FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Argăseală: "Genclerbirligi a fost alegerea lui Bergodi"

Articol de GSP - Publicat sambata, 11 iulie 2009 00:00

Preşedintele Stelei a dezvăluit că adversarul de azi a fost ales de Cristiano Bergodi, supă ce amicalul cu Fenerbahce a picat, din cauza schimbării conducerii tehnice a turcilor. Oficialul din ghencea a spus că a disctat cu fanii şi a este sigur că aceştia vor fi alături de echipă în noul sezon.

"Vremea nu e chiar prietenoasă, dar noi suntem pregătiţi.Va fi un show total, timp de 60 de minute, asemeni celui făcut de Barcelona. În momentul cînd am organizat această prezentare nu ştiam exact cum va fi vremea, dar sper să nu ne strice surpriza.Am avut discuţii şi cu cei de la Fenerbahce, acceptaseră propunerea noastră, dar au avut unele probleme, şi totul a picat.

Împreună cu Renzo Rossi, am avut o discuţie cu fanii, una tranşantă. A fost o dscuţie civilizată şi sper ca, pe viitor, să nu mai fie nici un fel de certuri. Am arătat disponibilitate totală pentru a fi pe placul galeriei, să fim alături de suporteri. Am discutat şi despre incidentul cu acei jucători care au fost în club, iar fanii au spus că nu au nici o problemă dacă vor juca bine în teren", a spus Valeriu Argăseală la GSPTV

Citește și:
Gigi Becali e convins, după întâlnirea cu fotbalistul: „Vine la noi”
Superliga
Gigi Becali e convins, după întâlnirea cu fotbalistul: „Vine la noi”
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Dorinel Munteanu a semnat! Vestea primită chiar la prezentarea oficială: „2 milioane de euro, controlează tot”
Liga 2

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (1)
 •  11 Iulie 2009, 22:54

Este interesant articolul, mai ales ortografia :)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează