INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GETAFE

Cosmin Contra s-a despărţit de Getafe şi va negocia cu Poli!

Cosmin Contra, Contra, Poli Timisoara
Cosmin Contra, Contra, Poli Timisoara

Articol de GSP - Publicat marti, 26 ianuarie 2010 00:00

Fundaşul român de 35 de ani, Cosmin Contra, s-a despărţit astăzi după cinci ani de Getafe, urmînd să înceapă negocierile cu Poli Timişoara.

"E o zi tristă pentru mine. Am ajuns să iubesc Getafe, iubesc tot ce înseamnă acest club. Mai întîi vreau să îi mulţumesc preşedintelui că a avut încredere în mine pînă acum şi că s-a comportat mereu frumos cu mine. Sper ca în anii pe care i-am petrecut aici nu am dezamăgit pe nimeni şi că am reuşit să aduc puţină bucurie. Le mulţumesc tuturor celor de la club că au fost alături de mine mereu", a spune Cosmin Contra, conform site-ului oficial al lui Getafe.

"ÎNCĂ MAI POT SĂ JOC"
Acesta a dezvăluit şi motivul pentru care se desparte de iberici: "Pentru că nu am avut oportunităţi de a juca în acest an, trebuie să aleg alte variante. Cred că încă mai pot să joc, dar dacă nu primesc nici o şansă aici este complicat. Nu voi intra în amănunte din respect pentru colegii mei şi pentru preşedintele clubului".

Contra s-ar putea reîntoarce la Poli Timişoara, echipă care l-a mai curtat în ultimii ani. De altfel, Marian Iancu declarase în urmă cu cîteva zile că Timişoara s-a înţeles cu fostul internaţional şi că aşteaptă doar ca lucrurile să se clarifice între el şi Getafe.

Citește și:
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (7)
 •  26 Ianuarie 2010, 20:10

pt ce nu-si face o pensie de boala si va lua vreo 300 lei noi.....sper ca jabba nu-i va da mai mult....

 •  26 Ianuarie 2010, 17:05

cate figuri si la baiatul asta, de parca fotbalul a inceput cu el si se termina cu el.

 •  26 Ianuarie 2010, 16:50

Dupa varsta cred ca urmatoarea ta destinatie e la pensie

Vezi toate comentariile (7)
Comentează