SPORTURI  »  TENIS  »  DECLARAȚII

CEHIA - ROMÂNIA, FED CUP // Sorana Cîrstea, despre Simona Halep: „Nu am fost niciodată prietene. E greu să mai câștige un Grand Slam”

Sorana Cîrstea și Simona Halep
Sorana Cîrstea și Simona Halep

Articol de GSP - Publicat miercuri, 06 februarie 2019 11:32

CEHIA - ROMÂNIA // Retrasă din echipa României care în acest week-end o va înfrunta pe Cehia în deplasare, în turul 1 al Grupei Mondiale la Fed Cup, Sorana Cîrstea, 28 de ani, locul 92 WTA, a vorbit despre relația ei cu Simona Halep, locul 3 WTA. 

  • Tabloul duelurilor dintre cehoaice și românce de la Fed Cup va fi stabilit vineri. 

Sorana a spus că o cunoaște de mulți ani pe Simona Halep, dar că nu au fost niciodată prietene. Mai mult, este de părere că Simona nu va mai câștiga un al turneu de Grand Slam.

„Noi ne știm de la 8 ani. Dar nu am fost niciodată prietene apropiate. Suntem pur și simplu colege de breaslă. Ca-n orice job, cu unii colegi ai o legătură mai profundă, cu alții nu. Nici când eram copii nu eram foarte apropiate, pentru că suntem două persoane extrem de diferite.

Nu există două persoane mai diferite decât noi două. Cu toate astea, respect ceea ce a făcut. Am vorbit întotdeauna extraordinar de frumos despre ea.

Am zis într-un interviu că echipa României nu stă în Simona. Ceea ce am vrut să spun este că echipa României poate să vină cu două echipe de Fed Cup, pentru că avem foarte multe jucătoare și dacă lipsește Simona nu se întâmplă nimic. Toată lumea mi-a sărit în cap pentru asta.

E greu ca Simona să mai câștige un Grand Slam, pentru că acum sunt foarte multe jucătoare care lovesc mingea foarte puternic: Osaka, Pliskova, Kvitova.

Ea are un joc în care așteaptă. Mi-e greu să cred că stilul ei de joc se potrivește pe un Grand Slam pe hard. Pe zgură da, o văd mult mai bine. Dar și acolo vin jucătoarele cu serviciu puternic. Simona este dârză. Iar în tenisul de astăzi asta ar putea să compenseze orice joc”, a declarat Sorana Cîrstea pentru site-ul mirceamester.ro.

2018este anul în care Simona Halep a câștigat Roland Garros

2009este anul în care Sorana Cîrstea a ajuns în sferturi la Roland Garros, cea mai bună performanță la un turneu de Grand Slam

Citește și:

S-a retras Cîrstea de la Fed Cup din cauza lui Halep?! Două episoade tensionate între cele două jucătoare

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (81)
951772464874525
Dan Dorin  •  07 Februarie 2019, 15:23

Cirstea poate sa se pensioneze. ..oricum nu are valoare....

comabi
comabi  •  07 Februarie 2019, 10:37
Postat de Tudorel Dumitru pe 06 Februarie 2019, 21:47

Din tot ce spui se vede invida si oftica.E MAI BUNA CA TINE EVIDENT,NU MAI BUNA ,DE O MIE DE ORI MAI BUNA.In primu rand la educatie Te-ai bucurat alaturi de adversarele ei atunci and a pierdut ,Vezi azul Ostapenko!Daca tot stii sigur ca nu va mai castiga un Grand Slam,atunci castiga tu unul.Apropo de cand nu ai mai cstigat un turneu ?

Cititi intreg interviul. Prea multe.declaratii scoase din context. GSP se comporta cancanistic, pentru a obtine vizualizari. Mi-e sila de asemenea jurnalism. Felicitari lui mirceamester!!!

hristac
hristac  •  07 Februarie 2019, 08:06

da ! nimic nou sub soare ! treburi muieresti !

Vezi toate comentariile (81)
Comentează