Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 octombrie 2008 00:00
Obiectivul lui Trombetta e neutralizarea lui Ballack şi a lui Lampard. Gabi Mureşan şi Dani sînt cei desemnaţi s-o facă
Maurizio Trombetta pregăteşte aceeaşi strategie care a dus la căderea Romei. Pe Olimpico, italianul a săpat tranşee în faţa lui De Rossi şi Aquilani, arhitecţii capitolinilor. Azi, Ballack şi Lampard sînt ţintele clujenilor. Antrenorul e convins că anihilarea celor doi ar lăsa fără muniţie atacanţii lui Scolari, trei la număr, cel mai probabil Malouda, Drogba şi Anelka. Închizătorii Dani şi Mureşan devin astfel extrem de importanţi în angrenajul clujenilor. Ei vor fi ajutaţi în permanenţă de mijlocaşii laterali, Culio şi Dubarbier, ambii cu o mare disponibilitate la efort.
"Nu mi-ar ajunge o zi să enumăr punctele pozitive ale englezilor. Chelsea joacă un 4-3-3 fenomenal. Toţi jucătorii lor, indiferent de nume, pot face diferenţa. Sper ca elevii mei să recupereze în mod eficient baloane la mijlocul terenului şi să profite de fiecare şansă care li se oferă", a punctat Trombetta, care a anunţat că în vestiarul său domină optimismul. "Chelsea are un joc foarte bun, bazat pe forţă. Jucătorii aleargă mult şi se luptă pentru fiecare minge, în stilul englezesc. Toţi sîntem optimişti că putem obţine un rezultat pozitiv", a afirmat mijlocaşul Gabi Mureşan.
23 de mingi a recuperat Gabi Mureşan în meciul de pe Olimpico
9 şuturi pe poartă a tras CFR la Roma

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!