SPORTURI  »  TENIS  »  AUSTRALIAN OPEN 2022

VIDEO + FOTO Sorana Cîrstea - Iga Swiatek 7-5, 3-6, 3-6 » Sorana, eliminată în optimile Australian Open

Sorana Cîrstea - Iga Swiatek +14   FOTO
Sorana Cîrstea - Iga Swiatek

Articol de GSP - Publicat luni, 24 ianuarie 2022 11:45 / Actualizat luni, 24 ianuarie 2022 13:39

Iga Swiatek (20 de ani, locul 9 WTA) s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open după 5-7, 6-3, 6-3 cu Sorana Cîrstea (31 de ani, 38 WTA).

  • Prezența în sferturile Australian Open reprezintă o premieră pentru Iga Swiatek.
  • În această fază a competiției, Iga o va înfrunta pe câștigătoarea meciului Kaia Kanepi - Aryna Sabalenka.

Sorana Cîrstea a fost aproape de a-și egala cea mai bună performanță din carieră la turneele de Grand Slam, calificarea în sferturi la Roland Garros, în 2009.

Pentru o bună parte din meci, Sorana a luptat de la egal la egal cu Iga Swiatek, jucătoare din TOP 10 WTA și câștigătoare de Grand Slam. De altfel, românca și-a adjudecat primul set, 7-5, după un început ideal de act, cu break și game de serviciu câștigate.

Setul secund i-a aparținut polonezei. După un început slab, 0-2, Sorana a egalat la 2, dar Iga s-a distanțat ulterior, profitând de precipitările Soranei. 

Setul decisiv a fost, până la un punct, extrem de disputat. Momentul cheie s-a înregistrat la 2-1 pentru Sorana, când românca a fost la un pas de break și de a se distanța la 3-1. Iga a salvat nu mai puțin de 3 mingi de break, iar de acolo a mai cedat un singur game.

Pentru calificarea în optimi, Sorana Cîrstea primește 240 de puncte în clasamentul WTA și un cec în valoare de 328.000 dolari australieni, echivalentul a 234.052 dolari americani.

+10 FOTO

Ce a declarat Iga Swiatek după victoria cu Sorana Cîrstea 

Meciul acesta a necesitat foarte multă energie. A fost dificil să rămân calmă, dar voi (n.r. - către spectatori) mi-ați oferit energie. Vă mulțumesc! Nu am avut ritm la început, iar după primul set tremuram puțin. Am fost stresată pe parcursul meciului, am avut emoții. 

Pentru mine, o săptămână fără să plâng e anormală. Plâng când câștig, plâng când pierd, așa sunt. 

Sorana lovește puternic, m-a împins mult în spate. Serviciul m-a ajutat, dacă servesc bine și am un break e suficient să câștig setul. Chiar m-a pus sub presiune, venea la fileu, returna din fața tușei de fund. 

Am vrut să servesc bine și apoi să fiu pregătită pentru retur. Chiar dacă serveam puternic, ea lovea returul la fel de puternic. Am încercat să stau pe vârfuri, să lovesc bine.

