SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Dezastru pentru români în calificările de la Wimbledon » Un singur nume e la un pas de tabloul principal

Monica Niculescu / foto: Guliver/Getty Images
Monica Niculescu / foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat joi, 24 iunie 2021 14:59 / Actualizat joi, 24 iunie 2021 15:06

Calificările de la Wimbledon au adus rezultate dezamăgitoare pentru jucătorele din România. Doar Monica Niculescu speră la accederea pe tabloul principal. 

Monica Niculescu, 193 WTA, a trecut astăzi și de al doilea tur al calificărilor, învingând-o în două seturi pe americanca Asia Muhammad (187 WTA), scor 6-3, 6-2. Va juca mai departe împotriva unei alte americance, Kristie Ahn (29 de ani, 118 WTA).

Înfrângeri pe linie în calificările de la Wimbledon

Irina Bara, 114 WTA, a părăsit calificările de la Wimbledon din turul 1, după 7-5, 2-6, 3-6 contra spaniolei Cristina Bucsa.

Gabriela Ruse, 195 WTA, cea care a fost prezentă pe tabloul principal de la Londra la ultimele două ediții, a pierdut la elvețianca în vârstă de 20 de ani, locul 237 mondial, Simona Waltert, 2-6, 2-6. 

Alexandra Dulgheru, actualmente a 384-a jucătoare a lumii, a cedat în fața americancei Danielle Lao, 30 de ani, locul 226 WTA, cu 3-6, 1-6. 

Jaqueline Cristian, ocupanta poziției 150 WTA, a fost stopată de Tereza Smitkova din Cehia, 498 mondial, după o luptă dură, 7-5, 6-7 (1), 2-6.

Irina Fetecău (244 WTA) a cedat marți în fața lui Mayar Sherif (117 WTA) din Egipt, scor 3-6, 1-6, în timp ce Gabriela Talabă (207 WTA) s-a înclinat în fața ucrainencei Lesia Tsurenko (164 WTA), scor 4-6, 3-6.

Patricia Țig, învinsă în turul 2 la Bad Homburg

Patricia Țig s-a oprit ieri în optimile de finală ale turneului de la Bad Homburg, de categorie WTA 250, cedând în fața argentiniencei Nadia Podoroska, favorita 5, cu 6-7 (4), 6-2, 4-6, în două ore și 15 minute. 

Românca va primi 30 de puncte WTA și un cec în valoare de de 3.653 de dolari

VIDEO Cele mai spectaculoase puncte reușite la Wimbledon în ultimul deceniu

Citește și alte știri din tenis:

Simona Halep, în pericol! Miză triplă: ce se întâmplă dacă nu va lua startul la Wimbledon

Simona Halep, interviu pentru englezi înainte de Wimbledon » Detaliul straniu care a calmat-o înainte de finala cu Serena + de ce s-a vaccinat

Playtech: ATENȚIE! Pericolul MAJOR descoperit într-un hipermarket. ANPC a decis să îl închidă pe loc!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează