TENIS  ·  EVENIMENT

VIDEO Câți bani a cerut Andra ca să cânte imnul pentru Simona Halep pe Arena Națională

Andra, la evenimentul dedicat Simonei Halep // foto: Bogdan Buda (Gazeta Sporturilor)
Andra, la evenimentul dedicat Simonei Halep // foto: Bogdan Buda (Gazeta Sporturilor)

Sambata, 20 Iulie

Simona Halep (27 de ani, 4 WTA) a avut parte de o primire de gală în România după câștigarea titlului de la Wimbledon.

La fel cum s-a întâmplat și după triumful din 2018 de la Roland Garros, Simona Halep și-a prezentat trofeul pe Arena Națională, într-o ceremonie spectaculoasă la care au luat parte nume precum Ion Țiriac, Mihai Stoichiță, Andra, Irina Baianț sau Andi Moisescu.

În deschiderea momentului de pe cel mai mare stadion al țării, cunoscuta cântăreață Andra (32 de ani) a interpretat imnul României, într-un moment ce a ridicat în picioare toți cei 10.000 de fani veniți pe stadion.

Potrivit Libertatea, Andra, obișnuită să primească zeci de mii de euro pentru concertele sale, a ales să cânte pro bono la evenimentul dedicat Simonei Halep.

Interpreta, care a avut doar câteva ore la dispoziție pentru a face repetițiile cuvenite, a avut și dorința de a se asorta cu Simona Halep, purtând o ținută asemănătoare cu cea aleasă de campioana de la Wimbledon.

Detalii despre eveniment, video+foto aici!

Numeroase surprize pentru Halep

În afara momentului Andrei, a mai avut loc un alt moment artistic deosebit. Irina Baianț, superba soprană de 29 de ani cunoscută pentru prestațiile ei din toată lumea, a încântat publicul cu melodia lui Whitney Houston „One moment in time”, una dintre preferatele Simonei.

Vezi și: Simona Halep despre credință: „Fără Dumnezeu nu aș fi putut să ajung aici. Maica Domnului e mereu în gândul meu!”



Ionuț Iftimoaie, acuzat că a cumpărat o vilă fără să plătească un leu. Păgubită e o bătrână! Ce a urmat

Libertatea

Comentarii (29)

observator97  •  22 Iulie 2019, 20:13

FOARTE FRUMOS din partea ei daca a cantat gratis! Simona merita asa favoruri de la cine poate!

Gheorghe Balica  •  21 Iulie 2019, 14:32

Mare branza a facut ,a cantat imnul tarii pe gratis! Imi pare rau dar nu i-a stat bine era mai bine daca il canta un copil,ca avem destul talentati si lua si un ban ,ca nu pierea lumea!

Aurel Bala  •  21 Iulie 2019, 14:07

Zizou ***,se stie. A scuipat,injurat si lovit cu capul in diferite zone ale corpului de cateva ori dealungul carierei. La ce sa te astepti? Daca te rogi artificial de minim 5 ori pe zi nu inseamna ca esti civilizat. Inseamna ca pierzi timpul.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (29)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
14:30 Fotbal, Bundesliga 2

Stuttgart - St. Pauli

Digi 3
14:30 Fotbal, Premier League

Arsenal - Burnley

Eurosport
15:30 Fotbal, Liga 2

FC Argeș - U Cluj

Digi 1, Telekom 1, Look
16:30 Fotbal, Bundesliga

Borussia Dortmund - Augsburg

Digi 3, Telekom 2, Look Sport
17:00 Fotbal, Premier League

Southampton - Liverpool

Eurosport
17:00 Fotbal, Bundesliga

Freiburg - Mainz

Telekom 4
18:00 Fotbal, La Liga

Celta Vigo - Real Madrid

Digi 1, Telekom 1, Look Plus
18:00 Tenis, WTA&ATP

Turneul din Cincinnati

Digi 2
18:00 Baschet M

România - Cipru

Digi 4
18:30 Fotbal, Ligue 1

Nantes - Marseille

Digi 3
19:30 Fotbal, Premier League

Man. City - Tottenham

Eurosport
19:30 Fotbal, Bundesliga

Mgladbach - Schalke

Telekom 3
20:00 Fotbal, La Liga

Valencia - Real Sociedad

Digi 4, Telekom 2, Look Sport
21:00 Fotbal, Liga 1

Sepsi Sfântu Gheorghe - CFR Cluj

Digi 1, Telekom 1, Look
21:00 Fotbal, Ligue 1

Metz - AS Monaco

Digi 3
22:00 Fotbal, La Liga

Villarreal - Granada

Digi 4, Telekom 2
22:00 Fotbal, La Liga

Leganes - Osasuna

Telekom 3
Program TV complet

Liga 1