SPORTURI  »  VOLEI  »  CAMPIONATUL EUROPEAN/ ROMÂNIA-SERBIA 0-3

Final de drum la Euro pentru naţionala de volei

Româncele nu au putut să producă surprinza la Europene
Româncele nu au putut să producă surprinza la Europene

Articol de GSP - Publicat joi, 29 septembrie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 28 septembrie 2011 21:39

România şi-a încheiat aventura de la Europene cu o înfrîngere, în faţa reprezentativei Serbiei


După cele trei meciuri din grupa C pe care le-au jucat la Zrenjanin, voleibalistele române s-au mutat la Belgrad pentru întîlnirea cu Serbia din play-off-ul pentru sferturile de finală. Cotată cu şansa a doua, România nu a putut să-şi depăşească statutul şi a pierdut cu 3-0 (25-19, 25-15, 25-20).

Elevele antrenate de Darko Zakoci au început curajos partida şi au rezistat 17 minute în faţa sîrboaicelor. Au profitat de degringolada din tabăra adversă, au construit sîrguincios fiecare atac şi au condus chiar şi cu trei puncte, 14-11, respectiv 16-13. Însă lucrurile s-au schimbat spre finalul setului, cînd voleibalistele din Serbia şi-au ridicat nivelul de joc şi nu le-au mai oferit româncelor nici o şansă de a puncta.

Lecţie de volei
Următorul set a fost la discreţia sportivelor lui Zoran Terzici, antrenorul care a cucerit patru titluri în Campionatul Naţional feminin, cu CSU Metal Galaţi. Susţinute de un public numeros, sîrboaicele nu s-au mai menajat şi au avut nevoie doar de 21 de minute pentru a-şi mări avantajul.

Chiar dacă au avut o răbufnire de orgoliu în actul trei, româncele nu au reuşit să schimbe nimic. Au rezistat pînă la scorul de 18-18, iar apoi greşelile au început din nou să-şi facă apariţia în jocul tricolorelor. Pentru Serbia nu a fost decît o formalitate să încheie meciul şi să-şi asigure calificarea în sferturi, acolo unde va întîlni, astăzi, reprezentativa Poloniei. Echipa României prezentă la CE după o pauză de şase ani speră să nu mai treacă atîta timp pentru a fi din nou la un turneu final.

REZULTATELE ROMÂNIEI ÎN GRUPA C
România-Cehia 0-3
România-Israel 3-0
România-Polonia 0-3

Dosar-ȘOC în Spania! Starul Barcelonei a dezinfectat camera, „de cei care nu-s musulmani”, apoi a vandalizat o vilă de lux, cu 7 dormitoare: perdele transformate în „hamuri și leagăne sexuale”! Tribunalul anunță: „Sunt 500 de poze la dosar”

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează