SPORTURI  »  TENIS  »  ANDRE AGASSI

Opinii diferite stîrnite de Agassi. Vezi cine îl condamnă pe american!

Andre Agassi
Andre Agassi

Articol de GSP - Publicat sambata, 31 octombrie 2009 00:00

Lumea tenisului a fost surprinsă de faptul că Andre Agassi a recunoscut că a consumat metamfetamină, unii au fost îngăduitori (Andy Roddick) alţi însă furioşi (Martina Navratilova).

Roger Federer: "Am fost şocat cînd am auzit. Sînt dezamăgit şi sper să nu mai existe astfel de situaţii în tenisul actual".

Rafael Nadal: "Dacă ATP l-a acoperit este dezamăgitor. Dacă acoperă un jucător şi îi pedepsesc pe alţii pentru acelaşi lucru denotă o mare lipsă de respect faţă de sportivi. Acum declară, după ce s-a retras? Nu are sens şi tot ceea ce face este să stirbească imaginea sportului".

Serena Williams: "Nu ştiu ce este substanţa despre care a spus Agassi. Nu am citit autobiografia lui, ştiam numai că va apare cartea".

Venus Williams: "Sînt convinsă că va avea succes cartea lui. dar nu mă pot pronunţa în ceea ce priveşte viaţa privată a lui Andre Agassi".

Andy Roddick: "Andrea Agassi a fost, este şi va fi mereu idolul meu. Îl voi judeca numai pentru atitudinea lui faţă de mine şi pentru lucrurile bune pe care le-a făcut".

Nick Bollettieri, fost antrenor: "Nu îl condamn pentru că şi eu am făcut greşeli. Hai să analizăm ce a făcut Agassi: a fondat o şcoală pentru 400 de copii nevoiaşi. Ştiu că Andre Agassi este un tip extraordinar".

Martina Navratilova: "Este şocant. Nu atît pentru ce a făcut cît pentru faptul că a minţit. A recunoscut în carte, dar nu mai ajută cu nimic acum. Andre a minţit şi nu a păţit nimic. Nu este corect ceea ce s-a întîmplat. Agassi a cîştigat nişte titluri pe care nu le merita, pentru că trebuia să fie suspendat".

Lumea tenisului a fost surprinsă de faptul că Andre Agassi a recunoscut că a consumat metamfetamină, unii au fost îngăduitori ( Andy Roddick) alţi însă furioşi ( Martina Navratilova).

Roger Federer: "Am fost şocat cînd am auzit. Sînt dezamăgit şi sper să nu mai existe astfel de situaţii în tenisul actual".

Rafael Nadal: "Dacă ATP l-a acoperit este dezamăgitor. Dacă acoperă un jucător şi îi pedepsesc pe alţii pentru acelaşi lucru denotă o mare lipsă de respect faţă de sportivi. Acum declară, după ce s-a retras? Nu are sens şi tot ceea ce face este să stirbească imaginea sportului".

Serena Williams: "Nu ştiu ce este substanţa despre care a spus Agassi. Nu am citit autobiografia lui, ştiam numai că va apare cartea".

Venus Williams: "Sînt convinsă că va avea succes cartea lui. dar nu mă pot pronunţa în ceea ce priveşte viaţa privată a lui Andre Agassi".

Andy Roddick: "Andrea Agassi a fost, este şi va fi mereu idolul meu. Îl voi judeca numai pentru atitudinea lui faţă de mine şi pentru lucrurile bune pe care le-a făcut".

Nick Bollettieri, fost antrenor: "Nu îl condamn pentru că şi eu am făcut greşeli. Hai să analizăm ce a făcut Agassi: a fondat o şcoală pentru 400 de copii nevoiaşi. Ştiu că Andre Agassi este un tip extraordinar".

Martina Navratilova: "Este şocant. Nu atît pentru ce a făcut cît pentru faptul că a minţit. A recunoscut în carte, dar nu mai ajută cu nimic acum. Andre a minţit şi nu a păţit nimic. Nu este corect ceea ce s-a întîmplat. Agassi a cîştigat nişte titluri pe care nu le merita, pentru că trebuia să fie suspendat".

Citește și:
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
S-a făcut! Gigi Becali a aflat de la GSP primul transfer al verii la FCSB: „E posibil”
Superliga
S-a făcut! Gigi Becali a aflat de la GSP primul transfer al verii la FCSB: „E posibil”
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (36)
 •  06 Noiembrie 2009, 09:38

Navratilova! Tocmai ea sa faca tam-tam..care a concurat la alta categorie ..de sex.Din decenta macar taceam din gura...

 •  01 Noiembrie 2009, 18:12

Si mie mi-a facut placere.

 •  01 Noiembrie 2009, 18:00

Oricum,chiar daca am discutat in contradictoriu,mi-a facut placere sa schimb cateva cuvinte cu cineva care stie sa scrie corect din punct de vedere gramatical si care,pe deasupra ,este si informat(ma refer la tenis)

Vezi toate comentariile (36)
Comentează