INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  LITUANIA - ROMÂNIA 0-1

Am dominat stadionul

Articol de GSP - Publicat duminica, 07 iunie 2009 00:00

Micuţa galerie română a susţinut spectaculos echipa lui Răzvan, făcîndu-i pe "tricolori" să se simtă ca acasă

Românii au dominat fondul sonor al stadionului, de parcă meciul s-ar fi jucat la noi acasă. Celor 45 de români gălăgioşi din cale-afară veniţi din Letonia li s-a alăturat grupul de invitaţi ai FRF. Lituanienii au încercat să le facă faţă cu ajutorul unor "beţe" gonflabile zgomotoase, dar n-au prea reuşit.

Serbare cîmpenească
Atmosfera în jurul stadionului din Marijampole era una de serbare cîmpenească. Grătarele sfîrîiau, lumea bea bere şi suporterii îşi cumpărau materiale promoţionale cu însemnele "naţionalei" Lituaniei. Tot lîngă arenă s-au organizat  diferite jocuri pentru suporterii de toate vîrstele.

Români veniţi din Letonia au fraternizat repede cu fanii gazdelor, în jurul grătarelor. Au scandat împreună dar au ajuns la "divergenţe de idei" în momentul în care au sosit autocarele cu echipele, primul al României urmat de al gazdelor. Fanii "tricolorilor" au "mîngîiat"  maşina cu steagurile,  apoi s-au repezit să dea mîna cu jucătorii, să-i filmeze cu telefoanele mobile şi să le ia autografe.

Ţinta Iovan
Campion la semnături s-a dovedit a fi Fane Iovan. "Căpitanul de la Sevilla" a beneficiat şi de faptul că a stat mai mult pe gazon, în zona băncilor de rezerve. A fost imediat recunoscut, mai ales de suporterii mai în vîrstă. Aceştia nu l-au uitat pe cel care a a ridicat Cupa Campionilor deasupra capului în '86. Nici Didi Prodan, fundaşul de la Word Cup '94,  nu a scăpat, el iscălind la greu pe mingi sau fulare.

Fani români din Letonia
Echipa naţională a avut în tribună o mică galerie de români din Letonia, pe lîngă grupul venit din România o dată cu echipa. Ce 45 de fani lucrează la 300 de kilometri de Marijampole, în ţara vecină, la o fabrică de ciment. Şi-au cumpărar biletele pe internet, cu cîte 22 de euro şi au venit cu microbuzele la meci.

"Batjocură cu Florin Costea!"
Prima decizie a selecţionerului care naşte valuri: trimiterea în tribună a lui Florin Costea, neoprit între primii 18 pentru jocul cu Lituania. Vestea l-a nemulţumit pe patronul Craiovei, Adrian Mititelu. "O mare greşeală! E batjocură să nu îl ţii pe Costea nici măcar rezervă! Dacă Florin ar fi jucat la Dinamo, FC Braşov sau la Steaua, n-ar fi fost nici o problemă. Anunţăm o nouă generaţie la echipa naţională, dar jucăm cu fotbalişti de 33 de ani! Familia Lucescu are ceva cu oltenii!", a tunat Mititelu la GSP TV. Fotbalistul a părut şi el dezamăgit, dar a refuzat să comenteze situaţia. La un moment dat, s-a retras împreună cu colegul său de la Craiova, Mircea Bornescu, la sala de protocol a arenei, unde a mînact cîteva sandwichuri.

Citește și:
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
S-a făcut! Gigi Becali a aflat de la GSP primul transfer al verii la FCSB: „E posibil”
Superliga
S-a făcut! Gigi Becali a aflat de la GSP primul transfer al verii la FCSB: „E posibil”
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (12)
 •  07 Iunie 2009, 10:18

sa dus vremea cand toti impostori aveau locul asigurat la nationala (drogati, betivi)cine merita sa joace cine nu sa pazeasca stana lui bekali si buteliile lui borcea ,iar mititelu are zilele numare dna e cu okii pe el

 •  07 Iunie 2009, 09:36

are dreptate turbomaxim.tu ai umilit steaua,dinamo si rapid lucescu e un pseudoantrenor nu te enerva mai bine retrage-te din nationala

turbomaxim
turbomaxim  •  07 Iunie 2009, 09:15

Nu conteaza Florine.Tu ai batut pe Dinamo, CFRSi Rapid tu esti golgheterul campionatului. Esti cel mai dorit fotbalist din liga 1.Te asteptam inapoi la Craiova sa facem spectacolin campionat si Europa

Vezi toate comentariile (12)
Comentează