FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Nae Manea: "Nu aveam cum să întorc spatele echipei"

nae manea
nae manea

Articol de GSP - Publicat sambata, 31 octombrie 2009 00:00

Noul antrenor al Rapidului, Nae Manea, a declarat că nu va avea o misiune uşoară în cele şase etape în care va fi principal în Giuleşti.

"Azi am avut o discuţie cu domnul Copos, opţiunea mea era de a nu prelua echipa. Domnul Copos a zis că nu doreşte să aducă alt antrenor pentru ultimele şase etape, aşa că nu aveam cum să întorc spatele echipei. Sunt conştient că nu va fi uşor. Sunt prea legat de Rapid şi nu aveam cum să nu accept", a spus Nae Manea la televiziunea sportro.

"Acest post mi s-a propus de patru ori pînă acum, chiar înainte de venirea domnului Hizo, lucru pe care l-am refuzat. Sper să am tot concursul domnului Copos în aceste şase etape. Este dificil, poate mulţi cred că m-am aruncat cu capul înainte dar nu am de ce să-mi fie teamă", a declarat Manea.

"Să sperăm că vom şterge ruşinea asta din Cupa României şi mâine să avem o evoluţie cît de cît apreciată pentru a-i mai îmbuna pe suporterii noştri. Au fost extraordinari şi ne-au susţinut pînă în ultimul moment în meciul din Cupă", a mai spus Manea, care consideră că Rapid trebuie să rămînă pe un loc de Europa League, chiar dacă nu i s-a stabilit încă un obiectiv.

Citește și:
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Superliga
O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP


Comentarii (3)
 •  31 Octombrie 2009, 22:34

gata se duce tot si locul 3 si jocul rapidului!!!asta e zgarcenia lui copos!!!nu mai da bani ptr alt antrenor ca doar vinde omu.nae manea e un fel de talnar,ion marin sau stoichita!!antrenori interimari de tot k....urat f urat!!!

kily
kily  •  31 Octombrie 2009, 21:41

Ziua cand Rapidu' va scapa si de voi nu este departe! De tine si de Costache, ultimele li_pitori din Giulesti...

 •  31 Octombrie 2009, 21:19

de mult astepti locul slugoi

Vezi toate comentariile (3)
Comentează