SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MONTREAL

WTA MONTREAL. Duel românesc în turul I la Montreal! România are 6 jucătoare pe tablou, după ce Niculescu și Bogdan au trecut de calificări

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat luni, 06 august 2018 09:43

Monica Niculescu, locul 69 WTA, și Ana Bogdan, 82 WTA, s-au calificat pe tabloul principal al turneului Rogers Cup, care se dispută la Montreal și care începe azi.

Monica Niculescu a acces pe tabloul principal după victroia în fața slovenei Dalila Jakupovic, locul 91 WTA, scor 6-1, 7-6, după un meci de o oră și 37 de minute.

Ana Bogdan a jucat excelent în calificări, iar în ultimul tur a trecut de Sofia Kenin, locul 68 WTA, scor 4-6, 6-2, 6-4, după un meci care a durat două ore.

Duel românesc ÎN TURUL i

Simona Halep, locul 1 WTA, va avea primul tur liber, urmând s-o înfrunte în turul secund pe învingătoarea partidei dintre rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (28 WTA) și Christina McHale, locul 98 WTA.

Sorana Cîrstea, locul 54 WTA, o va înfrunta pe Monica Niculescu în turul I al turneului, într-un duel 100% românesc. Câștigătoarea meciului va juca în runda următoare cu învingătoarea partidei Caroline Dolehide (124 WTA) - Venus Williams (14 WTA)

Ana Bogdan va juca în runda inaugurală cu Arina Sabalenka, locul 39 WTA. Dacă va câștiga, românca poate da peste Caroline Wozniacki, locul 2 WTA.

Irina Begu (55 WTA) va evolua în primul tur împotriva lui Ashleigh Barty (16 WTA).

Mihaela Buzărnescu (20 WTA), proaspătă câștigătoare a turneului de la San Jose, va juca în turul I cu Qiang Wang, locul 53 WTA.

  • Turneul de la Montreal va avea loc în perioada 6-12 august. Meciurile Simonei Halep și ale celorlalte românce de pe tablou vor fi liveTEXT&SCORE pe GSP.ro și în direct la TV Digi Sport

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (2)
danutzberceni
danutzberceni  •  06 August 2018, 10:28

Succes fetelor! Bravo lor. 10% din tablou este romanesc. La cat s-a investit in sport este o situatie de neinchipuit.

gizeh
gizeh  •  06 August 2018, 10:23

Au avut ghinion la tragerea la sorţi ... Majoritatea au partide dificile.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează