Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 iulie 2009 00:00
CFR a bifat o nouă remiză în stagiul din Austria cu AEK Atena, iar Conceicao are emoţii pentru meciul de Supercupă cu Urziceniul
Trei remize şi o victorie în stagiul din Austria. Un bilanţ neconvingător pentru trupa lui Conceicao, care are toate motivele să-şi facă griji la doar cîteva zile distanţă de primul test de foc al verii, meciul de Supercupă cu Urziceniul.
La fel ca şi în partida cu Iraklis (2-0), "vişiniii" au etalat şi împotriva lui AEK un joc combinativ de pase, dar s-a împotmolit de fiecare dată la finalizare, un capitol pe care Conceicao n-a reuşit să-l rezolve. CFR a dominat prima repriză, avîndu-l în prim plan pe Culio şi Deac, ultimul irosind cea mai mare ocazie (min. 25), cînd l-a luat la ţintă pe portar. Mai experimentaţi, grecii au deschis deschis scorul în urma unei faze fixe, surprinzîndu-i pe clujeni. Scocco a bătut rapid o lovitură liberă, pe jos, pentru argentinianul Blanco, care a trimis precis în colţul lung din interioul careului (40).
La reluare, Toni Conceicao a trimis în front artileria grea, formată din Cadu, Trică, Kone, dar jocul a stagnat. Clujenii au egalat din penalty prin Cadu (62), căpitanul din Gruia trimiţînd nemilos în vinclul din stînga. Pe final, cele două formaţii au încercat să încline pe rînd balanţa, însă Traore (83) şi Djebbour (88) au şutat în bară.
Fabbiani vrea la River
"Căpcăunul" Fabbiani a declarat că se simte excelent în Argentina, la River Plate, şi va încerca să le demonstreze "milionarilor" că merită să-l cumpere definitiv de la CFR Cluj. "E evident ce-mi dores în următorul sezon. Vreau ca cei de la River să mă cumpere de la Cluj, însă pentru asta trebuie să dau totul pe teren. Împrumutul meu de la CFR va expira în decembrie, însă River are prima opţiune de cumpărare", a declarat Fabbiani.
Frangipane la Aldosivi
După ce a dezamăgit la Cluj, nefiind inclus în lotul pentru noul sezon, mijlocaşul Paolo Frangipane a fost împrumutat la Aldosivi, în liga secundă argentiniană. Mijlocaşul de 30 de ani a declarat că doreşte să uite cît mai repede perioada nefastă din Cluj. "Vreau să mă antrenez cît mai bine în perioada de pregătire, să mă integrez la noua formaţie şi să ne atingem obiectivele", a spus Frangipane.
Îl aşteaptă pînă miercuri
Deşi conducerea lui Newell's Old Boys s-a înţeles deja cu Cristian Sanchez Prette, şefii din Gruia încă n-au dat un răspuns ofertei de împrumut pentru un sezon. Conducerea lui Newell's a trimis vinerea trecută un fax clubului clujean, fiind dispusă să aştepte pînă astăzi. Varianta de rezervă este transferul lui Walter Busse de la Tigre. "Avem nevoie de un mijlocaş ofensiv cu viziune, iar acela este Sanchez Prette", a spus Sensini, tehnicianul lui Newell's.

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP