat duminica, 23 martie 2025 12:45
Zizou Bergs (25 de ani, 51 ATP) a reușit o mare surpriză în turul al doilea de la Miami Open. Belgianul s-a impus cu 7-5, 6-4 în fața lui Andrey Rublev (27 de ani, 9 ATP) și apoi a izbucnit în lacrimi, dezăluind motivul pentru care ziua de 23 martie are o semnificație aparte pentru el.
Primele zile de la Miami Open au fost incredibile, cu o mulțime de rezultate surprinzătoare și cu mai mulți jucători din Top 10 eliminați. Unul dintre ei este Andrey Rublev, care a fost învins în două seturi, după o oră și 41 de minute, de Zizou Bergs: 7-5, 6-4.

Zizou Bergs, victorie la 2 ani după decesul bunicului său: „E incredibil”
După terminarea jocului, tenismenul în vârstă de 25 de ani a fost intervievat pe teren și acesta a început să plângă în timp ce răspundea la o întrebare. Mai întâi, Bergs și-a controlat emoțiile, însă felul în care își mișca șapca trăda lupta interioară.
„Sincer, nu știu ce să cred deocamdată. E o zi emoționantă pentru mine”, a spus belgianul, după care a izbucnit.
„Bunicul meu a murit în urmă cu 2 ani, în această zi, când jucam împotriva lui Kokkinakis aici. Atunci am pierdut cu 7-6 în setul al treilea. După meci, m-am dus la vestiar și am primit vestea. Astăzi să câștig în fața unui jucător din Top 10 e incredibil”, a explicat Bergs.
After getting his 1st top 10 win over Rublev in Miami, Zizou Bergs spoke about his grandpa who passed away
— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) March 23, 2025
“My grandfather died 2 years ago on this day..when I was playing Kokkinakis here. I lost 7-6 in the 3rd. Today... a top 10 win is just amazing” 🥹
pic.twitter.com/LwsPLlUwDO
În urmă cu doi ani, Zizou primise un wild-card pentru a participa la turneul de la Miami, însă a fost învins în primul tur de Thanasi Kokkinakis. Australianul a pierdut primul set (4-6), și-a revenit în setul secund (6-3) și apoi, în decisiv, s-a impus cu 7-6 (7).
La finalul unui meci ce a durat 2 ore și 30 de minute, Bergs s-a dus la vestiar și a aflat de decesul bunicului său.
Duel cu un tenismen din Top 30 în turul al 3-lea de la Miami Open
Doi ani mai târziu, tenismenul aflat pe numărul 51 mondial s-a calificat în turul al treilea la Miami Open, după victoriile cu Nuno Borges (28 de ani, 42 ATP), 7-6 (2), 7-5, și cu Andrey Rublev (7-5, 6-4).
Pe Zizou Bergs îl așteaptă al treilea duel cu un jucător mai bine clasat. Adversar în turul al treilea îi va fi italianul Matteo Berrettini (28 de ani, 30 ATP).



Papă nou, stil nou! Upgrade la Vatican » Ce mașină folosește Papa Leon al XIV-lea