SPORTURI  »  VOLEI  »  LIGA CAMPIONILOR

Victorie și suspans! Volei Alba Blaj a câștigat primul meci din turul III preliminar din Liga Campionilor

Articol de - Publicat miercuri, 07 noiembrie 2018 20:32

Volei Alba Blaj, vicecampioana Europei, a câștigat azi cu 3-1 primul meci al dublei confruntări cu Allianz MTV Stuttgart din al treilea tur preliminar al Ligii Campionilor, după un meci intens.

Vicecampioana Europei mai are nevoie de un succes pentru a avansa în grupele Ligii Campionilor, după ce azi a reușit o victorie frumoasă. Volei Alba Blaj a dominat primele două seturi ale confruntării, care a avut loc în Sala Transilvania din Sibiu, arătând un volei inspirat și legat. Fetele lui Darko Zakoci s-au impus în prima manșă cu 25-18 și în a doua cu 25-20, seturi în care au strălucit Ioana Baciu, Maja Aleksici, Katerina Jidkova, jocul în apărare și blocajul.

Echipa din Stuttgart nu s-a demoralizat și a început să performeze mult mai bine, pe fondul scăderii nivelului în tabăra blăjeană. Acțiunile nu s-au mai legat ca în primele părți ale meciului și germancele s-au impus cu 25-17. Setul al patrulea a fost cel mai palpitant pentru că niciuna dintre formații nu a reușit să se desprindă la mai mult de două puncte. Alba Blaj a avut două mingi de meci la 24-22, dar nu le-a fructificat și s-a intrat în prelungiri, unde voleibalistele din Blaj au mai ratat o minge prin care puteau să pună punct întâlnirii, dar au și salvat una de set a adversarelor. Până la urmă, Ioana Baciu a încheiat partida, după o fază lungă și extrem de disputată. Returul se joacă marți, la Stuttgart.

18 puncte a reușit ucraineana Katerina Jidkova, ea fiind declarată cea mai bună jucătoare a partidei

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (2)
alb_rosu_in_vn
alb_rosu_in_vn  •  09 Noiembrie 2018, 16:27

Meciul a fost foarte intens si frumos, pentru spectatorii neutri. Alba Blaj are o sansa, insa returul va fi foarte greu. Ca sa fie sigure de calificare le trebuie macar doua seturi acolo, ceea ce nu va fi usor. Le urez succes fetelor noastre (mai bine zis echipei noastre, caci romance sunt putine in lot)!

ray51
ray51  •  08 Noiembrie 2018, 09:44

Sa speram ca macar la punctaveraj vom castiga dreptul de a merge mai departe. Fereasca Domnul s-o ia la 0 !!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează