Articol de GSP - Publicat joi, 24 mai 2012 00:00 / Actualizat joi, 24 mai 2012 14:09
CFR pare să fi dat prima lovitură pe piaţa transferurilor. Potrivit presei din Cluj, campioana României ar fi ajuns la un acord cu Ştefan Grigorie, mijlocaşul Rapidului, urmînd ca acesta să semneze contractul în următoarele zile.
Mijlocaşul de 30 de ani a fost dorit insistent de Ioan Andone care a lucrat cu el şi la Dinamo, şi la Rapid. Grigorie a cucerit eventul cu Andone pe bancă, la Dinamo în 2004, dar a fost titular de drept şi în mandatul „Fălcosului” de la Rapid, din sezonul 2009-2010.
Fotbalistul neagă
Contactat de gsp.ro, Ştefan Grigorie a negat această informaţie, declarînd că nu a fost contactat de nimeni din partea clujenilor.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.