FOTBAL  »  Superliga  »  CCA

Vasile Avram: "Anul 2009 a fost unul foarte greu pentru arbitrajul românesc"

Articol de GSP - Publicat sambata, 06 februarie 2010 00:00

Fostul şef al Comisiei Centrale a Arbitrilor pune nivelul scăzut al arbitrajului pe seama crizei economice, a cazurilor de corupţie şi a deselor schimbări de preşedinţi în fruntea forului.

"Anul 2009 a fost unul foarte greu pentru arbitraj din mai multe considerente. În primul rând criza generală economică, politică sau socială s-a simţit şi în arbitraj. Tot în 2009 au fost arestaţi conducători de cluburi, conducători ai CCA, arbitri şi observatori.

De asemenea, s-au schimbat nu mai puţin de cinci conducători ai Comisiei Centrale: Gheorghe Constantin, Ioan Igna, Aron Huzu, Vasile Avram şi acum, din nou, Igna. S-au adus arbitri străini cu sau fără voia noastră, a celor din CCA.

Au fost multe controale de la UEFA, efectuate de Wilfried Heitman, ofiţer al acestui for, care răspunde de arbitri. Cavalerii fluierului de la noi au fost supuşi unui linşaj mediatic, erau criticaţi de toată presa, aşa cum erau apostrofaţi şi de spectatori, care faceau referire la DNA.

În 2009, ca niciodată, şi Comisia Centrală a Arbitrilor a fost criticată sau atacată de către foştii conducători sau alte persoane care au activat acolo, cei care credeau că nu poate exista viaţă în arbitraj fără ei şi că totul li se cuvine", a declarat Vasile Avram la Sport total FM.

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
De necrezut unde ar putea ajunge Murgia, la un an de când Dinamo, Rapid și FCSB se băteau pe el!
Liga 2
De necrezut unde ar putea ajunge Murgia, la un an de când Dinamo, Rapid și FCSB se băteau pe el!
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează