Articol de Alexandru Stanciu - Publicat joi, 18 septembrie 2025 10:08 / Actualizat joi, 18 septembrie 2025 15:49
Taylor Townsend (29 de ani, #116 WTA), reprezentantă a echipei Statelor Unite ale Americii la Billie Jean King Cup, turneu care se desfășoară la Shenzen, a stârnit controverse în China.
Americanca s-a declarat șocată de bucătăria chinezească și a publicat un filmuleț pe Instagram în care a „batjocorit” cultura țării în care se află, potrivit localnicei Qinwen Zheng (22 de ani, #9 WTA).
Taylor Townsend a râs de mâncarea din China, Qinwen Zheng i-a dat replica: „Dacă vrei, e un KFC la aeroportul din Shenzen”
Taylor Townsend s-a filmat într-un restaurant chinezesc, alături de compatrioata Hailey Baptiste (23 de ani, #50 WTA). Taylor a criticat mâncarea din China, iar apoi a postat videoclipul pe Instagram.
„Sincer, sunt atât de șocată de ceea ce am văzut la bufetul de cină. Când mă uit din nou… oamenii aceștia chiar omoară broaște… broaște-bou. Nu sunt ele otrăvitoare? Nu sunt acelea care îți dau negi și bube și tot felul de chestii?
Și faptul că sunt puse la fiert cu ardei iuți, ardei grași și ceapă… Adică, wow, chiar ați făcut din asta o mâncare! Per total, i-aș da un 2 din 10 până acum, pentru că e nebunie curată”, a spus Townsend.
Replica a venit imediat de la cea mai bună jucătoare din China, Qinwen Zheng, tot prin intermediul Instagramului: „Ai arătat o lipsă de respect față de cultura chinezească cu aroganța ta. Dacă voiai pui prăjit, e un KFC la aeroportul din Shenzen”.
Ulterior, Taylor Townsend a revenit cu o nouă postare, prin care și-a cerut scuze: „Am vrut doar să intru aici și să îmi cer scuze sincer, din tot sufletul.
Înțeleg că sunt extrem de privilegiată, ca sportiv profesionist, să pot călători în întreaga lume și să descopăr diferențe culturale, lucru pe care îl iubesc enorm la ceea ce fac.
Am avut parte doar de experiențe minunate și de momente extraordinare aici și la turneu. Toată lumea a fost atât de amabilă și de primitoare, iar ceea ce am spus nu reflectă deloc acest lucru”.
Italia a învins China în sferturile de finală de la Billie Jean King Cup, iar în semifinale va înfrunta Ucraina, care a trecut de Spania.
În acest moment, Statele Unite ale Americii conduc Kazahstanul în „sferturi”, iar în aceeași fază urmează să se întâlnească Japonia cu Marea Britanie.