- Iga Swiatek 

Desfășurarea meciului | Sorana Cîrstea - Iga Swiatek 7-5, 3-6, 3-6

  • game, set, meci Swiatek, iar Iga aplaudă în momentul în care Sorana părăsește arena. 
  • break Swiatek, 3-4: replică puternică a polonezei, break la 0. 
+10 FOTO
  • break Cîrstea, 3-3: Sorana recuperează break-ul! Lovitura câștigătoare, un backhand superb, în cross. 
  • break Swiatek, 2-3: două erori neforțate ale Soranei, alături de o lovitură câștigătoare a polonezei, fac ca Iga să intre în avantaj. 
  • game Swiatek, 2-2: un game lung, istovitor, se încheie cu Iga câștigătoare. Sorana a avut 3 posibilități de break pe parcursul game-ului. 
  • Început echilibrat de set 3, cu fiecare jucătoare învingătoare pe propriul serviciu. 2-1, servește acum Swiatek. 
+10 FOTO
  • game și SET Swiatek: Sorana începe game-ul foarte bine, conduce cu 30-0, dar cedează treptat și pierde a doua minge de set a polonezei. Avem set decisiv. 
  • game Cîrstea, 3-5: Sorana reintră în joc. 
  • break Swiatek, 2-4: Iga revine de la 15-40 și reușește break-ul! Acum va servi pentru 5-2. 
  • game Swiatek, 2-3: Sorana pune presiune pe Iga, menține echilibrul până la 40-40, dar comite două erori neforțate și pierde șansa break-ului. 
  • game Cîrstea, 2-2: Sorana egalează! Urmează o schimbare de mingi, ocazie cu care Iga își înlocuiește și racheta. 
  • break Cîrstea, 1-2: Sorana recuperează break-ul într-un mod entuziasmant. Ultimul punct l-a câștigat cu un backhand superb, în lung de linie! 
  • break Swiatek, 0-2: începutul de set îi aparține polonezei. 
  • game Swiatek, 0-1: Sorana câștigă două puncte, dar Iga își face serviciul cu brio. 
+10 FOTO
  • Sorana închide setul cu un game alb! 
  • break Cîrstea, 6-5: Sorana returnează bine, profită de o dublă greșeală a adversarei și revine în avantaj. Va servi pentru a câștiga primul set!
  • game Cîrstea, 5-5: Sorana servește ideal în momentele cheie și o forțează pe Iga să greșească.
  • game Swiatek, 4-5: după 38 de minute, Iga intră pentru prima dată în avantaj. Sorana servește pentru a rămâne în set.
  • break Swiatek, 4-4: Iga își recuperează break-ul pierdut în începutul meciului.
  • game Swiatek, 4-3: Iga rămâne aproape de Sorana după un nou game excelent la serviciu, în care a cedat un singur punct.
  • game Cîrstea, 4-2: Sorana se scutură după game-ul alb reușit de Swiatek mai devreme și reface avantajul de două game-uri.
  • game Swiatek, 3-2: Game alb pentru Iga.

  • game Sorana, 3-1: Sorana câștigă un game ce părea compromis la un moment dat. Românca a salvat 3 mingi de break.
  • game Swiatek, 2-1: Sorana a avut o minge de break, salvată de poloneză.

  • game Cîrstea, 2-0: Sorana servește precis, puternic, și o forțează pe Iga să greșească. 
  • break Cîrstea, 1-0: Sorana începe meciul în cel mai bun mod posibil. Iga a salvat două mingi de break, dar Sorana a profitat de a treia. 
  • Iga servește prima. 

Ora 09:45 - Cele două jucătoare au ieșit la încălzire. 

Citește și alte știri de tenis: 

Simona Halep, dezvăluiri despre relația cu Darren Cahill, fostul ei antrenor: „Vorbesc zilnic cu el” » Ce spune despre colaborarea australianului cu Amanda Anisimova

Anunțul cu care Simona Halep își intimidează adversarele la Australian Open: „Asta simt”

Playtech: ȘOC! George Simion, SCANDAL uriaș la o televiziune din România. Paznicii l-au oprit, a venit Poliția


Comentarii (28)
192486884818821
Mihnea Ilie  •  24 Ianuarie 2022, 17:02

În sfârșit, se culca ziariștii... Avem liniște.

zorrozabal
zorrozabal  •  24 Ianuarie 2022, 15:26
Postat de valyomanyd pe 24 Ianuarie 2022, 14:14

Sorana (cu vreo 3 ani in urma )catre antrenorul sau..."Spune ceva, stii ca atunci cand conduc ma crispez "..:)))

Eu intelesesem ca ea (care pe atunci era foarte dificila-nu avea„***”ca acum),se izmenea la bietul antrenor ca sa n-o mai plictiseasca cu sfaturile lui,ca stie bine ca atunci ea...se crispeaza!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

doxin
doxin  •  24 Ianuarie 2022, 14:44
Postat de vasileroaita pe 24 Ianuarie 2022, 12:51

Este, totusi, diferenta mare: Sorana a fost eliminata jucand tenis, cu o adversara de valoare. Simona ... a fost eliminata. Atata.

Berbecule,spune-mi un jucator/jucatoare de tenis roman care a castigat Wimbledon si Roland Garros...sa vedem ce o sa fie dupa Halep si Sorana..si uita-te pe cine a eliminat Cornet...cainele moare de drum lung si prostu' de grija altuia!!

Vezi toate comentariile (28)
Comentează