SPORTURI  »  ATLETISM  »  CROSUL DE LA AMMAN

Gebremariam este noul campion mondial la cros

Articol de GSP - Publicat sambata, 28 martie 2009 00:00

Etiopianul Gebre-Egziabher Gebremariam a cucerit, sâmbătă, titlul mondial la cros, el parcurgând cei 12 kilometri în 35 de minute şi două secunde, devansându-i pe Moses Kipsiro şi Zersenay Tadesse, în cadrul competiţiei ce a avut loc la Amman.

Gebre-Egziabher Gebremariam are 24 de ani şi a cucerit acest titlu şi când era junior, în 2002, iar în 2003 ca senior a fost al treilea, în timp ce în 2004 a fost vicecampion.

Titlul mondial la cros a fost deţinut între 2002 şi 2006 de Kenenisa Bekele, în timp ce în 2007 s-a impus Zersenay Tadesse. În 2008, etiopianul Bekele a reuşit din nou să câştige acest titlu, dar după retragerea sa, Kenya a sperat în cucerirea acestui titlu pe care l-a câştigat ultima oară în 1999 prin Paul Tergat. Kenya are cele mai multe titluri mondiale cucerite la cros, 12 faţă de 9 deţinute de Etiopia.

Titlul mondial la feminin a fost câştigat de kenyanca Florence Jebet Kiplagat, cu timpul de 26 de minute şi 13 secunde.

În crosul mondial rezervat femeilor s-a impus de două ori şi românca Maricica Puică (1982, 1984).

Sursa: NewsIn

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (1)
 •  13 Aprilie 2009, 13:13

://www.atleticgiurgiu.ro/article.html?id=123

Vezi toate comentariile (1)
Comentează