FOTBAL  »  Superliga  »  U CLUJ - VICTORIA BRĂNEŞTI 2-3

Ilie Stan: "Victoria cu U Cluj este cel mai frumos cadou primit de ziua mea"

Articol de GSP - Publicat luni, 18 octombrie 2010 00:00

Tehnicianul formaţiei Victoria Brăneşti, Ilie Stan, a declarat după meciul câştigat în deplasare cu Universitatea Cluj, scor 3-2, că îşi felicită jucătorii pentru că au reuşit să întoarcă rezultatul şi pentru că au dat dovadă de determinare, însă ei nu trebuie "să facă nuntă".

"Dacă acum trei săptămâni, după meciul de Cupă, i-am certat pe jucători, acum vreau să-i felicit, pentru că au revenit de la 0-2 şi au adus trei puncte care contează enorm de mult în viitorul nostru. Este cel mai frumos cadou pe care l-am primit de ziua mea şi poate fi unul dintre cele mai frumoase momente din carieră", a spus Ilie Stan, conform Mediafax.

Apoi a continuat: "Atât timp cât joci cu echipele care au un alt obiectiv, de multe ori un rezultat cu formaţii cum e U Cluj îţi aduce şase puncte, nu trei. Vreau să-i felicit pe băieţi pentru determinare, dar le transmit să nu facă nuntă. Ne aşteaptă un meci cu Braşovul, o altă echipă care se va bate pentru retrogradare".

"Am făcut şi greşeli multe. S-a întâmplat cum s-a întâmplat cu Sportul, simţeam că echipa are potenţial să revină, nu mi-a fost teamă nici la 2-0 pentru U", a mai afirmat Ilie Stan.

Citește și:
Gigi Becali e convins, după întâlnirea cu fotbalistul: „Vine la noi”
Superliga
Gigi Becali e convins, după întâlnirea cu fotbalistul: „Vine la noi”
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Dorinel Munteanu a semnat! Vestea primită chiar la prezentarea oficială: „2 milioane de euro, controlează tot”
Liga 2

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (4)
dolf1
dolf1  •  18 Octombrie 2010, 22:49

Yeap!V-au tras-o tractoristii,l"U"serilor Miroase a parfum de B pe la voi!

bytzanu10
bytzanu10  •  18 Octombrie 2010, 22:31

tz`ai dracu de blatisti , pierdui din cauz voastra` la pariuri _|_

dorup
dorup  •  18 Octombrie 2010, 21:12

Chestia asta cu" batem la Timisoara " e cea mai buna gluma a saptamanii ! Nu au emis pretentii nici Rapidul , nici CFR-ul , v-ati gasit voi , anonimii ligii 1 sa emiteti pretentii , ha,ha,ha...

Vezi toate comentariile (4)
Comentează