SPORTURI  »  TENIS  »  LOGODNĂ

Simona Halep, în culmea fericirii după ce a fost cerută de soție: „Impactul a fost mare, mă bucur să îl am pe Toni alături”

Simona Halep și Toni Iuruc +32   FOTO
Simona Halep și Toni Iuruc

Articol de GSP - Publicat vineri, 11 iunie 2021 15:17 / Actualizat vineri, 11 iunie 2021 15:42

Simona Halep (29 de ani, 3 WTA) a confirmat că s-a logodit cu Toni Iuruc, partenerul ei de viață din ultimii doi ani.

Simona a fost întrebată despre inelul de logodnă în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o astăzi. Jucătoarea de tenis nu și-a putut ascunde entuziasmul și a mărturisit: 

„E foarte frumos, îl port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit, în trecut ziceam că va fi un moment banal, dar nu, impactul a fost mare. Am fost emoționată, mă bucur tare mult să îl am pe Toni alături de mine

Am plecat la un drum frumos împreună, nu-mi place să vorbesc despre viața personală, dar este un moment plăcut. Ne-am logodit, așa este, mă bucur tare mult, este un moment foarte frumos al vieții mele”.

Simona Halep, despre data nunții: „Încă nu am hotărât”

Întrebată despre planurile de nuntă, Simona a dezvăluit că nu cunoaște încă data evenimentului: „Viața mea personală deja face parte din viața de sportivă, pot să le combin, sunt fericită și am o viață frumoasă. Sper să dau tot ce pot pe teren, mai vreau să joc câțiva ani. Ne gândim, vorbim, dar încă nu este hotărât nimic”. 

Toni Iuruc, 42 de ani, este un milionar machidon și a mai fost căsătorit de două ori. Simona Halep și Toni au apărut prima dată împreună după finala câștigată la Wimbledon, în 2019. De atunci, cei doi s-au afișat de mai multe ori împreună, dar au păstrat secrete planurile lor de viitor.

+28 FOTO

Simona Halep: „Nu mai am dureri, este plăcut!”

Simona Halep pregătește atent revenirea în competițiile de tenis.

Accidentată la gambă pe 12 mai, când a abandonat în turul II al turneului de la Roma, în meciul cu nemțoaica Angelique Kerber (33 de ani, 26 WTA), la scorul de 6-1, 3-3, Simona Halep a anunțat că de 5 zile se antrenează la intensitate maximă.

Semne bune înainte de următorul turneul la care va participa, Bad Homburg Open, competiție care se va desfășura în 20 și 26 iunie.

„În ultimele 4 săptămâni am avut 4-5 ore pe zi de recuperare, exerciții și tratament. Acum mă simt foarte bine, joc de 5 zile la intensitate maximă și nu am dureri, ceea ce e cel mai plăcut. 

Revenirea este grea, mi-am pierdut ritmul și timingul, dar sunt sigură că în câteva săptămâni voi ajunge la un nivel ridicat. 

A fost o accidentare pe care nu o așteptam, nici nu mi-am dat seama că o să se întâmple. M-am speriat, a fost un moment în care am avut o durere foarte mare la mușchi și atunci s-a produs ruptura. 

Am acceptat, am încercat să fiu pozitivă ca să mă recuperez mai repede”, a declarat Simona în cadrul unei conferințe de presă.

VIDEO. Simona Halep, primul antrenament după accidentare

Citește mai multe știri din tenis:

Simona Halep și-a numit favorita în finala Roland Garros: „Ea merită să câștige!”

Roland Garros, aristocratul din Orașul Luminilor » Cristian Geambașu: „Democratizarea societății, un amestec subtil (parșiv?) între libertate și constrângere”

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (5)
elgabri
elgabri  •  12 Iunie 2021, 11:18

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

adi-das
adi-das  •  12 Iunie 2021, 00:34

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

enigmaticul
enigmaticul  •  11 Iunie 2021, 18:32

Mda.........Sunt convins că este în ”culmea fericirii”, mai ales că a fost cerută de unul cu antecedente matrimoniale!!! Dar la machidoni se practică, vezi cazul Jîji.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează