FOTBAL  »  Superliga  »  FRF

"Revoluţie"

Articol de GSP - Publicat vineri, 17 aprilie 2009 00:00

Condescu iese la atac împotriva lui Mircea Sandu: "Avem deja 57 de voturi pentru schimbarea lui"

Evenimentele ultimelor zile îi determină pe preşedinţii de cluburi să ceară schimbarea conducerii federaţiei. Rezultatul? Pe 4 mai, adică peste numai 18 zile, va avea loc Adunarea Generală care poate aduce demiterea lui Mircea Sandu.

"Azi sîntem 57"
Marin Condescu, fostul aliat al Şanului la alegerile FRF din 2005, este acum porta-vocea opoziţiei. El a spus ieri la CSPTV că "am deja 57 de voturi clare împotriva actualului preşedinte al FRF şi numărul aliaţilor creşte", vorbe care demonstrează că s-a declanşat lupta. "Nu mai putem rămîne indiferenţi. Preşedintele nu mai poate pasa responsabilitatea. Se întîmplă lucruri care privesc activitatea noastră" au fost cuvintele preşedintelui de la Pandurii.

Cum se votează
"Ori întrunim o treime a membrilor afiliaţi, ori ar putea structurile de conducere să convoace pe toată lumea în regim de urgenţă. Avem un singur subiect: problemele din fotbalul românesc", a declarat Condescu şi la Sport.ro. În cazul votării, e nevoie de jumătate plus unu din opţiunile celor 278 de membri afiliaţi la FRF pentru demiterea preşedintelui.

"E neapărată nevoie să prezentăm o alternativă, să existe măcar doi candidaţi!"
MARIN CONDESCU, preşedinte Pandurii

"S-a ajuns prea departe, vrem schimbare!"
ADRIAN MITITELU, finanţator Universitatea Craiova

"Mircea Sandu nu mai poate biologic să facă o reformă în federaţie. Nu mai are vîrsta şi nici motivaţia necesare. A ajuns la un plafon, mai mult de atît nu şi poate dori"
MARIAN IANCU, finanţator Poli Timişoara

Citește și:
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Superliga

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (25)
 •  18 Aprilie 2009, 01:09

mda o alta conducere , normal meciurile regizate tre sa continuie se stie. e doar o manevra pt a inchide gura lumii. ne plangem de mircea sandu dar mie mi-e si mai frica daca va intra popescu la sefie atunci sa vedeti transferuri bomba si milioane de dolari negri cu giovani becali alaturi popescu o sa infunde fotbalul romanesc. e nevoie de o pers neutra care sa faca treaba nu afaceri cu vinuri

 •  17 Aprilie 2009, 21:56

E clar se doreste schimbarea garzii la palat,clanul Becali+ Gica Popescu ,Craciunescu si alte fete mari ale fotbalului romanesc.Si uite asa marmota invelea ciocolata.

 •  17 Aprilie 2009, 15:05

E clar,Mircea Sandu trebuie sa plece ! Dar noul presedinte al federatiei ar trebui sa fie Hagi si nimeni altul ! Gica,lasa ambitiile de antrenor si curata fotbalul romanesc te rog !

Vezi toate comentariile (25)
Comentează