SPORTURI  »  VOLEI  »  SCANDAL

Cazul incredibil al antrenorului Sandu Kapelovies, exclus din volei pe viață: „Nu mi-e frică de gândacii de bucătărie”

Sandu Kapelovics si nepoata sa, Alexia Căruțașu, cea mai bună voleibalistă din Europa la categoria sa de vârstă (17 ani)
Sandu Kapelovics si nepoata sa, Alexia Căruțașu, cea mai bună voleibalistă din Europa la categoria sa de vârstă (17 ani)

Articol de - Publicat marti, 26 mai 2020 12:32

Sandu Kapelovies (67 de ani) este antrenorul care le-a dat voleiului pe Alice Kapelovies și pe Alexia Căruțașu. În martie 2018 el a fost exclus pe viață din voleiul românesc pentru că a avut ”cutezanța” să-l înfrunte pe președintele FRV, Gheorghe Vișan

„În loc să-mi văd de antrenamentele echipei mele, să mai cresc copii și juniori, trebuie să umblu prin tribunale ca să-mi caut dreptatea. Vă spun sincer că m-am săturat, nu mai am puterea să lupt", își începe povestea Sandu Kapelovies, antrenor de volei. În 2005, când a înființat la București clubul de volei „Spike", fostul jucător de la Progresul București a plecat la drum cu mult entuziasm. 

Înconjurat de fetițe care abia puteau să alerge, Sandu a început cu generația fiicei sale, Alice, cea care avea să ajungă până în echipa națională a României. La început, a încercat să facă parte din „sistem". Adică să fie alături de mai marii federației, să facă parte dintre cei care taie și spânzură în voleiul românesc. Dar nu a putut să stea prea mult de această parte. „Mie îmi place dreptatea, nu pot să zic că totul e bine și frumos, că în voleiul românesc curge numai lapte și miere când nu e așa", spune Sandu Kapelovies.

Șantajul fostului coleg de cameră

Sandu Kapelovies povestește că, la început, relațiile sale cu președintele FR Volei, Gheorghe Vișan, au fost cât de cât OK. „Fusesem colegi la Progresul București. Mai mult decât atât, fusesem colegi de cameră. Pe când fiica mea, Alice, era la lotul de cadete al României, i-am propus domnului Vișan să facem o selecționată a Bucureștiului, să se pregătească undeva centralizat, pe banii noștri. Nu a fost de acord. În același timp cu mine era și Vali Bițoiu, și el fost coleg cu noi la Progresul. Și fetița lui era voleibalistă. Domnul Vișan s-a dus la Vali și i-a cerut 5.000 de euro sponsorizare ca să cumpere echipament pentru arbitri. Bițoiu i-a transmis că mai bine dă acei bani la un azil de bătrâni decât să-i dea pentru arbitri", povestește Sandu Kapelovies.

Relațiile între foștii colegi de cameră nu s-au tensionat. „Când Gheorghe Vișan a fost ales președinte în al doilea mandat, toată lumea voleiului ne-a acuzat că l-am ajutat. Eu cu Vali Bițoiu, cu Andreea Căruțașu, cu Dan Mălinaș. Și, de ce să nu recunosc?, l-am ajutat. Pentru că m-a șantajat, mai în glumă, mai în serios, că nu-mi dă transferul pentru Alice, fiica mea, să plece în străinătate. Așa am ajuns să votez pe procură, la mai multe cluburi din țară, cu domnul Vișan", spune lucrurilor pe nume Sandu Kapelovies.

 În 2014 au început problemele Ușor-ușor însă, relațiile lui Sandu Kapelovies cu conducerea FRV s-au tensionat. Asta pentru că antrenorul nostru, gură bogată, a strigat în gura mare neajunsurile voleiului, mai ales la nivel juvenil. 

„Prin 2014 am făcut o hârtie la Ministerul Tineretului și Sportului și am prezentat situația voleiului. Domnul Vișan m-a chemat în fața Comitetului Director al federației și s-a decis scoaterea mea din viața sportivă. Am făcut din nou plângere, de această dată, la MTS, și cu ajutorul lui Carmen Tocală, care era atunci secretar de stat, cu ajutorul ministrului Gabriela Szabo, pedeapsa a fost anulată tot de Comitetul Director", își amintește tehnicianul.

Cazul incredibil al antrenorului Sandu Kapelovies, exclus din volei pe viață: „Nu mi-e frică de gândacii de bucătărie”
Alice Kapelovies și Alexia Căruțașu, fiica și nepoata lui Sandu Capelovies. Cele două jucătoare care au ajuns la echipa națională au crescut la clubul Spike

Ruptura se produsese însă. Din prieten, Sandu Kapelovies devenise un dușman. Mai ales că s-a mai dus și martor într-un proces intentat federației de mama unei fetițe la Comisia de Discriminare. „Mariana Popescu o chema pe doamna care a dat federația în judecată. Fetița ei nu avea talie, nu era foarte înaltă, iar FR Volei impusese niște reguli legate de talie", își amintește Sandu Kapelovies. 

În martie 2018 a venit iar excluderea Pe finalul anului 2017, Sandu Kapelovies a trimis iar o scrisoare la Ministerul Tineretului și Sportului cu un set de întrebări și de propuneri pentru îmbunătățirea voleiului la nivel de copii și juniori. 

A propus și câteva modificări în Statutul FRV. Președintele FR Volei a perceput acea scrisoare ca un nou atac la persoană, iar în Adunarea Generală a FR Volei, din 29 martie 2018, s-a decis excluderea lui Sandu Kapelovies din voleiul românesc! Pe Procesul Verbal al Adunării Generale, legalizat la notar, nu apare nicio mențiune legată de sancțiunea asupra antrenorului Sandu Kapelovies.

Culmea, motivarea nu a mai apărut

În repetate rânduri, tehnicianul a cerut să-i fie argumentată această excludere, să înțeleagă și el ce infracțiuni a comis. Nu a primit niciodată motivarea deciziei. A primit doar acasă adresa numărul 810 din 11 octombrie 2018, la mai bine de jumătate de an de la luarea deciziei, în care era pus în fața faptului împlinit: „Prin prezenta vă informăm că în Ședința Adunării Generale din data de 29 martie 2018, la propunerea unor membri afiliați, s-a hotărât excluderea dumneavoastră din viața voleibalistică. Drept pentru care hotărârea prin care ați fost exclus a fost aprobată cu un număr de 104 voturi pentru, 3 împotrivă și o abținere și a fost înregistrată în Registrul Federațiilor prin Încheierea Finală din data de 18 iunie 2018"!

Sandu Kapelovies l-a acționat în judecată pe președintele FR Volei și cere daune morale de 200.000 de lei. „Banii o să-i donez centrelor de copii și juniori. Dar vreau, o dată pentru totdeauna, să punem capăt terorii pe care acest Gheorghe Vișan a instaurat-o în voleiul românesc. Cine este împotriva lui este exclus prin orice mijloace. Nimeni nu are curajul să-și spună opiniile pentru a nu-l supăra pe acest dictator. Dar mie, vă spun sincer, nu mi-e frică de gândacii de bucătărie. Mi-e doar scârbă", a încheiat Sandu Kapelovies.

„Eu am fost între membrii care s-au opus propunerii președintelui Gheorghe Vișan ca acesta să fie remunerat pentru postul de președinte"- Sandu Kapelovies

„Domnul Vișan a solicitat salariu de merit la MTS pentru performanțele realizate, între altele, și cu jucătoarele clubului meu, Spike. E vorba de fiica și de nepoata mea"- Sandu Kapelovies

„Eu am solicitat câteva modificări al statutului FRV, printre care și limitarea numărului de mandate pentru funcția de președinte. Acest lucru l-a deranjat teribil pentru că nu ar mai fi putut candida în acest an"- Sandu Kapelovies

„Domnul Vișan m-a acționat și dânsul în judecată pentru niște comentarii care nu-mi aparțin însă de pe un site dedicat voleiului. Îmi cere 50.000 de lei daune morale"- Sandu Kapelovies

„Toți oamenii de volei mi-au spus să nu-mi mai las nepoata la lot. Le-am transmis că ea nu joacă pentru Vișan, ci pentru România. Nu aș putea să fac așa ceva niciodată"- Sandu Kapelovies

I se spune Dictatorul"!

Gheorghe Vișan este cel mai vechi președinte din sportul românesc. A fost ales pentru prima dată în 2004, iar în acest an este singurul candidat la președinția FRV. Ar urma al cincilea mandat

Cazul incredibil al antrenorului Sandu Kapelovies, exclus din volei pe viață: „Nu mi-e frică de gândacii de bucătărie”
Gheorghe Vișan, omul fără de care nu se mișcă nimic în voleiul românesc de 16 ani FOTO sportpictures.eu

Președintele FR Volei din 2004, Gheorghe Vișan (68 de ani) este un personaj controversat în lumea sportului românesc. Ajuns la cârma federației acum 16 ani, Vișan a devenit între timp cel mai vechi președinte de federație. Pandemia de COVID-19 tocmai l-a oprit să obțină al cincilea mandat! De-a lungul timpului, Gheorghe Vișan s-a remarcat prin multe scandaluri pe care le-a avut cu oameni din voleiul românesc sau cu cluburi pe care a ajuns să le desființeze sau să le dezafilieze. 

Asta pentru că au avut curajul să se ridice împotriva sa. Nume ca Dan Gârleanu (medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980) sau Mircea Spătăcean, un antrenor de calibru în voleiului românesc, au fost declarate de Gheorghe Vișan persona non-grata în volei. Mai nou, un alt tehnician, Paul Bogdan, a intrat pe „lista neagră" a lui Vișan. Scandalul Alexandrei Sobo, jucătoarea echipei naționale amendată pentru că părăsise, accidentată, echipa națională, e un alt episod cenușiu din mandatele lui Gheorghe Vișan.

Și-a retras echipa!

Horia Cardoș, finanțatorul fostei echipe UVT Agroland Timișoara, a decis să-și retragă echipa din campionat tot în urma unui scandal cu președintele Gheorghe Vișan. Motivul răzbunării lui Vișan era faptul că echipa bănățeanului nu votase o serie de măsuri impuse de șeful federației!

Are indemnizație de merit de la MTS

Nu se știe exact cum, dar recent Gheorghe Vișan a apărut și pe lista persoanelor care primesc indemnizație de merit din partea Ministerului Tineretului și Sportului, indemnizație care se ridică la suma de 6.240 lei/lunar! Asta în ciuda faptului că Vișan este pensionar, dar și președinte al FR Volei, având acum trei venituri diferite. „Acele indemnizații au fost create pentru sportivi nevoiași, bolnavi, care au nevoie de o sursă suplimentară de venit", a explicat o persoană din cadrul MTS. 

Surse din Minister spun însă că Vișan a ajuns pe lista persoanelor care primesc indemnizație prin directorul general din MTS, Daniel Jianu. Soția directorului, Violeta Jianu, este arbitru de volei și primește delegări pe bandă rulantă din partea lui Vișan. „Este un arbitru slab, dar arbitrează foarte multe meciuri. În prima ligă însă e trimisă mai mereu la meciuri fără miză, ca să nu iște vreun scandal", a declarat o persoană implicată în voleiul românesc.

Gheorghe Vișan: Nu am ce să vorbesc de Kapelovies!"

Președintele FR Volei susține că federația a câștigat în instanță procesul cu Sandu Kapelovies. Omul e din categoria personajelor nedreptățite, dar care trebuie să se ducă să se verifice"

- Domnule Vișan, v-am sunat în legătură cu suspendarea antrenorului Sandu Kapelovies.
- Nu am ce să vă spun. Am fost în instanță și a pierdut procesul. El a susținut că nu a fost corect că l-a suspendat Adunarea Generală, că trebuia Comisia de Disciplină. Adunarea Generală e forul suveran. Repet, nu am ce să vorbesc pe tema Kapelovies.

- A pierdut procesul cu federația?
- Da, au fost două înfățișări. Și a pierdut. Eu l-am dat în judecată și în civil pentru defăimare și calomnie, probabil va pierde și acolo! Omul are o preblemă. Reclamă, jignește, a jignit întreaga Adunare Generală, i-a făcut pe toți lepre. Personaje chipurile nedreptățite, dar ei trebuie să se ducă să se verifice.

- Dar care sunt motivele pentru care l-ați suspendat?
- Pentru atitudinea pe care o are, deranjează fiecare Adunare Generală prin intervenții care nu-și au rostul. Dar repet, nu vreau să vorbesc mai mult de acest personaj!

Citește mai multe știri din sport:

Roland Garros se joacă pe GSP.ro » Timp de două săptămâni, oferim istorii și întâmplări interesante de pe zgura pariziană. Astăzi, cinci momente de excepție cu Ilie Năstase, campionul din 1973

VIDEO Curba care a rupt relația Fernando Alonso - Lewis Hamilton! Dezvăluiri despre momentul care a distrus-o pe McLaren: „Acolo am început să pierdem campionatul”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează