SPORTURI  »  TENIS  »  HALEP OUT DE LA US OPEN!

SIMONA HALEP - KAIA KANEPI // Povestea emoționantă a jucătoarei care a eliminat-o pe Simona Halep: a suferit 2 afecțiuni grave și s-a prăbușit în clasament: "Nu îmi păsa dacă voi mai juca tenis"

FOTO: Reuters
FOTO: Reuters

Articol de GSP - Publicat luni, 27 august 2018 19:45

Estona Kaia Kanepi (33 de ani, 44 WTA) a produs poate cea mai mare surpriză din acest an din tenisul feminin. A eliminat-o pe Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) în primul tur de la US Open, după o victorie categorică, 6-2, 6-4, într-o oră și 17 minute de joc. 

Jucătoarea din Estonia are o poveste extrem de interesantă. A revenit în 2017 în circuit după aproape doi ani extrem de complicați, în care s-a confruntat cu numeroase accidentări. Revenirea ei a fost una de senzație, reușind să ajungă până în sferturile turneului de la Flushing Meadows.

mari probleme de sănătate

Accidentările estonei au fost unele extrem de grave: s-a confruntat cu boala numită fasceită plantară, afecțiune care produce complicații la nivelul călcâielor, o boală care afectează 10% din populația lumii și care limitează în mod clar activitățile zilnice ale persoanelor.

Asta nu a fost tot pentru Kanepi, care s-a confruntat și cu virusul Epstein-Barr (EVC), un virus care care provoacă mononucleoza infecțioasă. Până să intervină aceste probleme, Kanepi mai avusese accidentări grave la spate și la tendonul lui Achile.

"În iunie 2016 nu îmi păsa dacă voi mai juca tenis din nou. Am avut nevoie de o pauză de la tenis, o pauză cu cât mai lungă cu atât mai benefică. Inițial am ignorat durerea, continuând să joc turnee, crezând că durerile vor dispărea de la sine", declara Kanepi în urmă cu un an.

În timpul în care a stat departe de terenurile de tenis, Kaia și-a luat o vacanță în care s-a plimbat cu mașina prin Estonia pentru a-și vedea prietenii și a participat la curse cu mașina pe gheață, în Finlanda, una dintre pasiunile ei. A fost singura femeie între 33 de bărbați la compețitia respectivă.

Kanepi a mers și în SUA, în Hawaii, la finalul lui 2016, și acela a fost locul în care a decis că vrea să -și continue cariera. A început tratamentele la picioare și a făcut antrenamente cu Gerd Kanter, și el sportiv, aruncător de disc participant la Olimpiada din 2008.

Salt impresionant în clasament

Absența din circuit i-a cauzat estonei și o prăbușire dramatică în clasament. În urmă cu fix un an, se afla pe locul 418 în lume, dar parcursul de la US Open a propulsat-o până pe 110. A devenit atunci prima jucătoare care ajunge în sferturi la Flushind Meadows după ce a jucat calificări după o pauză de 36 de ani!

În prezent se află pe locul 44 în ierarhia modială, dar cea mai bună poziție a atins-o în 2012, locul 15, la 27 de ani, când nu se confruntase încă cu îngrozitoarea serie de accidentări.

Kanepi are 4 titluri în carieră, însă ultimul triumf datează de acum 5 ani, când se impunea la Bruxelles, turneu care a dispărut între timp din calendar.

Citește AICI cronica partidei Simona Halep - Kaia Kanepi 2-6, 4-6

Vezi și: 

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (10)
1626497344230564
Nicolae Grecu  •  27 August 2018, 22:37

Gert Kanter nu a fost numai participant la JO din 2008 ci chiar campion olimpic. A mai obtinut bronz in 2012 si a fost campion mondial in 2007. Mai intereseaza pe cineva sportul asta?

unfake
unfake  •  27 August 2018, 21:31

"a suferit 2 afecțiuni grave"...ce limba vorbiti voi, nesemnatilor ?!? ***.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

993406110680278
Cirstea Dan  •  27 August 2018, 21:22

Tot o non-valoare de joasă speță a rămas această jucătoare care ocupă nemeritat locul 1 în WTA !

Vezi toate comentariile (10)
Comentează