SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Simona Halep și-a încheiat oficial colaborarea cu Daniel Dobre: „Nu puteam cere mai mult”

Articol de GSP - Publicat joi, 28 noiembrie 2019 15:57

Simona Halep (4 WTA, 28 de ani) a anunțat astăzi că a încheiat oficial colaborarea cu antrenorul Daniel Dobre, 50 de ani, cu care a câștigat în premieră turneul de la Wimbledon în 2019. Darren Cahill va rămâne singurul antrenor al Simonei, deși se spunea că românul Dobre ar putea continua ca secund în 2020. 

Daniel, vreau să-ți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine anul acesta. De fapt, de mulți ani în care ai fost alături de mine. Pentru munca grea, răbdarea și credința avute în mine. 

Încheiem colaborarea cu trofeul câștigat la Wimbledon, dar și cu o prietenie grozavă.  Nu puteam cere mai mult de atât. Îți doresc tot ce-i mai bun și cine știe ce ne rezervă viitorul, poate un nou capitol pentru noi”, a scris Simona Halep pe pagina ei de Facebook. 

Simona va fi pregătită full-time în 2020 de Darren Cahill cu care și-a reluat colaborarea încă de la Turneul Campioanelor. De altfel, australianul a mai pregătit-o pe Simona din 2016 până la finalul anului 2018.

Simona va debuta în 2020 în turneul de la Adelaide.

Daniel Dobre după victoria Simonei Halep la Wimbledon 2019

Vezi și:

VIDEO+FOTO Ion Țiriac, propunere de cadou care a lăsat-o fără replică pe Simona Halep: „Alege-o pe care o vrei și du-o acasă”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (7)
bazinga
bazinga  •  02 Decembrie 2019, 20:14

Bla....bla....bla!

10155633308976552
Cornel Perju  •  02 Decembrie 2019, 02:06
Postat de andrei.33 pe 28 Noiembrie 2019, 16:31

Dupa ce eleva ta castiga Wimbledon e umilitor sa accepti sa fii antrenor secund, nu? Doar pentru Nicolae Dica e OK.

Dobre este copil de mingi nu antrenor. Simona a castigat Wimbledonul pentru ca a ajutat-o Tiriac cu foarte mult strategia de joc si Cahil cu antrenamentele. Am vazut-o pe Simona la Toronto la antrenamente. Jumatate de ora cat am stat acolo Dobre nu i-a dat nici un sfat. Era pur si simplu copil de mingi

dvd1
dvd1  •  29 Noiembrie 2019, 02:14

faceti repede calcule pt Halepa. Cite turnee trebuie sa cistige, cu cine trebuie sa joace, ce rezultate trebuie sa obtina, ce rezultate trebuie sa aibe celelalte jucatoare, toate intr-un cadru science fiction, toate astea ca sa ajunga pe locul 1. Treceti repede la treaba pt ca calculelel sint complicate

Vezi toate comentariile (7)
Comentează