TENIS    •   AUSTRALIAN OPEN

VIDEO Întâmplare incredibilă cu Roger Federer la Australian Open: „Nu-mi pasă cine ești, prietene”

Sambata, 19 Ianuarie

Roger Federer, fostul lider mondial ATP aflat acum pe poziția a 3-a, s-a calificat în „optimile” de la Australian Open după ce l-a învins pe americanul Taylor Fritz, scor 6-2, 7-5, 6-2, și-l va întâlni mai departe pe grecul Stefanos Tsitsipas (15 ATP). Elvețianul a avut parte de un moment total neașteptat după joc. 

Federer a vrut să se ducă la vestiare, dar n-a fost lăsat de organizatori să intre, pentru că nu avea acreditare!

„Nu-mi pasă cine ești, prietene, nu intri”, i-a transmis steward-ul fostului lider mondial. După câteva secunde, un membru al staff-ului lui Federer a intervenit și totul s-a rezolvat.

Postul de televiziune Eurosport, cel care transmite Australian Open, a postat un mesaj amuzant pe Twitter: „Chiar și cei mai mari din toate timpurile au nevoie de acreditare, nu-i așa Roger Federer?”.

Cel mai recent caz asemănător cu cel al lui Federer l-a avut în prim-plan pe Wayne Rooney, care în urmă cu aproape o lună n-a fost lăsat de un steward să intre pe stadionul Old Trafford la un meci al lui Manchester United.

În 2017, la Rolland Garros, același lucru l-a pățit și Rafael Nadal.

Citește și:

SIMONA HALEP - SERENA WILLIAMS // Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei, crede că a găsit marea slăbiciune a lui Halep: „Acolo e spațiu de manevră”

Comentarii (4)

ion__iliescu  •  19 Ianuarie 2019, 22:18

Ma da ce penali sunteti.Fraza respectiva „Nu-mi pasă cine ești, prietene, nu intri” nici macar nu exista in dialogul lor.Pentru un click mintiti cu nerusinare.

prima_la_stanga  •  19 Ianuarie 2019, 16:28
Postat de Ionut Pana pe 19 Ianuarie 2019, 14:23

Si totusi, de urmarit reactia lui! Nu comenteza, nu obiecteaza, iiasteapta pe Ljubicic si pe celalalt sa vina sa arate badgeul si sa intre. Cum ar fi decurs la noi ceva de genul? "Bai asta, tu stii cine sunt eu! Vrei sa nu mai ai servici de maine?"....

Exact asta voiam sa comentez. Daca era marele Ilie Nastase in situatia asta, avea steward-ul ala carne in frigider si pentru Craciunul 2021.

Ionut Pana  •  19 Ianuarie 2019, 14:23

Si totusi, de urmarit reactia lui! Nu comenteza, nu obiecteaza, iiasteapta pe Ljubicic si pe celalalt sa vina sa arate badgeul si sa intre. Cum ar fi decurs la noi ceva de genul? "Bai asta, tu stii cine sunt eu! Vrei sa nu mai ai servici de maine?"....

Vezi toate comentariile (4)

Comentează

Agenda

Oră Competiție / Post TV
09:00 Tenis, WTA

Turneul din Dubai

Digi 2
15:00 Tenis, WTA

Turneul din Budapesta

Digi 4
20:00 Fotbal, Liga 1

Chiajna - FCSB

Digi 1, Telekom 1, Look
21:30 Fotbal, Bundesliga

Nurnberg - Borussia Dortmund

Digi 2
21:30 Fotbal, Serie A

AS Roma - Bologna

Digi 3
22:00 Fotbal, La Liga

Huesca - Athletic Bilbao

Digi 4
23:30 Tenis, ATP

Turneul din Rio de Janeiro

Digi 2
Program TV complet

Liga 1

Vi 15.02.19
20:00
Viitorul
0
Poli Iași
Garros 85
1
Sa 16.02.19
14:00
Hermannstadt
0
CSU Craiova
Rocha 67
1
Sa 16.02.19
20:00
CFR Cluj
Muresan 53
1
Astra Giurgiu
Culio 73
1
Du 17.02.19
15:00
FC Voluntari
0
Călărași
0
Du 17.02.19
17:30
Gaz Metan
0
Sepsi OSK
Tandia 9
1
Du 17.02.19
20:00
Dinamo
Montini 24
1
FC Botoșani
Golofca 28, Fabbrini 75
2
Lu 18.02.19
20:00
Chiajna
-
FCSB
-
Liga 1 LIVE: www.gsp.ro și www.facebook.com/GazetaSporturilor/ Toate meciurile sunt transmise de Telekom Sport, DigiSport și LookTV