FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA-POLI IAŞI, AZI, ORA 20:30, GSP TV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

"Goe" refuzat

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 martie 2009 00:00

Goian a încercat şi el să stingă războiul fanilor cu conducerea, însă totul a fost în zadar

Pentru a fi mai convingător, Marius Lăcătuş l-a luat ieri şi pe Dorin Goian la întîlnirea cu liderii suporterilor, pe care tehnicianul roş-albaştrilor se tot străduieşte să-i determine să-şi schimbe atitudinea faţă de Gigi Becali şi ceilalţi şefi ai clubului.

"Vrem să fiţi alături de noi! Ştiţi că nu traversăm cea mai bună perioadă posibilă şi tocmai de aceea avem nevoie de încurajările voastre. Şi motivaţia noastră e alta cînd tribunele sînt pline şi toată lumea ne sprijină. Hai să facem pace la meciul cu Poli Iaşi, ajutaţi-ne să învingem şi după aia vom juca şi noi altfel", a încercat Goian să-i înduplece pe ultraşi.

Replica fanilor a venit imediat: "«Goe», nu te supăra pe noi, dar pînă nu dispare Becali din Ghencea nu vom renunţa să-l contestăm! Ne vom continua acţiunile de protest pînă-l vedem plecat".

"O să vedem dacă discuţia noastră a avut sau nu efect, cert e că mie nu-mi place să joc cu puţini suporteri în tribune"
Marius Lăcătuş, antrenor Steaua

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”

Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (19)
 •  14 Martie 2009, 17:48

ar fi trebuit sa apara h*a*n*d*i*c*a*p*a*t*i, daca nu cenzurau ce am scris unii din aceeasi categorie...

 •  14 Martie 2009, 17:10

Fratilor...lasati'o balta,deja mie scarba sa ma mai uit la meci,vazand atatia handicpati urland si stricand impotriva lui Gigi...Oameni buni,atata timp cat echipa are rezultate,nu inteleg ce are Gigi...cand v'ati urcat pe masina lui cu Mirel si cu el,era bine...lasati'o balta e deja prea mult,voi sprijiniti echipa si veti vedea ca jocul ei se schimba,Gigi va fi bucuros,va baga in continuare bani multi,voi veti fi multumiti...Nu uitati,ne'a ajutat sa ajungem acolo unde alta din tara n'a ajuns...

 •  14 Martie 2009, 15:27

ASTIA NU-S FANI MA CARE FAC ASA.NENOROCI-TI DA.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează