SPORTURI  »  TENIS  »  RETRAGERE

"Voi spune adio tenisului" » O fostă finalistă de Grand Slam și-a anunțat retragerea în 2018!

FOTO: Guliver/ Getty Images
FOTO: Guliver/ Getty Images

Articol de - Publicat joi, 30 noiembrie 2017 14:19

Roberta Vinci, 34 de ani, a anunțat joi că își va încheia cariera în luna mai a anului viitor, la turneul de la Roma. 

"Ultima mea partidă va fi o sărbătoare, iar voi sunteți invitații mei", spune italianca în clipul de promovare al evenimentului din 2018.

În momentul de față, Roberta Vinci ocupă locul 117 în ierarhia mondială, dar cea mai înaltă poziție a carierei a fost 7, loc ocupat prima dată pe 9 mai 2016.

Cu un tenis pe care foarte puține jucătoare îl practică în ziua de azi, Roberta a reușit să cucerească 10 trofee și să dispute alte cinci finale la simplu, iar la dublu, unde a fost și lider mondial, are în palmares 25 de turnee câștigate și alte 18 finale disputate.

"E sigur că mă retrag, dar nu mi-aș fi dorit să o fac după un sezon în care am fost anonimă, în care am avut multe ghinioane și în care m-am gândit mult la viitor. Așa că în 2018 o să joc toate turneele până în luna mai, când voi spune adio tenisului la Forró Italico. Sper să o fac din postura de protagonistă.

Turneul de la Roma e unul la care am suferit mult și din cauza suprafeței, dar și din cauza presiunii de a juca în fața propriului public", a spus Vinci pentru Gazzetta dello Sport.

În cele 13 participări la competiția din capitala Italiei, cel mai bun rezultat al Robertei a fost atingerea optimilor de finală în 2013.

Cercul care s-a închis

Poate cel mai frumos moment al carierei de simplu al italiencei a venit în 2015, când a reușit să o învingă în semifinalele de la US Open pe Serena Williams, care era în cursa pentru Marele Șlem, după ce se impusese în acel an la Australian Open, la Roland Garros și la Wimbledon.

Cu jocul său variat, cu reverul său cu o mână, Vinci a reușit să-i spulbere visul americancei. Mai mult, în finală a întâlnit-o pe buna sa prietenă, Flavia Pennetta, și chiar dacă nu a câștigat, pentru Roberta o să rămână unul dintre cele mai dulci momente ale carierei.

"A fost un turneu incredibil: am învins liderul mondial, iar în finală am întâlnit-o pe Flavia, amica mea din copilărie. Așa s-a închis un cerc!", a subliniat Vinci. Ce nu s-a împlinit la simplu, s-a înfăptuit la dublu, ea este campioană la Australian Open în 2013 și 2014, la Roland Garros în 2012, la Wimbledon în 2014 și la US Open în 2012, toate alături de Sara Errani.

Pe tabloul de onoare al carierei Robertei Vinci, care a început tenisul la șase ani, se mai află și cele patru Fed Cup cucerite în 2006, 2009, 2010 și 2013 cu echipa Italiei. După ce se va retrage, ea intenționează să se stabilească la Milano.

11.700.000 $a câștigat Roberta Vinci din tenis

557-405
este raportul dintre victorii și înfrângeri pentru Roberta Vinci în cei 18 ani de profesionism

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (1)
ray51
ray51  •  01 Decembrie 2017, 10:29

Respect Roberta !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează